URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2010, 16:07

Romtelecom ne pune piedică (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania naţională - mai bine zis grecească - de telefonie se dovedeşte activă numai când e să încaseze facturile sau să inventeze noi servicii prin care să păstreze cât poate din clienţii momiţi de ceilalţi operatori de telefonie. Când sunt solicitaţi în schimb la deranjamente, sau la remedierea unor lucrări neîntreţinute, cei de la Romtelecom se mişcă în ritm de melc.

Aşa s-a întâmplat joia trecută, când un cablu telefonic a blocat o zi întreagă o intersecţie din Oradea, fără ca specialiştii companiei să catadicsească să îl înlăture.

Firul, parte a unor adevăraţi colaci care înclină deja jalnicii stâlpi de telefonie din lemn, rămaşi de pe vremea comunismului, a căzut şi s-a întins de-a curmezişul intersecţiei străzilor Biruinţei şi Mircea Eliade, încurcând traficul auto. Locuitorilor din zonă şi şoferilor le-a fost frică să se atingă de firul neizolat, căci nu ştiau dacă e unul de curent electric sau unul inofensiv, de telefonie.

Oamenii au apelat, însă, telefonic, mai multe autorităţi şi companii, pe ghicite, pentru a veni să remedieze defecţiunea. Degeaba. O zi întreagă firul a zăcut atârnat „cu burtă", spre disperarea conducătorilor auto, care se chinuiau să îl ocolească. Poliţia Comunitară a sesizat de două ori Romtelecom să vină să înlăture problema, dar compania n-a catadicsit să îşi trimită oamenii în teren decât cândva în noaptea de joi spre vineri.

În concluzie, dacă v-a deranjat povestea cu firul, ştiţi pe cine trebuie să pedepsiţi. Prin renunţarea la abonament, cum altfel?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
penibil
asa este , eu locuiesc chiar acolo si am suferit cumplit de cat de puternic era blocata intersectia, se vede de altfel din poze ce lung sir de masini era. \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\nu stiu de ce nu te-ai semnat, inteligentule care ne sfatuiesti sa renuntam la abonamentele Romtelecom, dar ce sa punem inl oc, RDS ???????? daaaaaa, telefonie bestiala .... cu ecou din preistorie
Postat 17 Octombrie 2010, 23:58 de ana
Pai...........
La ce servicii au si abonati (vreo 2-3 in fiecare oras) ma mir ca mai exista rromtelecom ala!
Postat 31 August 2010, 10:39 de Merlin from Berlin
Ai gresit adresa
Draga fatuca , vezi ca TVS este al RDS&RCS ! Si partea cu deranjamentele intreaba-i pe cei de la SC Turism Felix cat le ia pana intervine cineva ! Eu platesc la Romtelecom 18 lei intenet si telefon si sunt multumit . De 3 ani nu am avut niciun deranjament .
Postat 30 August 2010, 18:31 de @ Crina
Tomtelecom ne pune piedica
Cei de la Romtelecom au cele mai mari preturi.Daca afara ploua putin in zona Baile 1 Mai semnalul pentru TVS nu se receptioneaza deloc. Daca suni la deranjamente ti se raspunde ca nu au ce face. Cand mi-am instalat cablu prindeam TVR3, si inca cateva posturi, ei bine acum ele nu se mai prind deloc.Is niste nesimtiti.Macar cei de la RDS 7 RCS nu au asemenea tarife!
Postat 29 August 2010, 12:03 de crina
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON