URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2011, 17:49

Şoarece mort, în napolitanele produse de fraţii Micula!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O echipă mixtă formată din specialişti ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor şi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a descins, vineri după amiază la firma European Food, de la Ştei, patronată de fraţii Ioan şi Viorel Micula, după ce o familie din Galaţi a descoperit, într-un pachet cu napolitane Naty, un şoarece mort, în stare de putrefacţie.

Familia respectivă cumpărase napolitanele miercuri seară, dintr-un hipermarket Real din Galaţi. "Am crezut că e o jucărie în pungă. Când mi-am dat seama ce este, mi s-a făcut rău. Era un şoarece mort, intrat în descompunere. În acel moment, încăperea s-a umplut de miros urât", a declarat cumpărătoarea Alexandra Filipescu.

Napolitanele ˝Naty cu cremă de alune˝ pe care le-a cumpărat erau în termen şi expirau, conform ambalajului, pe 23 septembrie 2011, preţul acestora fiind de 4,59 lei. Niciunul dintre membrii familiei nu a mâncat din produsul respectiv.

O echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a descins la hipermarketul în cauză, şi, potrivit presei, a retras lotul din care făcea parte punga respectivă. Tototată, şeful CJPC Bihor, Traian Bejan, a declarat pentru BIHOREANUL, că o echipă formată din comisari ai CJPC precum şi din inspectori de la DSVSA Bihor a descins vineri după amiază la fabrica European Food, pentru a determina cum a ajuns şoarecele respectiv în pungă.

"Am vorbit cu colegii mei de la Galaţi, dar nu putem spune nimic, până nu se verificăm la producător linia, să vedem de ce e vorba. Şoarecele era în putrefacţie, trebuie să vedem mai multe aspecte, între care şi când a fost produs lotul respectiv. DSVSA face controlul pe partea igienico-sanitară, iar noi verificăm pe documentaţii, condiţii de depozitare", a declarat Traian Bejan.

Acesta a mai precizat că la Galaţi comisarii CJPC au luat trei produse, din lotul din care a făcut parte punga, le-au desfăcut şi nu au mai găsit nimic în neregulă. "O să verificăm şi noi, prin sondaj, câteva produse", a spus Bejan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@fe
Si în cazul similar anterior, cumpărătorul (de buna credință) a lucrat pentru ...concurenta?
Postat 21 August 2011, 13:30 de ISO EN SR 22,000
inscenare
inscenare de doi bani, punem pariu ca "cumpărătoarea" Alexandra Filipescu lucreaza la concurenta?
Postat 20 August 2011, 15:38 de fe
haleala pentru dobitoace:)))
care e problema nu va plac soricei dar ce ati vrea sobolani:)))? sunt rara si pretiosi chinezii ar aprecia pachetul:)))))) oricum boi haliti orice altfel nu ar mnai exista pe piata acest brand cel putin in Romania.
Postat 19 August 2011, 21:47 de TEAPA
fratii Micula
Niciodata nu mi-au placut Miculestii,niste parveniti,fosti scuipatori la securitateadin anii 80,adica au plecat in Suedia unde traiau din ajutor de somaj,social,n-au produs nimic, au venit in tara dupa Revolutie si au vindut naivilor Biter suedez,apa chioara,sucuri contrafacute etc,au umplut Europa de produsele lor infecte,iar acum vindeti soareci mortii FRATILOR MICULA,nu va este rusine ,va lingusiti pe linga fiecare partid la putrere sa nu platiti impozitele la stat.Am verificat la ANAF au datorii f mari acesti pungasi,acum il ling in cur pe Boc numai sa nu achite taxele,impozitele.Au distrus familii intregi,soferii angajati la ei trebuie sa depuna garantie un imobil,apoi li se insceneaza o chestie ca au minus in gestiune si-si pierd casele saracii oameni,cunosc caz concret.Sint curios cine-i va pune la punct pe fratii Micula
Postat 19 August 2011, 20:40 de trifa
numai o mama inconstienta da unui copil mic
produse din super, hipermarket gatiti acsa prajituri asta e farmecul ca copilul sa deprinda mirosul, ochii sa aprecieze ce sa mai spui zi de zi constata ca suntem simple masini tehnice=roboti umani daca noi avem simturile dezvoltate copilul cum sa si le dezvolte? cum? pacat i ati nascut doar sa i INGROPATI nimik mai mult, pacat asta e viata!
Postat 19 August 2011, 18:07 de ha, ha, ha, ha
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON