O orădeancă, despre viaţa în Coreea de Sud în timpul pandemiei de Covid-19: Roboţi care verifică dacă măştile sunt puse corect şi dezinfecţii cu drone

Teodora Suciu, o orădeancă mutată de zece ani în Coreea de Sud, unde are familie şi este director de dezvoltare la o organizaţie guvernamentală din subordinea Ministerului Agriculturii, a povestit pentru ziarul Libertatea cum este viaţa în această ţară, în timpul pandemiei de Covid-19.

"Dronele sunt folosite la dezinfectat, există spaţii moderne de testare mobilă. Sunt instituţii unde nu poţi să intri decât cu codul de bare pe care îl ai în telefon, cod unic, obţinut în baza datelor personale introduse în aplicaţie. În şcoli sunt roboţei care pot lua temperatura, care verifică portul corect al măştii, peste nas şi gură, şi care interacţionează cu copiii. Iar în zonele aglomerate au fost montate scanere performante care observă orice persoană care ar putea avea febră. Chiar şi aşa, lumea nu e speriată. Este extrem de disciplinată", a declarat orădeanca, pentru Libertatea.

În Coreea de Sud, purtarea măştii este obligatorie oriunde în afara locuinţei. Oamenii nu ripotestează, mai ales pentru că s-au obişnuit cu acest accesoriu dinainte de pandemia de Covid-19. Până acum, sud-coreenii purtau măşti pentru a se proteja de poluarea atmosferică excesivă.

Un an a învăţat coreeana

Teodora Suciu (41 de ani) s-a mutat în Coreea de Sud în martie 2011, iar prin prisma job-ului ei, intermediază exportul de ginseng la nivel mondial.

Orădeanca locuieşte în Seul, a doua metropolă ca mărime, dar şi ca importanţă economică din lume, alături de soţul ei, Bobby Heo, şi fetiţa lor, Evelina-Ajin. Micuţa are patru ani, dar în Coreea de Sud vârsta ei se calculează din perioada în care a fost concepută, aşa că este privită ca un copil de cinci ani.

Pentru a putea lucra, chiar dacă vorbeşte fluent engleza, spaniola, italiana, franceza şi maghiara, Teodora a învăţat şi limba coreeană. "Coreeana e grea, e o limbă complexă, care se bazează pe foarte multe cuvinte chinezeşti care se întrepătrund în conversaţii. Mai ales atunci când  vorba de numere. Am crezut că nu o să o învăţ niciodată, a fost cumplit, dar am reuşit. Am făcut cursuri, un an de şcoală, am învăţat de la soţul meu, de la prieteni… Am vrut neapărat să ştiu limba, ca să pot să obţin un serviciu. Să le arăt coreenilor că şi femeia poate fi şi «cer», nu numai «pământ». Dacă vrei să trăieşti, înveţi, nu ai ce să faci. Şi, uite, mi-am depăşit limitele şi am reuşit, m-am adaptat…", spune ea.

Totul în telefon!

Tânăra descrie ţara în care s-a mutat ca una "supertehnologizată" şi spune că, atunci când a ajuns la Seul, a crezut că este în altă lume.

"E o ţară supertehnologizată, în care universul central este telefonul mobil. În el ai absolut toată viaţa şi identitatea, care îţi sunt comprimate în softul aparatului. Permisul auto, buletinul, codul numeric personal, informaţii legate de serviciul de Imigrări, datoriile la bănci, plăţile lunare, posibilitatea de a face tot felul de comenzi on-line, de la bilete la teatru la mâncare. Ba chiar şi un cod de bare care îţi permite accesul în instituţii", a povestit orădeanca.

Tânara a vorbit cu jurnaliştii de la Libertatea şi despre regulile de conduită extrem de stricte din Coreea de Sud, unde, de pildă, poate fi considerat ofensator refuzul de a bea un pahar, după negocierile de afaceri.

Citeşte articolul complet, în ziarul Libertatea