URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
10 Octombrie 2017, 23:32

Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii. Bodog, către liberali: aveţi tupeu!

Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii. Bodog, către liberali: aveţi tupeu! sursa foto: www.mediafax.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, "PSD dăunează grav sănătăţii", în care Opoziția îi solicită premierului Mihai Tudose să-l demită pe Florian Bodog. Reprezentanții PNL, PMP și USR i-au cerut ministrului orădean explicaţii pentru acuzaţiile de plagiat şi să oprească "dricul" pe care îl conduce. În replică, Bodog i-a acuzat pe liberali de "tupeu" şi a spus că PNL e "un partid istorie".

"Opriţi dricul!"

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, i-a cerut lui Bodog să dea explicaţii în Parlament cu privire la acuzaţiile de plagiat, afirmând că acesta ar trebui să se afle pe lista membrilor Guvernului care vor fi remaniaţi.

"PNL vă cere demisia domnule ministru al Sănătăţii şi, în acelaşi timp, vă solicităm expres ca prima dumneavoastră explicaţie de la această tribună să fie referitoare la acuzaţiile de plagiat. Nu puteţi pleca din Parlamentul României până nu explicaţi dacă aţi plagiat sau nu aţi plagiat în lucrarea dumneavoastră de doctorat. Nu mai aveţi niciun fel de autoritate în domeniul pe care îl conduceţi, sunt copii care au murit cu zile în România şi dumneavoastră nu aveţi vocaţia răspunderii. Nimeni nu răspunde pentru fărădelegile din sănătate şi credem că pe lista de remaniere a premierului Tudose, în cazul în care nu demisionaţi, ar trebui să vă aflaţi, domnule ministru al Sănătăţii, cu prioritate", a spus Turcan la dezbaterea moţiunii.

La rândul său, deputatul USR Rareş Pop a fost mai plastic şi a spus că ministrul Sănătăţii a fost "în prima linie într-o singură luptă, cea a plagiatului". "Cred că (plagiatul-n.r.) este un motiv suficient pentru a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii (…) Fac un apel la conştiinţa dumneavoatră, când vă gândiţi la sănătate, gândiţi-vă şi la milioanele de români care nu au acces la privilegiile dumneavoastră, care nu îşi pot rezolva problemele cu un singur telefon şi nu pot zbura la Viena pentru un tratament de urgenţă (…) Domnule Bodog, stimaţi colegi, opriţi dricul, România vrea să coboare!", a declarat Rareş Pop. PMP i-a dat ministrului Sănătăţii "cartonaşul roşu pentru activitatea de până acum".

"Aveţi tupeu"

De cealaltă parte, UDMR şi ALDE au anunţat că nu vor susţine moţiunea simplă pe sănătate depusă de PNL. "Sunt foarte dezamăgit pentru că mă aflu în faţa dvs. pentru a combate o moţiune simplă semnată de colegi care nu au citit textul moţiunii (…) PSD nu dănuează grav sănătăţii, fumatul de obicei dănunează grav sănătăţii", i-a luat apărarea lui Bodog PSD-istul Florin Buicu.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a contracarat, declarând, la finalul dezbaterii moţiunii simple îndreptată împotriva sa, că PNL – "un partid istorie" - depune moţiune pentru că "strugurii sunt prea acri".

"Stimaţi colegi din PNL, depuneţi astăzi moţiune pentru lucruri pe care nu aţi fost capabili să le rezolvaţi în timpul guvernării dumneavoastră. Este uşor ca un partid-istorie ca PNL, că istoric nu mai este demult, să depună moţiune pe principiul strugurii sunt prea acri pentru că nu am ajuns la ei", a spus el.

Răspunzând acuzelor din textul moţiunii, Florian Bodog a afirmat că Ministerul Sănătăţii a inclus în programul pe care îl are cu Banca Mondială achiziţia a 100 de ambulanţe, precizând că se lucrează la întocmirea caietului de sarcini. Ministrul a susţinut că proiectul legii vaccinării nu este unul "slab", făcut de "amatori", ci de cei care "lucrează în fiecare zi cu acctivitatea de vaccinare".

