URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Aprilie 2019, 19:45

Trezorierul PSD, urmărit penal de DNA. Ar fi delapidat 380.000 euro din subvenţiile de stat

Trezorierul PSD, urmărit penal de DNA. Ar fi delapidat 380.000 euro din subvenţiile de stat (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a început urmărirea penală faţă de trezorierul unui partid. Este vorba de trezorierul Partidului Social Democrat, Mircea Drăghici, în acelaşi timp coordonator al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Drăghici este acuzat că a delapidat 380.000 euro din subvenţia alocată PSD de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a plăti un imobil. El s-a prezentat tot marţi la DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile. 

Concret, procurorii spun că "suspectul şi-ar fi însuşit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil". 

În februarie 2018, Drăghici "în exercitarea funcţiei de trezorier", împreună cu o persoană din familia sa, a negociat şi a convenit să cumpere o vilă în valoare de 500.000 euro, pe care să o plătească în bună parte din banii pe care-i gestiona, doar restul de 120.000 euro urmând să fie acoperiţi din banii proprii.

Cele două părţi au semnat un contract de închiriere pe 10 ani, însă, în realitate, valoarea totală a contractului a fost achitată în avans.

După declanşarea controlului de Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de către PSD, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului.

La ieşirea din sediul DNA, Mircea Drăghici a declarat: "Să fii pus sub acuzarea pentru că nu ai respectat o lege pe care tu ai făcut-o în Parlament şi eşti cel mai îndreptăţit să ştii spiritul şi litera acestei legi mi se pare mult exagerat şi cred cumva că are legătură cu coordonarea campaniei, că suntem în buza campaniei. De fiecare dată când a urmat o campanie electorală, am fost chemat la DNA".

Mircea Drăghici este trezorierul PSD din 2010, este deputat la al treilea mandat și a fost propus de Liviu Dragnea în funcția de ministru al Transporturilor, dar și în cea de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), instituția care acordă subvențiile pentru partidele politice.


Citiţi mai jos comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie:

La solicitarea reprezentaților mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față o persoană, trezorier al unui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de
- utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și 
-  delapidare

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.

Concret, suspectul îndeplinește funcția de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private.

În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie,  a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

Promisiunea de vânzare cumpărare dintre proprietarul imobilului  și persoana din familia suspectului, dar și contractul de închiriere dintre același proprietar și formațiunea politică s-au încheiat in aceeași zi, 15.02.2018, pentru același imobil.

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani ( începând cu data de 01.03.2018 până la 01.03.2029), valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranșe de cel puțin 19.000 euro pe lună timp de 18 luni. 

În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Bogdan1
Corect ce spui. Fără Dragnea, Vio, cap de scula, mitraliera, Lia LĂRGUȚA Vasilescu fără PSD
Postat 03 Aprilie 2019, 14:43 de Sandu1206
Precis că sunt probe clare iar hoții niște prostovani !?!
Păcat că doar la PSD a venit rândul, când se știe că la toate partidele se aplică aceeași tâlhărie ... se adună bani de la buget și din cotizații, după care totul intră la grămadă de așa natură financiară, încât ce plătesc toți membri de partid se transformă în "bani negri" care merg în buzunarul "piramidal" al liderilor !?! Cei mai mari "experți" în asta au fost cei de la fostul FSN, rupt apoi în PDSR și PD !?! Năstase și Hrebenciuc au fost cei mai tari în asta de la socialiști, iar dincolo Băsescu și Blaga de la democrați !?!
Postat 03 Aprilie 2019, 09:31 de CrisDumi
Penalii in EUROPA !! LCK
Fara penali in functii publice Europene !!! :))))
Postat 03 Aprilie 2019, 08:54 de bogdan1
Nu-i bai
Sa mai zică cineva , că PSD nu-i partid de hoți.
Postat 02 Aprilie 2019, 20:54 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON