URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Octombrie 2014, 18:15

Şcoală fără carte: Dezinteresul profesorilor pentru manuale şcolare îi afectează pe elevi la examenele naţionale

Şcoală fără carte: Dezinteresul profesorilor pentru manuale şcolare îi afectează pe elevi la examenele naţionale TRADIŢIONAL VS. DIGITAL. În timp ce guvernanţii se bat cu cărămida în piept că vor introduce manualele digitale pentru toţi elevii, profesorii nu le folosesc nici măcar pe cele tipărite. Chiar dacă pentru acestea nu au nevoie de niciun fel de alte dotări...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine a privit măcar o dată într-un ghiozdan al unui elev ştie că nu-i deloc uşor. La fiecare materie, pe lângă manualul primit de la şcoală, copiii sunt încărcaţi cu manuale auxiliare, culegeri, caiete speciale şi tot soiul de alte materiale didactice. Paradoxal, însă, elevii ştiu tot mai puţină carte.

Un fost dascăl orădean, Alexandru Gal-Chiş, trage un semnal de alarmă: în timp ce şefii din Ministerul Educaţiei visează la manuale digitale, profesorii "uită" pur şi simplu să predea din manuale.

Analfabeţi

Timp de trei decenii, Alexandru Gal-Chiş a predat matematica la fostul Liceu Pedagogic din Oradea. N-a fost doar matematician, ci şi fizician şi metodist, învăţându-şi elevii arta didacticii.

De zece ani s-a pensionat, dar n-a pierdut legătura cu şcoala. Pe de-o parte fiindcă are patru fii şi şase nepoţi, pe de alta întrucât timpul liber i-a permis să primească la meditaţii diferiţi elevi. Aşa a început să observe cum s-au schimbat obiceiurile în învăţământul românesc.

"Am avut o elevă de clasa a VIII-a care nu ştia tabla înmulţirii, deşi luase şi ore în particular. A promovat toţi anii de şcoală fără să aibă noţiuni elementare. Eu am învăţat-o", povesteşte profesorul, parcă şi acum surprins de "minunăţie". Pe vremea lui, aşa ceva era de neconceput...

Manual degeaba

Rând pe rând, cu fiecare elev primit la meditaţii, dascălul a văzut cât de slab pregătiţi sunt elevii de acum. Urmărind şi notele de la examenele naţionale, s-a convins că sistemul are o gravă meteahnă. Aşa că în ultimii patru ani a vorbit atent cu părinţi, profesori şi elevi, încercând să afle cauza problemelor.

La orele de meditaţii i-a atras atenţia un detaliu: "Cum aveam elevi care nu ştiau aproape nimic, luam manualul lor de la clasă, să-l parcurgem împreună. Mi-am dat seama că nici nu-l cunoşteau". În loc să fie temelia învăţării, aşa cum îi spune chiar definiţia din DEX, manualul era cu totul străin pentru majoritatea elevilor. "Copiii îmi spuneau că profesorii nici măcar nu le cer să-l deschidă". Complet greşit, spune bătrânul dascăl. În schimb, profesorii pretind elevilor şi părinţilor să cumpere o grămadă de alte cărţi şi culegeri...

"Profesorul" de-acasă

Situaţia poate fi confirmată de orice părinte, care an de an plăteşte sute de lei pentru solicitările speciale ale profesorilor. De cele mai multe ori, manualele auxiliare sunt pretinse doar dintr-un interes financiar, fiindcă profesorii au înţelegeri cu diferite edituri şi primesc comisioane din vânzări.

"Un manual tradiţional e suficient pentru a preda şi a înţelege orice lecţie. Într-un manual sunt lecţii complete, însoţite de imagini, grafice, exerciţii", explică Alexandru Gal-Chiş. Aşa că, dacă dascălul foloseşte manualul în predare, elevul are mari şanse să plece acasă cu lecţia înţeleasă şi învăţată deja în clasă. În plus, manualul poate chiar ţine locul dascălului, dacă elevul a lipsit de la oră.

Din lene

Ca să demonstreze necesitatea manualelor, dascălul plusează: subiectele de la Evaluarea Naţională de la matematică sunt extrase, pur şi simplu, din manuale. "Eu am găsit exericiţiile date la examen într-un manual. Dacă elevul îl parcurgea, avea mari şanse să ştie la examen".

Un alt avantaj de luat în calcul la manualele tradiţionale este că sunt gratuite. "Dacă profesorii nu le folosesc, statul de ce mai cheltuie bani cu ele?", se întrebă, retoric, Gal-Chiş. Matematicianul mai crede, în fine, că dezinteresul profesorilor faţă de manuale e cauzat şi de lene: manualul i-ar obliga să predea toată materia, ca la carte, în timp ce, dacă elevii nu răsfoiesc manualul, profesorii mai pot sări peste lecţii.

