URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Mai 2012, 11:58

Target: High-Tech cu erori zero

Target: High-Tech cu erori zero ECHIPĂ DE SUCCES. Proiectul de la Oradea este unul de echipă. Şi de succes. Reprezentanţii Viessmann au fost alături de orădeni de la început, supervizând dezvoltarea noului produs, testarea, seria zero, iar acum detaliile calitative. De la stânga, la dreapta: Raul Junker (Allengra Rapid Engineering), Elmar Jager, Magnus Manderbach, Helmut Schneider (manageri în cadrul Viessmann), Valentin Nicoară (Adeck Electronic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un mic atelier de service s-a transformat, în mai puţin de o jumătate de an, într-o veritabilă fabrică pentru produse high tech.

Prin seriozitatea de care au dat dovadă, doi ingineri orădeni, Raul Junker şi Valentin Nicoară, au reuşit să devină parteneri ai uneia dintre cele mai cunoscute firme profilate pe sisteme de încălzire şi renumite pentru calitatea produselor sale, Viessmann. Acum, cei doi au terminat de implementat propria linie de asamblare, unde realizează componente high tech (senzori de flux) pentru centralele de gaz produse de compania germană.

De la radio , la centrale termice

Orădeanul Raul Junker lucrează de mai bine de 22 ani în Germania, iar de 6 ani a fondat o firmă profilată pe inginerie în tehnica măsurării debitului. Valentin Nicoară a fost, până în 2006, responsabil pentru echipamentul tehnic al Radio Sonvest, iar apoi a deschis un service în domeniul reţelisticii. Cei doi au devenit parteneri în urmă cu 4 ani, când au decis să dezvolte un proiect comun. Şansa lor a fost că, în urmă cu 2 ani, compania germană Viessmann a căutat colaboratori pentru realizarea unui sistem inovativ de reglaj pentru optimizarea energiei la centralele murale pe gaz.

"Căutam parteneri care să dezvolte acest produs inovativ la parametri tehnici de calitate şi preţ, conform cerinţelor Viessmann. Raul Junker şi Valentin Nicoară ne-au prezentat câteva variante şi am decis să lucrăm cu ei", povesteşte Magnus Manderbach, project manager în cadrul Viessmann. Seriozitatea de care au dat dovadă cei doi orădeni i-a convins pe reprezentanţii companiei să continue parteneriatul şi pentru producţia de masă a sistemului, sub brandul Viessmann. "Puteau să producă acest senzor de flux la oricare din fabricile pe care le deţin. Ne-au ales deoarece au încredere în noi", explică Raul Junker.

O premieră

Cei doi orădeni au reuşit să transforme o mică hală de la marginea Oradiei într-o adevărată fabrică unde, din acest an, au început producţia. Totul cu ajutorul profesional al specialiştilor Viessmann care, în mod exceptional, au investit timp şi know-how pentru a-i ajuta să-şi dezvolte produsul şi să şi îmbunătăţească producţia.

"Targetul nostru este să reducem rata erorilor la zero, căci acesta este adevăratul spirit al calităţii Viessmann. Până acum, suntem mulţumiţi. Toate deficienţele - inerente, având în vedere că aici totul a pornit de la zero - au fost remediate de la o vizită la alta. Drumul este încă lung, dar proiectul are o bună dinamică", spune Helmut Schneider, senior manager pe producţie în cadrul Viessmann. "Etapele îmbunătăţirilor ne conving că suntem pe drumul cel bun", adaugă Elmar Jager, managerul de calitate.

Mic, dar deştept

Sistemul produs de cei doi orădeni, un senzor de flux, monitorizează fluxul apei exclusiv cu ajutorul ultrasunetelor. "Montat pe returul centralei termice pe gaz, monitorizează fluxul şi - pe viitor - temperatura apei. În plus, cu ajutorul lui, se poate realiza echilibrajul hidraulic al întregului sistem de încălzire, ceea ce reprezintă o inovaţie Viessmann "pur sânge"", a explicat Valentin Nicoară.

Pentru început, la fabrica orădeană se vor produce, anual, 40.000 de senzori de flux, destinaţi pieţei germane, urmând ca în funcţie de cerere producţia să crească. "Am avut o şansă enormă căci Viessmann este una din cele mai bune companii de echipament de încălzire. Suntem recunoscători că avem privilegiul de a produce pentru această firmă", spune Raul Junker, care speră ca lucrurile să evolueze la fel de bine. Fiindcă, iată, şi orădenii pot lucra... nemţeşte!


ÎN TOP
Lider în încălzire, technologie si calitate

Viessmann este unul din liderii internaţionali în producţia sistemelor de încălzire. Societatea a fost înfiinţată în 1917, în Germania, de către Johann Viessmann şi este condusă în prezent de dr. Martin Viessmann, nepotul fondatorului, cu ajutorul unui consiliu de administraţie. Compania are 24 de unităţi de producţie în 11 ţări şi 120 de reprezentanţe comerciale în 32 de ţări. În 2011, Viessmann a avut o cifră de afaceri de 1,86 miliarde euro şi 9600 angajaţi. Firma este prezentă şi în România din 1998, având sediul şi centrul logistic la Braşov.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bravos!
Bravos, Nicoriccius!
Postat 18 Mai 2012, 21:07 de Lulu
BRAVO!
BRAVO! De asta are nevoie ORADEA. Sprijiniti anterprenoriatul local! Asta e o directie buna pt noile parcuri industriale!
Postat 18 Mai 2012, 14:41 de ORADEA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON