URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Ianuarie 2015, 16:30

Pásztor Sándor a dat socoteală: În mandatul lui la Ministerul Mediului, Bihorul a primit 20 de milioane de lei pentru lucrări de ape

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat al Ministerului Mediului, unde a răspuns de problemele de apă, UDMR-istul Pásztor Sándor a prezentat, marţi, în faţa jurnaliştilor orădeni proiectele bihorene pentru care a obţinut finanţare în cele nouă luni de mandat.

"Trebuie să ştiţi că, la nivel naţional, am pornit anul 2014 cu un buget de ape foarte mic, de 35 de milioane de lei. Am încheiat cu 273 de milioane de lei. Ca procent de creştere e foarte mult, dar ca sumă nu este", a declarat Pásztor.

Potrivit fostului secretar de stat, în total în 2014 în Bazinul hidrografic Crişuri s-au decontat lucrări de 20,6 milioane de lei, din care 9,6 milioane de lei au fost bani de la bugetul de stat, 4,2 milioane de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi 6,7 milioane din proiecte europene pe linia POS Mediu.

Lucrări şi pe datorie

Cele mai importante lucrări realizate sunt barajul din Corbeşti, pentru care s-au plătit anul trecut 3,5 milioane de lei, cele de amenajare a malurilor Crişului Repede, pe care Repcon le face în centrul Oradiei şi pentru care s-au plătit 3,02 milioane de lei, respectiv cele de amenajare a Văii Nimăieşti din Beiuş, pentru care s-au plătit 2,95 milioane de lei. Pásztor a prezentat chiar situaţia lunară a decontărilor, arătând că banii veneau cam din două în două luni.

În plus, a spus fostul secretar, din luna octombrie, constructorii au putut lucra cu credit-angajament, adică cu promisiunea Guvernului că va aloca banii cel târziu în februarie din 2015. În Bihor, constructorii au lucrat pe 19 milioane de lei datorie. "Asta înseamnă 4,5 milioane pentru Crişul Repede, 3,5 milioane pentru Nimăieşti, 6 milioane pe Valea Ginta şi 4,3 milioane pentru Corbeşti", a declarat Pásztor.

Despre lucrările din centrul Oradiei, Pásztor a spus că în prezent Repcon aşteaptă şantierul parcării subterane din Piaţa Independenţei. Parcarea pe care Primăria vrea să o construiască aici va avea pe malul Crişului un perete impermeabil, iar dacă promenada ar fi amenajată acum, când muncitorii de la parcare vor realiza acest perete, o vor distruge inevitabil. "Puteam să facem lucrarea, dar trebuia să plătească Primăria pagubele. Finanţare există pentru toată lucrarea", a garantat Pásztor.

Mai vin bani europeni

Precizând că bugetul de stat pentru lucrări de apă din 2015 "nu este satisfăcător", Pásztor a spus că Bihorul va avea totuşi parte de investiţii. Asta pentru că două lucrări importante primesc finanţare europeană, tot prin POS Mediu: amenajarea şi întubarea pârâurilor Pasteur (cunoscut şi ca Paris), lucrare de 12 milioane de lei, şi Kösmö (Paleu - Suplacu de Barcău), în valoare de 17 milioane de lei.

"La pârâul Pasteur, paralel cu lucrarea se va veni cu un sistem subteran de colectare a canalizării", a declarat Pásztor, precizând că acest proiect va rezolva vechea problemă a deversărilor ilegale de canalizare în pârâu. Inclusiv Spitalul Judeţean Oradea a fost depistat că îşi aruncă apele de canalizare aici, dar odată ce pârâul va fi casetat, acest lucru va fi imposibil. "După speranţele noastre, în martie începe lucrarea. În 15 decembrie trebuie să o avem făcută", a mai spus Pásztor.

Un eşec: Leşu

După ce şi-a prezentat reuşitele cu mândrie, Pásztor a admis că are şi un eşec în mandatul de 9 luni la Bucureşti: barajul Leşu este tot fără finanţare, chit că are nevoie urgentă de reparaţii, din pricina infiltraţiilor fiind folosit abia la o capacitate de 10%. Lucrările ce ar trebui făcute costă circa 10 milioane de euro.

Pentru că Leşu nu este singurul baraj din ţară în această situaţie, Pásztor l-a cuprins într-o listă cu alte 14 construcţii similare, dar şi cu 16 baraje a căror construcţie a început în ultimele trei decenii, dar sunt nefinalizate. Lista a prezentat-o Guvernului, pentru a fi introdusă într-un nou program de finanţare pe care Uniunea Europeană urmează să-l lanseze, în perioada 2015-2017, şi pentru care s-au alocat la nivel european 200 de miliarde de euro. "România şi-ar rezolva independenţa energetică din aceste baraje", a spus Pásztor.

Întors de la Bucureşti la Oradea, fostul secretar de stat şi-a reluat funcţia de director tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Cine seamana vant culege furtuna ! Pazea !
Teoria este frumoasa si stufoasa,dar cine s-o mai inteleaga ? Directori pusi pe criterii politice, angajatii-dupa chipul si asemanarea directorului, incet, incet uitam de menirea ascestei institutii,semnam condica si ne ocupam de tot felul de interese meschine, de grup cu totul opuse de multe ori scopului pentru care Legiuitorul a infiintat -o. Din cand in cand, asa de ochii lumii ,pentru prostime,mai dam cate un comunicat, mai intreprindem cate o activitate, chipurile pentru trezirea constiintei cetateanului legat de necesitatea protejarii mediului ,a ecosistemului acvatic.Constiinta care de alfel,dvs.demonstrati prin activitatea si masurile luate vizavi de POLUAREA APELOR din Oradea si din Bihor,ca va lipseste in totalitate. Planul de Management al Spaţiului Hidrografic Crişuri ,este un plan bun,TEORETIC,un copy-paste reusit; sunt aici o serie de termeni ,de notiuni,de HG-uri,OM-uri,de Decrete de care habar nu aveti,sau pe care le ignorati cu un dispret si o nepasare PENALA. Pentru "depoluarea paraului Paris/Pasteur " ,contrar tuturor normelor ,eticii si Directivelor care va confera statutul de aparator al ecosistemului acvatic,ati gasit de cuviinta sa va asociati cu primarul Bolojan si sa incalcati Legea,intocmind un proiect de INTUBARE cu finantare din fonduri europene si culmea tocmai pe axa 5 POS Mediu,fonduri de protectie impotriva inundatiilor si a viiturilor provocate de rauri ,parauri.Ati ignorat atat evidentele intocmite de dvs.(hartile de hazard) cat si evidentele regasite la ISU Crisana legat de parauri cu risc major de inundatii in Bihor.Ba mai mult,fostul dir. ABA crisuri Pasztor Sandor recunoaste intr-o emisiune TV DIGI24,la Vocile Bihorului,ca acest paraias (Paris/Pasteur)nu a inundat niciodata si nu reprezinta un risc major de a inunda; -dar trebuie facuta INTUBAREA ? TREBUIE,raspunde tot Pasztor Sandor.Pentru ca acest parau pute. De ce pute ? -Gospodariile,cotetele celor de pe malul paraului sunt de vina ! acuza intr-un glas Bolojan si Pasztor, Dar Spitalul Clinic de Urgenta Oradea,dar blocurile din vecinatatea spitalului care nu sunt bransate la reteaua de canalizare a orasului si deverseaza direct in paraul Paris apa uzata,menajera incarcata cu agenti patogeni de la toti pacientii spitalului,cu risc major de ai imbolnavi pe toti oradenii ? Nimic.Ati intocmit un proiect fraudulos,mincinos profitand de buna credinta a institutiilor europene !Problema deversarilor de la Spital,conform normelor europene ar trebui sa stiti ca este deosebit de grava,PENALA,iar dvs. incercati printr-o actiune smechereasca sa mascati aceasta poluare,tot asa cum incercati minimalizarea efectului nociv al acestor deversari.Am sesizat Curtea de Conturi europeana de la Luxembourg, European Centre for Medium de la Stuttgart-Baden-Württemberg precum si OLAF ,legat de aceste incalcari grosolane ale normelor si Directivelor invocate altfel de Dvs. la oricare luare de pozitie oficiala.Este o zicala ramaneasca : cine seamana vant culege furtuna ! Pazea ca vine FURTUNA !
Postat 08 Februarie 2015, 20:59 de platona
Adio Pasztor !!!
