URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2023, 14:18

Rebeliune armată a grupului Wagner în Rusia: mercenarii se întreaptă spre Moscova. Vladimir Putin: „E trădare!” (VIDEO)

Rebeliune armată a grupului Wagner în Rusia: mercenarii se întreaptă spre Moscova. Vladimir Putin: „E trădare!” (VIDEO) sursa foto: Twitter / @novayagazeta_eu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a susținut că ministrul Serghei Șoigu a dispus un atac cu rachete asupra grupului militar Wagner, liderul mercenarilor, Evgheni Prigojin, a lansat o declarație de război față de Ministerul Apărării de la Moscova, soldații lui au ocupat orașul Rostov pe Don, din sudul Rusiei, și se îndreaptă spre Moscova.

Vladimir Putin i-a acuzat pe mercenarii lui Prigojin de „trădare” și de faptul că au „înfipt un cuțit în spate” trupelor ruse.

Lupte interne

Potrivit Digi24.ro, sâmbătă, cel puțin trei elicoptere militare și un avion ale Rusiei au fost doborâte de luptătorii Wagner. Se pare că piloții ruși au primit ordin să atace convoaiele Wagner, despre care li s-a comunicat că ar fi trupe ucrainene, au precizat surse media rusești.

Pe rețelele de socializare au apărut o serie de imagini cu soldați Wagner și logistică militară pe străzile din Rostov (unde se află și comandamentul militar de sud al Rusiei), precum și cu localnici care le cereau mercenarilor din grupul Wagner să plece. 

Potrivit Libertatea.ro, există relatări cum că trupe Wagner se îndreaptă spre Moscova, prin regiunea Voronej, unde au preluat deja controlul facilităților militare. BBC spune că sursele sale confirmă controlul Wagner în Voronej, chiar dacă oficialii nu au anunțat ceva în acest sens. 

Unele informații arată faptul că cel puțin 10 generali ruși s-ar fi alăturat mercenarilor Wagner conduși de Prigojin. 

Prigojin vs. Putin

Vladimir Putin a transmis un mesaj video către popor despre rebeliunea militară. „Aceasta este trădare față de cei care luptă pe front, este un cuțit în spate față de cei care luptă pe front. Ne vom apara patria prin a trece prin mai multe obstacole... din nou, asta este trădare și ambiția unor forțe malefice”, a spus șeful de la Kremlin.

„Aceasta problemă internă este o lovitură pentru poporul nostru, iar măsurile pe care le vom lua sunt foarte dure. Oamenii care sunt responsabili vor fi aduși cu certitudine în fața justitiei”, afirmat Putin. 

Liderul de la Kremlin a anunțat că „forțele armate au primit instrucțiuni și au fost luate măsuri restrictive în regiunea Moscova și alte regiuni”.

Drept răspuns, Prigojin a declarat într-o nouă înregistrare audio că președintele „s-a înșelat profund” când l-a numit trădător. „Nimeni nu se va preda la cererea președintelui. Nu vrem ca țara să continue să trăiască în corupție și minciună”, a adăugat el. „Noi suntem patrioți, iar cei care sunt împotriva noastră sunt cei care s-au adunat în jurul ticăloșilor”, a conchis Prigojin. Este pentru prima dată când acesta se exprimă direct împotriva președintelui rus, subliniază The Guardian.

Autostrăzi blocate

Liderul Wagner este anchetat de FSB. „Afirmațiile răspândite în numele lui Evgheni Prigojin nu au niciun temei. În legătură cu aceste declarații, FSB (Serviciul Federal de Securitate) al Rusiei a inițiat un dosar penal pe chemarea la o rebeliune armată. Cerem ca acțiunile ilegale să fie oprite imediat”, a transmis Comitetul Național Antiterorism al Rusiei, printr-un comunicat, citat de agenția rusă de stat TASS.

Pe de altă parte, sâmbătă, autostrăzile M-4 „Don”, M-5 „Ural” și M-2 „Crimeea” sunt parțial blocate în regiunea Moscovei, potrivit Ministerului Transporturilor, citat de BBC. Și autostrada Iaroslavl a fost parțial blocată. 

Podul peste Oka de pe autostrada Simferopol, în apropiere de Serpuhov, a fost de asemenea închis. Autoritățile din regiunea Voronej au raportat că autostrada M-4 Don a fost, de asemenea, blocată de la kilometrul 464 până la kilometrul 777. Liderii de la Moscova au anunțat mai devreme instituirea unui regim antiterorist în capitală, arată Libertatea.ro. Măsurile vin în contextul avansului luptătorilor lui Evgheni Prigojin spre capitala Rusiei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Foc de paie ?
S-a saturat Prigojin asta sa faca treaba murdara pt Putin ? El sa stea cam tot timpul prin transee prin Siria, Africa sau mai nou in Ucraina, iar seful lui Putin, mic la stat, mare la ambitii sa stea in lux si sa se distreze cu amantele lui. El zice ca apornit impotriva generalilor care conduc armata, dar vrea si tronul lui Putin, sa stea si el in lus cu amantele lui. Ale lui Putin au fugit deja. L-au lasat balta pe kgb-ist. Daca nu-l sprijina populatia sau macar o parte din armata rusa, ceea ce ar insemna razboi civil, el cu mercenarii lui, carora sunt sigur ca le-a promis o gramada de bani daca reusesc sa duca planul la bun sfarsit, vor fi victime sigure, tinte usoare ale artileriei si aviatiei armatei rusesti. Varianta in care totul ar fi o "maskirovka" diversiune pusa la cale de Kremlin, este mai putin credibila.
Postat 24 Iunie 2023, 21:48 de OrbanKula
:::::))))))
Propaganda făcută de Rusii in ultimii 20 de ani se întoarce împotriva lor :::::))))) vede facă poporul Rus are curajul sa iasă în stradă. Posibil Putin și amantele sa o ia pe urmele Ceausestilor, bineînțeles ei au fost omorâți la ordinul KGB.
Postat 24 Iunie 2023, 14:32 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON