Orădenii au propus, tot ei au votat, iar Primăria se apucă de lucru! Cele 10 proiecte câştigătoare în primul program de bugetare participativă au fost alese, iar în această vară Primăria le va scoate la licitaţie.
Municipalitatea va da în curând startul unei noi ediţii a programului. Aşa că orădenii pot deja să-şi pregătească propunerile.
e-Şcoala
Pentru selecţia finală a celor 10 proiecte câştigătoare în programul de bugetare participativă, 50% a avut ca pondere votul online, iar 50% votul din cadrul dezbaterilor publice. În această manieră, a ajuns pe primul loc proiectul „Investind în educaţie, investim în viitorul copiilor noştri”, care urmăreşte dotarea sălilor de clasă din Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” cu tehnică inovativă: un sistem informatic centralizat, table interactive, laptopuri, aparate multifuncţionale şi sisteme audio.
Investiţia de 200.000 euro va îmbunătăţi orele celor 1.000 de elevi şi va da o mână de ajutor importantă celor 55 de profesori din şcoală. Propunerea a impresionat electorii, dovadă că a primit 1.450 de voturi online şi 2.276 la întâlnirile cu cetăţenii.
Etno-muzeu în aer liber
Pe locul al doilea s-a clasat „Parcul etnografic Onisifor Ghibu”, cu 2.310 voturi online şi 444 voturi în urnă. În cadrul proiectului, cu un buget estimat de 31.000 euro, în parcul de lângă Liceul Onisifor Ghibu vor fi instalate două case tradiţionale relocate, restaurate şi modernizate. Locul va fi dotat inclusiv cu un ecran pentru proiecţii în aer liber, o cişmea şi un perimetru de relaxare.
Al treilea proiect preferat de orădeni a fost „Sala multifuncţională Liceul Lucian Blaga”, care, aşa cum îi spune numele, presupune realizarea unei construcţii ce va folosi ca loc de luat masa, sală festivă sau de conferinţe. Proiectul estimat la 200.000 euro a aparţinut asociaţiei părinţilor din şcoală, care deja a dotat întreaga unitate cu camere de filmat, iar acum şi-a dorit un mediu şi mai bun pentru cei aproximativ 800 de elevi.
Piaţă, ştrand, pistă
Al patrulea proiect câştigător este „Modernizare Piaţa Tineretului din Velenţa (Templom tér)”, de pe Calea Clujului. Lucrările de 150.000 euro vor presupune o reamenajare urbanistică a zonei, detaliile urmând să fie stabilite. De asemenea, a câştigat finanţare şi proiectul „Reabilitarea Casei de cultură din Podgoria”. În prezent o ruină, construcţia va beneficia de lucrări de 200.000 euro, pentru a redeveni sală de spectacole.
Primăria va aloca alţi 200.000 euro şi pentru „Modernizare Ştrand Ioşia Nord”, un alt proiect câştigător, care prevede transformarea acestui loc într-unul pe placul cât mai multor orădeni. Pe locul şapte în clasament se află proiectul „Amenajare pistă de alergare din tartan în Parcul Salca”, cu un buget de 120.000 euro. Noua pistă ar urma să se construiască în parcul Salca III, din vecinătatea mall-ului Lotus.
În aer liber
Al optulea proiect ales de orădeni este „Spaţiu pietonal - acces din str. Matei Basarab la Grădina Zoologică”, care presupune reamenajarea piaţetei, inclusiv prin transformarea micuţelor artere rutiere în zone pietonale. Bugetul alocat este de 130.000 euro.
În programul de bugetare participativă a mai fost votat proiectul „Extinderea accesului pe Malul Crişului: Silvaş - Făcliei”, cu un buget de 30.000 euro. Concret, aici se va face un traseu pentru mămici cu cărucioare, pietoni şi biciclişti, lung de 3 kilometri.
În fine, cel de-al zecelea proiect ales este „Amenajare parc destinat (şi) copiilor cu dizabilităţi - Ioşia”. Noul loc de joacă va fi creat în apropierea ştrandului Ioşia şi va avea facilităţile necesare micuţilor cu handicap, după o investiţie de 50.000 euro.
Şantierele, la anul
Potrivit datelor Primăriei, în cadrul etapei de vot online, peste 5.000 de persoane au votat cele 42 de proiecte aprobate, această etapă finalizându-se cu 14.610 voturi. La cele 10 întâlniri publice au participat 3.456 de cetăţeni, care au exprimat 7.383 de voturi. Întrucât orădenii au participat în număr mare la întâlnirile din cartiere, Primăria a renunţat la dezbaterile de la cele mai mari firme din oraş, aşa cum plănuise iniţial.
Toate cele 10 proiecte, cu o valoare totală de 1.311.000 euro, vor fi cuprinse în bugetul Oradiei. În această vară, Primăria le va pregăti documentele necesare şi le va scoate la licitaţie, urmând ca lucrările efective să înceapă, cel mai probabil, la primăvară.
Concomitent, însă, în luna iulie, Primăria va deschide etape de depunere a propunerilor pentru anul 2019, pentru ca orădenii să aibă timp să îşi scrie proiectele, iar votul efectiv să aibă loc cât mai repede, astfel încât şi lucrările să înceapă în timpul anului. Aşadar, pregătiţi-vă: Primăria îşi caută de lucru!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.