URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2011, 10:30

Regele Mihai: "România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regele Mihai a ţinut un discurs în Parlament, după mai bine de 60 de ani, în care le-a spus românilor să aibă încredere în democraţie şi că ţara are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Şedinţa solemnă a Parlamentului a fost deschisă se preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care i-a transmis regelui, care împlineşte marţi 90 de ani, "La mulţi ani, Majestatea Voastră!". Prezenţa fostului suveran în Legislativ este considerată de Mircea Geoană "un gest de normalitate".

"Cu toţii avem datoria să ne respectăm istoria şi pe cei care au făurit-o. Nu putem să privim înainte dacă nu avem tăria să privim către predecesorii noştri", a adăugat preşedintele Senatului.

Apoi, Regele s-a adresat Parlamentului. "Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oră naţiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia. Prima noastră datorie este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc şi încearcă să îşi consolideze familia şi viaţa spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea penru libertate şi democraţie a legislativului românesc din 1989. Politica poate aduce prejudicii cetăţeanului dacă este aplicată în dispreţul legii. Multe domenii din viaţa românească gospodărite competent şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice.

Sunt mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temeli a facultăţii. Alături de familia noastră, vom susţine interesele fundamentale ale României: continuitate şi tradiţiile ţării noastre.

Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi şi de etică. Simţul datoriei, iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre.

În 1989 în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiilor tinerilor.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege pot spune că cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt şi demnitatea. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii. România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii.

Stă doar în puterea nostră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi, ci ca pe o ţară împrumutată de la copiii noştri", a încheiat regele. Apoi, suveranul a fost aplaudat intens de cei prezenţi.

La eveniment au fost prezenţi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, vicepremierul Marko Bela, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

În plen au fost prezenţi, printre parlamentarii opoziţiei, Victor Ponta, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Sârbu, Dan Voiculescu.

Din partea puterii au fost prezenţi, printre alţii, Vasile Blaga, Mircea Toader, Radu F. Alexandru, Cezar Preda, Sever Voinescu, Petru Filip, Cristian Rădulescu, Teodor Paleologu, Raluca Turcan, Verestoy Atilla.

Regina Ana nu a participat la eveniment. Totodată, au lipsit de la eveniment, deşi au fost invitaţi, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi patriarhul Daniel.

După discurs, regele a participat la dezvelirea bustului Regelui Carol I, în holul principal al Parlamentului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON