Primul jucător român care ajunge la clubul Arsenal Londra, Vlad Dragomir, căpitanul naţionalei U 16, a fost transferat prin intermediul unui impresar orădean, Cătălin Sărmăşan, fost ziarist sportiv şi conducător de club la CF Liberty şi FC Bihor.
Potrivit Digi Sport, Dragomir a semnat un contract pe trei ani cu Arsenal, devenind astfel primul român care ajunge la gruparea londoneză.
Născut la Timişoara, pe 24 aprilie 1999, sportivul de 16 ani se va prezenta pe 29 iunie la noua sa echipă, sub comanda lui Arsene Wenger.
"L-am propus la Arsenal în urmă cu un an şi jumătate, timp în care l-au monitorizat cu atenţie. În opinia mea, Vlad este unul dintre cei mai talentaţi jucători din Europa în momentul de faţă", a declarat impresarul Cătălin Sărmăşan pentru ProSport.
Puştiul a fost monitorizat cu atenţie de către scouterii englezi. În urma transferului, Arsenal va plăti către ACS Poli Timişoara indemnizaţia de formare de aproximativ 100.000 euro.
Vlad Dragomir a mai fost dorit în ultimele luni şi de Inter Milano, mai scrie Digi Sport. El a împlinit 16 ani pe 24 aprilie şi va evolua iniţial pentru echipele de tineret ale "tunarilor".
În sezonul trecut, sportivul timişorean a jucat două meciuri în liga secundă, însumând 60 de minute pe gazon. El poate acoperi posturile de mijlocaş central şi mijlocaş stânga.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.