Scrisoare pentru Pricopie

Alexandru Gal-Chiş şi-a prezentat constatările ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, căruia i-a trimis o scrisoare pe această temă, cerându-i să ia măsuri pentru a repara eroarea neutilizării manualului şi să impună tuturor profesorilor să dea dovadă de profesionalism.

Ce răspuns a primit? De la ministru, niciunul. Două funcţionare i-au scris, într-un limbaj de lemn, că deşi "lucrul cu manualul este una din metodele clasice de predare-învăţare", profesorul e cel care decide cum se foloseşte de el, înşirând de asemenea o mulţime de legi, ordine şi metodologii privind obligaţiile profesorilor. Vorbe goale, fără nicio valoare, asemănătoare celor cu care profesorii se prefac că-şi educă elevii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
alta matematica
Sper sa aveti dreptate,sper sincer!.Multumesc pt cenzura,cred ca era cazul. Nu publicati,daca se poate.
Postat 14 Octombrie 2014, 21:35 de baba cloanta
alta matematica
Se da:x=generatia x; y=generatia Y; z=generatia Z. Sa se afle valorile lui y asa,aproximativ, din inecuatia:y-x
Postat 14 Octombrie 2014, 20:46 de baba cloanta
Gojdu
Cred ca doamna Zoica are dreptate. Este neplăcut ce intampla cu Gojdu, chiar rau din pacate. Scoala este condusa de un pensionar, care ar profita de acea scoala pana cand moare, pe de o parte si de o persoana rupta total de ceea ce inseamna invatamant, pe de alta parte. Domnule Primar, salvati Gojdu din mâinile lui Tifor si Bako. Trebuie sa întelegeti ca ati sustinut acolo un director care nu a creat decat dezbinare, lehamite, haos si i-a facilitat aranjamentele lui Tifor.
Postat 14 Octombrie 2014, 20:38 de popa
Revenire
Scoala nu se face in presa si pe internet. Ar fi interesant dupa cum spun unii, sa nu mai fie culegeri la matematica, fizica, chimie, sa nu mai fie romane la romana, sa nu mai fie glob la geografie si asa mai departe. Invatamantul a avut si are "surplusurile" lui si in randul profesorilor, adica acei "profesori" pentru care este important sa treaca ora, nu sa invete elevii. Asa ca idee, la olimpiada-etapa locala, care este etapa de masa, participa sub 5% din numarul de elevi din judet, iar la etapa judeteana sub 2%. Nu stiu de unde deduc unii ca la clasa se face numai cu olimpici sau pentru olimpici. Ar trebui comparate rezultatele din BH cu cele din alte judete, Iasi, Cluj,..., la olimpiade si s-ar vedea ca in BH se sta chiar rau cu pregatirea pt. olimpiade. Dar cu profesori ca....vai de noi.
Postat 14 Octombrie 2014, 17:57 de oradean
Ceva pozitiv
.Copii mei au terminat liceul E.Gojdu din Oradea inainte de a pleca din tara in 1988.Fiul nostru a fost printre cei cu rezultate bune din clasa,nu printre primii, dar bune. Aici a inceput studiile superioare la o Universitate unde nu era multumit cu nivelul pretentiilor pentru studenti.De exemplu avea colegi care nu stiau sa rezolve probleme simple de matematica de ex.o ecuatie de gradul II sau un radical, iar odata profesorul il ruga pe el sa le arate colegilor cum se rezolva aceste probleme elementare si iesea afara din sala de curs.Cand a revenit in sala de curs,un student l-a intrebat pe profesor dece el stie aceste probleme si ei nu.La care profesorul a raspuns:In Romania s-a facut scoala la un nivel corespunzator.Cei care au terminat cursurile liceului de matemmatica-fizica E.Gojdu(sau care au fost profesori acolo in vremea aceea)stiu f.bine cum se desfasura procesul de invatamant atunci.In rest,NO COMMENT. P.S.Ne-ar parea bine(mie si familiei) ca si acum sa se desfasoare la nivel corespunzator procesul de invatamant la Liceul E.Gojdu si nu numai. Cu stima I.Z.
Postat 14 Octombrie 2014, 17:21 de I.Zoica
Domnului orădean