Poate ne spune si cati bani din astia au ajuns la Borbely, cati la Kiss+Biro si cati i-a dus acasa !!!
Postat 21 Ianuarie 2015, 10:19 de WinDos
Spitalul Judetean -principalul poluator din 03.10.2014 fara aviz de mediu !
... "Inclusiv Spitalul Judeţean Oradea a fost depistat că îşi aruncă apele de canalizare aici, dar odată ce pârâul va fi casetat, acest lucru va fi imposibil."... in sfarsit a ajuns si la urechile d-lui Pasztor vestea ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea deverseaza in acest parau,Pasteur/Paris apa uzata menajera incarcata cu agenti patogeni de la totii pacientii tratati.Mare specialist,director la ABA Crisuri ani de zile ,prin "ravna si silinta "ce-l caracterizeaza in ale APELOR MEDIU nu a izbutit sa determine cine polueaza cu atata nesimtire criminala acest ecosistem acvatic, complacandu-se in tovarasia primarului Bolojan sa-i acuze pe acei cativa proprietari de case din imediata vecinatate a paraului.Dar de blocurile de locuinte construite in zona Spitalului Judetean care nu sunt bransate la reteaua de canalizare a orasului si deverseaza apele menajere tot in acest parau - NIMIC tovarase Pasztor Sandor ?CAO nu stiut,ABA Crisuri nu a stiut,Garda de Mediu nu a stiut,Primaria Oradea nu a stiut ? Am fost intrebat de cei de la ABA Crisuri - pana acum unde am fost ? De ce pana acum am tacut ? Ca sa vezi TUPEU de functionar public ,platit din banii nostrii, aceasta ii este ocupatia,meseria !REZOLVAREA - paraul va fi casetat,atunci nimeni nu va mai vedea nimic! Va urez un sincer Bravo tovarase Pasztor si tovarase Bolojan,pentru "ravna si silinta" in a ne considera o masa amorfa fara dreptul de a ne informa si de a ne exprima opinia.Acestia sunt ALESII NOSTRI.
Postat 21 Ianuarie 2015, 00:15 de platona
Veti da socoteala si Curtii de Conturi Europene !
Dl.Pasztor Sandor va da socoteala si in fata Comisiei de la Curtea de Conturi Europene legat de accesarea frauduloasa de fonduri europene fara obiect real,prin inselaciune si abuz de buna credinta a institutiilor Europene,prin incalcarea flagranta a Directivelor Europene de protectie a mediului precum si pe acelea din Romania : Directiva85/337/EEC,Directiva 2001/42/EEC, Directiva 2003/4/CE,Directiva 2003/35/CE,Directiva 2007/60/CE,Directiva 2008/99/CE,Directiva 2011/92/UE, Ord.863/2002,HG.1076/2004,HG.564/2006,Ord.445/2009,Ord.135/2010art.46pct.3. Chiar initiatorul Proiectului "Amenajare Valea Louis Pasteur" - Pasztor Sandor (Ministru Secretar de Stat la Mediu-Romania) recunoaste in cadrul emisiunii televizate "Vocile Bihorului" pe canalul TV Digi24" din data de 22.10.2014, ca impreuna cu Primarul Oradiei Ilie Bolojan a conceput acest proiect,cunoscut fiind ca acest paraias nu a constituit niciodata un pericol de inundatie a asezamintelor din apropiere,insa aceasta minciuna este necesara pentru a obtine finantare prin POS M axa5 din fondurile europene.(vezi inregistrarea).Suntem convinsi ca exista variante de reabilitare a cursului de apa incomparabil mai moderne si ecologice.Paraul Paris merita sa traiasca si sa devina o zona de agrement si relaxare pentru cetatenii orasului Oradea,nu sa fie ingropat de viu sub betoane precum ati procedat cu un alt parau din Oradea ADONA,fara a fi inlaturat problema deversarilor poluante ilegale, ci ascunderea,mascarea lor.
Postat 20 Ianuarie 2015, 23:20 de platona
Comunism?
Repede a si actionat cenzura bihoreana....nu cumva sa vada lunea nenorocita,in ce cocioaba sta nenea pasztor.......RUSINE
Postat 20 Ianuarie 2015, 19:27 de User anonimizat
Un hot
A adus bani pentru firmele lui preferate, si i-a impartit cu Voloseniuc si Dume.
Postat 20 Ianuarie 2015, 16:46 de jefavram
Zseb
Din alea 20 de milioane, sigur o intrat ceva si in zseb (buzunar).... Casuta domnului pasztor.....***
Postat 20 Ianuarie 2015, 16:43 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON