URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2015, 12:14

Aqua Crisius amenajează primul traseu de mountain bike, pe Valea Iadului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii ştiu prea bine: la Coada Lacului se ajunge greu cu maşina, din pricina drumului plin de gropi. În schimb, tot mai mulţi turişti urcă în sătucul de pe Valea Iadului pe biciclete. Pentru aceştia, asociaţia Aqua Crisius vrea să amenajeze în zonă şi primul traseu de mountain bike.

Traseul va avea circa 8 kilometri şi va duce la cascada Săritoarea Ieduţului. El va putea fi folosit deopotrivă de biciclişti şi drumeţi per pedes. Atenţie, însă: dificultatea traseului va fi ridicată, aşa că bicicliştii vor trebui să fie bine echipaţi şi experimentaţi în escaladarea munţilor pe două roţi.

Lucrările de amenajare se vor face în cadrul unui proiect Aqua Crisius finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, care are mai multe tipuri de obiective ce vizează situl ROSCI0262 Valea Iadei. "Vom amenaja şi traversarea peste Valea Iadului care duce la cascada Laia", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, managerul de proiect, Andrei Togor.

Un alt obiectiv al proiectului este organizarea celei de-a doua ediţii a Zilei Liliacului Carpatin, menită să celebreze întreaga arie. "Vrem să îi conştientizăm pe copiii şi adulţii din ariile protejate afluente Văii Iadului să participe activ la ziua ariei protejate", a precizat Togor. Astfel, calendarul evenimentului şi acţiunile vor fi stabilite împreună cu localnicii.

Unul dintre elevii implicaţi la ziua sitului va fi răsplătit pentru efortul său cu un loc în tabăra Junior Ranger, pe care Aqua Crisius o va organiza, pentru al treilea an consecutiv, în vară. 20 de elevi cu vârste între 11 şi 15 ani vor petrece o săptămână în mijlocul naturii, pentru al treilea an consecutiv, selecţia a 16 dintre ei urmând să se facă din rândul celor 300 de elevi de la şcolile din Bulz, Curăţele, Auşeu, Zerind, Toboliu şi Cociuba Mare, unde membrii Aqua Crisius vor ţine lecţii deschise despre importanţa necesităţii protejării speciilor şi habitatelor din ariile naturale protejate. Alţi trei elevi vor fi aleşi în urma unui concurs de creaţie lansat de Aqua Crisius pe propria pagină de Facebook. În tabără, Aqua Crisius va documenta şi un film de promovare a activităţilor de tip junior ranger, iar protagonişti vor fi chiar elevii.

Proiectul are o valoare totală de 28.312,50 lei, din care contribuţia Aqua Crisius este de 8.312,50 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON