URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
24 August 2019, 18:29

Poliţiştii din Oradea l-au amendat pe unul dintre escrocii de pe Corso care „vând” vise cu fotomodele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii orădeni au sesizat ITM şi l-au amendat, joi, pe unul dintre reprezentanţii firmei care îi momeşte pe trecătorii din centrul Oradiei cu apariţii în reclame şi în diverse campanii publicitare, cerându-le, întâi, 100 de lei, iar apoi chiar sute de euro pentru contracte care ar urma să-i facă vedete.

"Patru persoane au fost legitimate, iar un bărbat în vârstă de 33 ani, din Brăila, a fost sancţionat cu 1.000 lei pentru proferarea de injurii şi expresii vulgare, respectiv pentru provocarea de scandal în locuri publice", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu.

Sancţiunea a fost aplicată după ce, legitimat de reprezentanţii unui echipaj al Poliţiei municipiului Oradea, unul dintre bărbaţii care aborda orădenii pe pietonală, a început să vocifereze şi să-i înjure pe oamenii legii.

"Tapaţi" pe Corso

În ultimele săptămâni, mai mulţi orădeni s-au plâns BIHOREANULUI că în centrul Oradiei sunt abordaţi de reprezentanţii unei firme care îi conduc într-un birou pe strada Aurel Lazăr, unde li se promit şedinţe şi albume foto, şedinţe de înfrumuseţare, cosmetice şi haine de firmă.

Orădenii sunt amăgiţi să plătească o taxă de înscriere de 100 lei, pentru care viitorul model primeşte o fotografie digitală şi i se asigură "posibilitatea de a participa la preselecţiile organizate de prestator pe o perioadă de un an de zile din momentul publicării pozelor pe site-ul agenţiei".

"Am plătit taxa de înscriere 100 de lei, ca fotografia mea să apară pe un site. Apoi, după câteva minute, am fost condusă într-un alt birou unde mi s-a spus că sunt selecţionată pentru o colaborare internaţională publicitară, însă trebuie să achit 350 de euro. Atunci mi-am dat seama că e o ţeapă şi am refuzat semnarea contractului fără să o mai las să îşi termine poezia. Am reclamat firma la Protecţia Consumatorului şi la Poliţie, mai ales că am căutat pe internet după numele reprezentantei, Cocoş Corina - Lucia, şi am văzut că a păcălit multe persoane, din toată ţara", a povestit o orădeancă BIHOREANULUI.

O altă orădeancă s-a plâns că aceleaşi personaje i-au păcălit mama. "Evident, cum am aflat, am mers acolo ca să îmi returneze banii. Chiar atunci era o doamnă acolo, care urma să plătească şi am reuşit să o salvez. Cum de nu le face nimeni, nimic, acelor escroci, şi continuă să facă victime?", s-a plâns orădeanca.

Suspendaţi pe Litoral

Firma care face contractele se numeşte The Beauty of Afirmation SRL, are ca obiect de activitate "Activităţi ale agenţiilor de publicitate" dar numărul unic de înregistrare aparţine firmei Scenic Walking din Bucureşti, înfiinţată în august 2018 de o anume Corina Lucia Cocoş, care figurează în acte ca administrator.

Reprezentanţii societăţii folosesc de ani de zile o schemă de racolare, aflată la limita legii, care se bazează pe credulitatea persoanelor abordate, dar şi pe faptul că mulţi dintre ei nu citesc deloc contractele.

În această vară, reclamaţii împotriva firmei au mai fost depuse în Mamaia şi Eforie Nord unde, luna trecută, reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor au întrerupt activitatea societăţii şi au ridicat toate actele, pentru control.

Citeşte şi articolul „S-au întors țeparii pe Corso: Orădenii sunt abordați să devină fotomodele şi sunt „tapaţi” de bani! (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Atentie Mare
Traim intr-un stat capturat si deturnat.Aseara, tv,bacalbasa,un batrin interesant si controversat:povestea despre un incident din galati despre un tip sicanat/agresat de interlopi/tigani,politia ii recomanda sa nu faca plingere,spre binele lui,deoarece e vorba de clanuri interlope.Citez aci pe scortosul,de mai jos:"Exista o fratie intre aceste trei organizatii care submineza Romania de 30 de ani(bugetari,politie,justitie). Sa te fereasca Dumnezeu sa ai un litigiu cu bugetarii ca politia si justitiabilii nu te baga in seama si nu cerceteaza plangerile tale (penale fiind)".ACHTUNG BABY: stam in blocuri la televizor,asteptam sa ne scoata primaria la ingrijit spatii verzi si curatenie intre blocuri,la Oradea Night Run, la Cupa României la Voltija,Zilele Culturii Maghiare,la Târgul Corvinilor din Lugaşu de Jos...in timp ce am ramas fara CASA.Cred ca avem nevoie de Legiunea Franceza...
Postat 25 August 2019, 11:10 de excalibur
Oradeanbihor
Își fac de can da ani de zile în toată țara, nu doar in Oradea.
Postat 24 August 2019, 23:51 de Sandu1206
Bingo...
Cam asa e...Au impartit Romania cu strainii,grosul lor si maruntisul intre ei.Sunt curios la urmatoarea criza cum se vor pune la adapost de tsunami,ca data trecuta a luat basescu imprumuturi de la fmi,sa nu-i sara bancile in cap, ca bugetarii aveau credite la case si masini luate pe 20 ani, deci erau intangibili.Forta statului roman sta in numarul bugetarilor...vorba aia,prosti,da' multi
Postat 24 August 2019, 21:57 de excalibur
Nimic nu sa furat...
Nimic nu s-a furat in Romania fara semnatura bugetarilor supravegherea politiei si stiinta justitiabililor.Exista o fratie intre aceste trei organizatii care submineza Romania de 30 de ani. Sa te fereasca Dumnezeu sa ai un litigiu cu bugetarii ca politia si justitiabilii nu te baga in seama si nu cerceteaza plangerile tale (penale fiind), cat despre solutii sunt naucitoare, le dai in scris si le arati minciunile din declaratiile date in fata organelor de cercetare si nici nu le baga in sema. Nu este nici o speranta pentru ziua de maine caci vin din spate copii celor care ieri, azi distrug tara!
Postat 24 August 2019, 21:19 de scortosul
Interpol
Cumpanasu a reclamat disparitia fetelor din caracal la INTERPOL. I-au zis aia sa le transmita orice informatie,oricit ar parea de necredibila. Politia romana asteapta sa vii cu infractorul de mina, apoi se deranjeaza sa-ti faca un proces verbal,eventual te mai pune si la detectorul de minciuni,sa vada daca nu halucinezi.Cinste lor.Norma de hrana,vouchere si apoi pensie pe viata...bugetari forever
Postat 24 August 2019, 21:12 de excalibur
Parcagii
Cu parere de rău o spun si imi cer scuze in avans fata de politistii seriosi dar in Oradea in afara de parcagii platiti de primarie si numiti pompos "politisti" (locali), nu prea mai vezi politie. De ani de zile isi fac de cap acei escroci in Oradea si abia acum au primit o amenda?!?
Postat 24 August 2019, 20:15 de oradeanbihor
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2876 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON