Primăria Oradea nu a dat curs cererii etnicilor maghiari de a amplasa statuia Sfântului Ladislau în centrul oraşului, pe motiv că proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii nu mai poate fi modificat.
Anunţul a fost făcut vineri, de gruparea civică auto-intitulată "Statuia lui Sfântul Ladislau în piaţa Unirii" (’"Szent László-szobrot" a váradi Szent László térre’ Nagyváradi Civil Közösség), ai cărei reprezentanţi au depus, luna trecută, la Primărie, o cerere de mutare a statuii, însoţită de 8.000 de semnături.
Potrivit unui comunicat, redactat într-o limbă română aproximativă şi transmis presei în numele semnatarilor, Primăria a respins solicitarea, pe motiv că lucrarea ar întârzia lucrările la reabilitarea Pieţei Unirii, finanţată cu bani europeni, iar municipalitatea nu îşi asumă riscul pierderii banilor.
"Din răspunsul primit şi din declaraţiile domnului primar Ilie Bolojan în presa maghiară reiese, că municipalitatea nu doreşte nici în prezent şi nici în viitor amplasarea statuii regelui Sfântu Ladislau în piaţa Unirii, ci doreşte numai refacerea pieţei cum a fost între anii 1920-1940. Noi considerăm ca prin asta primăria sugerează că piaţa centrală e numai a românilor, iar populaţia maghiară in pondere de 25% nu are nici un drept de a avea un simbol sau o statuie aici si nici nu a consultat comunitatea maghiară despre faptul cum văd ei piaţa centrală a propriei oraş de după reabilitare. Proiectul de faţă nu oglindeşte istoria multiculturală a oraşului", arată comunicatul.
Gruparea se arată nemulţumită şi de un al doilea răspuns primit, din partea secretarului Municipiului Oradea, Ionel Vila, care le-a transmis petiţionarilor prevederea Legii 215/2001 potrivit căreia sunt necesare semnăturile a 5% din locuitorii cu drept de vot ai unei localităţi pentru ca propunerea lor să devină iniţiativă legislativă locală şi să intre în dezbaterea Consiliului Local.
Apreciind că răspunsul autorităţilor este "nesatisfăcător, chiar neîntemeiat", fiindcă în discuţie este o temă de interes deosebit, şi anume "definirea, cultivarea şi păstrarea identităţii noastre naţionale, istorice şi nu în ultimul rând religioase", etnicii maghiari spun că se vor înscrie în audienţă pe această temă la primarul Ilie Bolojan şi la viceprimarul Huszar Istvan, cărora le solicită să poarte un dialog "deschis şi constructiv".
"În funcţia rezultatelor acestor audieri, vom divulga informaţii atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional despre faptul cum este conceput şi cum funcţionează în practică toleranţa în faţă de minoritari în oraşul, care se autodeclară de a fi unul european şi un "oraş al toleranţei"", arată documentul.
Ieşirea publică a reprezentanţilor minorităţii maghiare vine la doar o zi după ce primarul Ilie Bolojan a anunţat că ia în considerare faptul ca statuia lui Mihai Viteazul să mai nu fie mutată din piaţa centrală, tocmai pentru a nu tergiversa reabilitarea Pieţei Unirii.
Detalii, în articolul "Mihai Viteazul nu se lasă dus! Bolojan ia în calcul să păstreze statuia în Piaţa Unirii"!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.