Orădeni, pregătiţi banii pentru încălzire! Termoficare a deschis oficial sezonul rece 2015 – 2016. "De fapt, furnizarea de agent termic pentru încălzirea apartamentelor a început încă de joia trecută, dar s-a făcut pe zone, treptat, după cum au fost finalizate lucrările de reparaţii de pe reţea", a declarat Dan Creţu, purtătorul de cuvânt al Termoficare.
Potrivit unui comunicat al societăţii, 104 puncte termice, reprezentând 70% din cele 149 gestionate de societatea de termoficare, furnizează deja agent termic către consumatori, iar 37 de puncte termice urmau să fie pornite în cursul zilei de luni. Alte cinci puncte termice, 707, 708, 713, 721 şi 722, situate în zona Pieţei Ferdinand urmează să fie pornite marţi.
"Pentru punctele termice termice 308, 309 şi 316, situate în zona străzii Louis Pasteur şi alimentate în regim de provizorat datorită lucrărilor de modernizare a reţelelor de transport a agentului termic, furnizarea incălzirii se va realiza alternativ: ziua va fi furnizata apă caldă de consum, iar noaptea vom furniza agent termic pentru încălzire", se menţionează în comunicatul Termoficare.
Potrivit lui Dan Creţu, dat fiind că Termoficare a pornit încălzirea, lipsa agentului termic la unele blocuri sau scări de blocuri poate fi cauzată de faptul că unele asociaţii de proprietari, din dorinţa de a face economie, nu şi-au deschis vanele de la subsol.
Orădenii pot cere informaţii legat de pornirea încălzirii sau reclamaţii cu privire la furnizarea serviciului la numărul de telefon 0800070800, gratuit în toate reţelele fixe şi mobile.
În ceea ce priveşte furnizarea apei calde de consum, 98% dintre punctele termice sunt funcţionale. Echipele de intervenţie lucrează la remedierea unor defecţiuni apărute la punctele termice 836, 856 şi 881 din zona Velenţa. Furnizarea apei caldeva fi reluată în cursul zilei de luni.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.