Domnule Orădean, profesorul Gal-Chiș nu are nevoie de performanțe remarcabile, cum cereți domnia voastră. Are nevoie - și a avut - de performanțe normale, care astăzi nu mai sunt de obținut. La multe școli din Oradea, cel puțin, trei sferturi din copii nu pricep matematica tocmai din cauză că, la ore, în loc să se lucreze din manual, se lucrează din culegeri. Manualul a fost făcut pentru mintea lor, culegerea pentru cei - mai puțini - care au aplecare spre cutare materie. Și eu am lucrat acum 30 de ani dintr-o grămadă de culegeri și din Gazata Matematică, Fizică și Chimie, însă asta numai după ore și niciodată obligat. La ore se predat întotdeauna din manual, iar la orele de pregătire din culegeri și gazete. Astăzi e harababură - se lucrează in orice numai din manual nu. Iar asta e o problemă fundamentală în învățământ; copiii nu pricep și încep să urască școala iar în final nu-s în stare să-și ia nici bacul. Performanțe remarcabile? Cea mai tare performanță nu e să iei un copil cu o inteligență sclipitoare și să lucrezi cu el (acesta va avea oricum rezultate notabile), ci să iei un copil normal și să-l faci să priceapă chestiuni complexe - asta e performanță, iar profii de astăzi tocmai asta nu fac. Se țin doar de olimpici, care sunt puțini, iar pe ceilalți îi lasă de izbeliște. Asta nu e școală.
Postat 14 Octombrie 2014, 09:51 de Shogun
manuale
Din toată sfada editorilor – ca de ce prețurile manualeleor au fost mici, de ce au câștigat tot cei mari și nu unii care s-au înființat în urmă cu doi ani, de ce, de ce, bla-bla – n-am înțeles decât un lucru. Certăreții ăștia de editori nu dau doi bani pe ce vor copiii. Și ce dacă ei au dreptul să învețe după noile manuale, și ce dacă la 15 septembrie cărțile lor trebuie să fie pe bănci? Dacă marii scriitori ai României și liderii inconsecvenți de comitete și comiții, plus firme înființate peste noapte au fost măturați din licitație e jale mare. Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul. Cei mai scumpi țipă că nu-i OK să dai ieftin și că prețul cel mai mic e scandalos. E ca și cum ai spune că e absurd, imoral, nepatriotic să iei o pâine cu 50 de bani în loc să dai 2 lei pe ea. Candoarea, curajul, generozitatea – da, ai mare nevoie de ele în licitații. Dar și de un produs bun și ieftin. Dragi editori, hai să ne mai gândim și la copii și să le dăm șansa să învețe frumos. Să facem o pauză de la criza numită cifră de afaceri și să fim generoși. Da, știu, e science fiction. Dar voi știți mai bine cât succes au cărțile SF.
Postat 13 Octombrie 2014, 22:22 de parinte
Unii au impresia ca se pricep
Manualele din scoli, sunt la fel de depasite ca domnul care face aprecierile in articol. Probabil ca dansul nu a auzit de programa scolara si ca aceste manuale trebuiau schimbate de vreo 15 ani....sau poate are nepoti care primesc teme din culegeri si dansul nu stie sa le arate. Si noi cand am fost elevi lucram pe langa manual din diverse culegeri: Gheba, Petrica, Titeica,... Daca dansul nu a auzit de ele, inseamna ca a fost un adevarat profesor. Nu cred ca ziarele si media in general ar trebui sa dea curs acestor prostii pe care unele persoane le debiteaza in legatura cu scoala. Nu se pot obtine rezultate fara munca. Poate dansul preda la FF. Nu am auzit de rezultate remarcabile pe care sa le fi avut dansul cu elevii.
Postat 13 Octombrie 2014, 21:57 de oradean
Ar trebui ca parinti sa i-a atitudine
Aveti perfecta dreptate.
Postat 13 Octombrie 2014, 14:47 de NICOL
Are dreptate domnul profesor
Domnul profesor are dreptate. Noua generație de profesori a căpiat și-i chinuie pe bieții elevi aiurea. Cumpărăm culegeri după răul plac al profilor iar manualele stau nefolosite. Pedagogia e zero în rândul profesorilor de astăzi, cei mai tineri mai ales, iar copiii noștri, pe lângă faptul că sunt chinuiți cu culegeri, nu înțeleg nimic din ele. Eu i-aș biciui pe unii dascăli - mai cu seamă pe unii din cei ce predau limba română și matematică - la fundul gol în piața publică.
Postat 13 Octombrie 2014, 12:52 de Shogun
O tragedie
De educatia tinerei generatii in scoli depinde in mare parte viitorul tarii.Sant de acord cu parerea d-lui Alexandru G.Chis referitor la folosirea manualelor scolare in procesul de invatamant.Ar trebui indepartati din procesul de educatie toti cei care accepta aceasta situatie tragica,pur si simplu,Educatia este unul din elementele esentiale pentru viitorul unei tari. Crist
Postat 13 Octombrie 2014, 10:12 de Ioan Zoica
O tragedie
De educatia tinerei generatii in scoli depinde in mare parte viitorul tarii.Sant de acord cu parerea d-lui Alexandru G.Chis referitor la folosirea manualelor scolare in procesul de invatamant.Ar trebui indepartati din procesul de educatie toti cei care accepta aceasta situatie tragica,pur si simplu,Educatia este unul din elementele esentiale pentru viitorul unei tari. Crist
Postat 13 Octombrie 2014, 10:11 de Ioan Zoica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON