În Piaţa Victoriei din Bucureşti ar urma să se adune, sâmbătă seară, "sute de mii" de oameni, la mitingul împotriva abuzurilor din justiţie organizat de PSD.
În pregătirea manifestării, în zonă s-au făcut lucrări de asfaltări, iar cea mai mare parcare din apropiere a fost închisă, pentru a putea fi montată scena şi câteva ecrane uriaşe.
Administraţia Străzilor din Primăria Capitalei a susţinut, însă, pentru Digi24.ro, că asfaltările din zona Pieţei Victoriei nu au nicio legătură cu mitingul de sămbătă şi că sunt lucrări care au început în 21 mai.
Pe de altă parte, Poliţia va survola, sâmbătă, Capitala, pe durata manifestărilor publice, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) în care se va afla un poliţişt de la Brigada Rutieră ce va transmite informaţii echipajelor de la sol.
Pe lângă mitingul PSD, în centrul Bucureştiului sunt programate sâmbătă alte 13 evenimente publice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.