Bodog le-a reproşat liberalilor că fac "o confuzie" când spun că în majoritatea ţărilor dezvoltate boli considerate banale au fost eradicate. "Singura boală infecţioasă eradicată este variola, despre unele putem vorbi doar că au fost eliminate", a spus el.

Ministrul le-a spus liberalilor că dau dovadă de tupeu, prin acuzaţiile pe care i le-au adus. "De câte ori aţi guvernat fie aţi tăiat, fie aţi îngheţat veniturile din Sănătate. Cu excepţia guvernului Tăriceanu, guvernele dumneavoastră au suferit de boala cronică a austerităţii. Acum, reproşaţi acestui Guvern că nu creşte salariile din sănătate suficient de repede. Aveţi tupeu", a spus Bodog.

Mandat eşuat

În esenţă, semnatarii moţiunii îl acuză pe Bodog că a avut un mandat cu ezitări, amânări şi lipsit de decizie, invocând criza vaccinurilor, nefinalizarea construcţiei unor spitale sau "farsa salariilor ca afară". Moţiunea este semnată de 102 parlamentari ai PNL, USR şi PMP şi va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

Prin moţiune i se solicită premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, căruia îi sunt imputate criza vaccinurilor, "birocraţia care sufocă România şi ia din banii pacienţilor", "farsa salariilor ca afară", nefinalizarea construcţiei de spitale. Semnatarii documentului spun că mandatul de 9 luni al ministrului Sănătăţii este caracterizat de "ezitări, amânări, bâlbâieli şi o lipsă totală de decizie".

"Suntem în a 9-a lună de guvernare PSD - ALDE şi putem constata, fără prea mare efort, că nu s-au realizat nici măcar 1% dintre promisiunile formulate în campania electorală şi scrise negru pe alb în cele două programe de guvernare votate de majoritatea parlamentară, deşi în evaluările domnului Dragnea toate-s bune şi frumoase. Mai mult decât atât, nu există nici măcar semne sau intenţii ca vreunul dintre punctele asumate să fie în mod concret între priorităţile actualului guvern. Atunci când aţi fost învestit ca ministru al Sănătăţii, v-aţi autodefinit ca un ministru curajos, ferm, care cunoaşte sistemul de sănătate, care s-a confruntat cu problemele din sistem şi care are soluţii eficiente în vederea asanării sistemului public de sănătate (...) Din păcate, după nouă luni de mandat, un timp rezonabil (...), activitatea dumneavoastră a strălucit în ezitări, amânări, bâlbăieli şi o lipsă totală de decizie", arată semnatarii moţiunii.

Votul asupra moţiunii va fi dat în sesiunea de vot final a şedinţei de miercuri a plenului Camerei Deputaților.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Plagiatori
Constatam cu regret ca si Oradea este o pepiniera de plagiatori ajunsi la putere(Mang, Bodog si...). Ma gandesc... ca daca nu au fost in stare de un doctorat curat(chiar daca Bodog are doua), cum ar putea sa conduca un minister??? Iar individul asta sa nu uite ca a fost "propulsat" de PNL(atunci USL), chiar Bolojan si-a "spurcat gura" cu el!
Postat 11 Octombrie 2017, 12:21 de Nicolasis
atletul
Da, sigur ca altii nu vad cat muncesti domnule Bodog,iar in timpul liber alergi pe malul Crisului,in weekend , sa te mentii in forma, cu gluga pe cap sa nu fi recunoscut.Esti "mega " competent...Scoate-l si pe Mang la alergat cand mai vi acasa,nu tot cu gagici
Postat 11 Octombrie 2017, 11:22 de suporter_oradean
mitocanul Bodog
Bodog =sti un mitocan născut din mitocănia lui Maghiar si a lui Ifrim. Rusine!
Postat 10 Octombrie 2017, 23:59 de andreimagheru
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON