URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2011, 16:49

Nu se ştiu cu "www"! Primăriile şi instituţiile, paralele cu internetul

Nu se ştiu cu "www"! Primăriile şi instituţiile, paralele cu internetul MISTER. Pentru unii edili, internetul este un mister. Deşi conduc oraşe sau comune, habar n-au cum se accesează o pagină web, deci nu duc lipsa propriului site
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Era vitezei în care trăim are un dicton: dacă nu eşti pe internet, nu exişti!  În vremurile în care până şi bătrâneii se dau pe net ca să-şi vadă copiii şi nepoţii plecaţi în străinătate, e greu de acceptat ca tocmai instituţiile aflate în slujba cetăţenilor să nu aibă nimic în comun cu spaţiul virtual.

Cu toate că zeci de legi, ordonanţe, ordine sau hotărâri le obligă să comunice online cu cetăţenii, există primării şi instituţii deconcentrate din Bihor care nici măcar n-au site-uri proprii, iar dacă le au, informaţiile găsite aici sunt irelevante. Mai mult, unii aleşi nici nu ştiu cu ce se mănâncă internetul...

La legi suntem buni

În România există numeroase acte normative care le cer instituţiilor publice să comunice online. Cele mai relevante sunt Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, OUG 14/2005 care pune la vedere declaraţiile de avere şi de interese şi OUG 34/2006 care cere publicarea online a licitaţiilor. Pe lângă acestea, diferite legi cer ca pe site-uri să fie publicate concursurile de angajare, hotărârile consiliilor locale, proiectele supuse dezbaterii publice, aspecte privind bugetul, formulare tipizate, rapoarte anuale ş.a.

În plus, anul trecut Guvernul a emis OUG 63 pentru modificarea Legii privind finanţele locale, care cere ca pe site-urile primăriilor să apară şi bugetele localităţilor. Iar un alt alineat prevede că "unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia ca până la data de 31 decembrie să realizeze şi să operaţionalizeze pagini de internet proprii". Adică, vrând-nevrând, primăriile trebuie să aibă un "www".

Nici măcar minimul

Deşi legi sunt, primarii bihoreni nu se prea sinchisesc să le respecte. Pe site-ul Consiliului Judeţean, unde există informaţii despre fiecare primărie în parte, sunt zeci care nu au trecute adrese web şi multe altele cu link-uri nevalabile. De altfel, pagina CJ e un exemplu prost pentru orice primărie: pe lângă informaţiile neactualizate, hotărârile şi proiectele supuse dezbaterii publice sunt postate cu întârziere, iar lista primarilor în funcţie nu e corectă. De pildă, Gligor Ţigan apare ca edil în Cărpinet, chit că a decedat de mai bine de un an.

Dintre primării, Oradea are de departe cel mai bine pus la punct site, uşor de folosit şi care conţine toate informaţiile cerute. Proiectele sunt publicate din timp, iar hotărârile de consiliu apar online la scurt timp după ce au fost votate. Primăriile din Aleşd, Beiuş, Marghita, Valea lui Mihai au şi ele site-uri complete, în timp ce de pe site-ul Primăriei Salonta lipseşte bugetul.

11 costel sirghie.jpgŞteiul are o pagină de internet unde tronează o fotografie cu edilul PDL Ioan Lucaci, dar de pe care lipsesc declaraţiile de avere sau bugetul. Şi Nucetul are website doar cu numele, căci informaţii nu se găsesc. "Pentru un site ne trebuie om specializat, iar noi n-avem posturi, nici bani să plătim o firmă", zice primarul Costel Sîrghie (foto). Primăria Vaşcău e în aceeaşi situaţie, iar cea din Săcueni, în afară de hotărâri de consiliu din 2008-2009, n-are nici măcar declaraţiile de avere.

"Ceva cu a rond"

În timp ce primăriile de oraşe bâjbâie printre "www"-uri, la cele de comune situaţia e şi mai jalnică. Cele care au site-uri publică, majoritatea, doar bugetul, asta fiindcă li s-a cerut expres. Primăria Sântandrei n-are nici măcar un meniu funcţional, vizitatorii fiind invitaţi să dea clic pe categorii gen "bomba 3", unde, evident, nu găsesc nicio informaţie. La Biharia site-ul n-are nici măcar lista consilierilor, darmite declaraţii de avere, în schimb găzduieşte o secţiune cu "realizările finalizate, respectiv în curs ale Doamnei Primar, reprezentanta UDMR-ului". Primăria Oşorhei e la fel de obtuză: în loc de declaraţii de avere, vizitatorul găseşte o convocare la o şedinţă... din 2010.

11 Mircea Crainic.jpgÎn Nojorid, primarul nici nu prea ştie care-i treaba cu internetul. Întrebat dacă primăria are site, edilul Mircea Crainic (foto) a răspuns mândru: "Avem! E cumva cu Primăria Nojorid a rond CJ Bihor". Când i s-a spus că aceea e o adresă de e-mail, Crainic s-a dat bătut: "Nu cred că avem site". Ulterior, a revenit cu un telefon, bucuros că a aflat adresa: primarianojorid.ro. Însă mai bine ar fi lăsat-o baltă, căci pagina respectivă e aproape inutilă, neavând alte informaţii decât bugetul.

Primăria Sălacea are site doar în limba maghiară, dar fără informaţiile cerute de legi, cea din Pietroasa ţine informaţii vechi de 3-4 ani, iar cea din Chişlaz doar declaraţiile de avere. Comune precum Abram, Bunteşti sau Lazuri de Beiuş nici măcar n-au o pagină web. Aici, edilii se scuză că n-au bani de băgat în site-uri, chit că realizarea unuia simplu costă câteva sute de euro. La celălalt pol se află primăriile Curtuişeni sau Cetariu, care dau cetăţenilor până şi posibilitatea să verifice dacă au datorii la buget.

Instituţiile, mai bine

Din punct de vedere al transparenţei online, în Bihor instituţiile se împart în trei categorii: cele cu site-uri autonome şi întreţinute, cele care n-au site propriu dar postează informaţii pe site-urile autorităţilor naţionale şi cele care nu există pe net.

Din prima categorie fac parte Prefectura, ISU Crişana sau Inspectoratul Şcolar, ale căror pagini sunt actualizate constant. Un site model are ITM Bihor, unde vizitatorul poate depune sesizări. Site-ul Poliţiei conţine toate informaţiile cerute de lege, dar stă prost la capitolul noutăţi. DSP are un site pe care se regăsesc toate datele cerute, plus informaţii precum măsuri de prevenire ale diferitelor boli, însă structura site-ului face ca informaţiile publice să fie mai puţin vizibile.

Pe de altă parte, sunt direcţii precum cea de Cultură sau de Sport şi Tineret cu site-uri inutile: prima n-are nici măcar datele de contact pe pagina de internet, a doua are doar aceste date. În categoria instituţiilor ce folosesc site-urile autorităţilor naţionale intră, printre altele, AJOFM, care publică lunar locurile de muncă disponibile, şi Direcţia de Finanţe Bihor, care anunţă pe site-ul ANAF licitaţii de produse confiscate, formulare şi alte informaţii necesare contribuabililor. În a treia categorie, cea a instituţiilor fără site-uri, intră oficii sau inspectorate de care, de altfel, nici nu se prea aude, gen Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice.

Deşi şefii instituţiilor care nu au site-uri puse la punct se plâng de lipsa de bani, adevărul, demonstrat de paginile puse la punct ale altor instituţii, e că sunt delăsători şi nepăsători. Au uitat că rolul lor e să deservească cetăţeanul, nu doar la ghişeu sau telefon, ci şi online, adică repede şi eficient, cum cere secolul vitezei...


VIN CONTROALELE!
Doar notificări, nu şi sancţiuni

Prefectura Bihor e instituţia care trebuie să verifice primăriile şi instituţiile deconcentrate dacă au sau nu site-urile puse la punct. Până în prezent, Prefectura a trimis notificări tuturor cu privire la obligativitatea de a-şi posta pe site-uri bugetele, aşa cum prevede ordonanţa din 2010. "Au avut termen până la 15 septembrie, urmează să verificăm dacă l-au respectat", promite Florin Ardelean, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.


AŞA DA!
Topul celor mai bune site-uri publice

1. www.oradea.ro

2. www.itmbihor.ro

3. www.prefecturabihor.ro

4. www.isubihor.rdsor.ro

5. www.isjbihor.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
http://itassist.blogspot.com
Accesaţi link-ul ăsta şi verificaţi site-urile primăriilor afişate acolo: o bătaie de joc pe bani publici - nişte site-uri de te doare mintea. Bănuiesc faptul că acele site-uri au fost făcute la preţ de avion de vânătoare. Primăriile care nu au site-uri parcă nici nu au auzit de legislaţia în vigoare. BĂTAIE DE JOC PE BANI PUBLICI! Dacă venea cineva cu propunerea să facă ceva de calitate (gen PFA) normal ca primarul nu ar fi fost de acord: ce dom\'le dumneata eşti firmă? Plus că trebuie să dai şpagă dacă eşti acceptat să faci aşa ceva, pentru că aşa merg treburile în România!
Postat 30 Decembrie 2011, 19:01 de Cornel M
http://itassist.blogspot.com
Conform normelor Uniunii Europene şi a legislaţiei româneşti în vigoare, primăriile, consiliile locale şi toate instituţiile publice trebuie să aibă situri web proprii pe Internet, care să conţină informaţii utile şi actualizate despre activitatea instituţiei respective şi pentru cetăţeni (informaţii despre localitatea respectivă, hotărârile consiliului local, deciziile primarului, un ghid al zonei de interes turistic, poze care să scoată în evidenţă posibilităţile locale, informaţii utile pentru investitori, etc.) Conform legilor nr.544/2001 si nr.52/2003 privind dreptul la libera informare şi transparenţa decizională, primăriile, consiliile locale şi TOATE INSTITUŢIILE PUBLICE SUNT OBLIGATE SĂ AIBĂ SITEURI WEB PROPRII, SĂ LE ACTUALIZEZE CONSTANT ŞI SĂ AFIŞEZE HOTĂRÂRILE PE CARE LE IAU PE PAGINA DE INTERNET. LEGILE respective PREVĂD ŞI SANCŢIUNI ÎN CAZUL NECONFORMĂRII CU DISPOZIŢIILE LEGALE. Siturile web pentru administraţia publică trebuie să respecte câteva condiţii obligatorii, impuse de Guvernul României prin norme ale MCSI. "în vederea garantării calităţii şi utilităţii site-urilor web ale autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, se recomandă o planificare meticuloasă a proiectării, realizării şi întreţinerii site-urilor înainte de demararea proiectului. Imaginea respectivelor autorităţi şi instituţii publice, precum şi cea a României depinde şi de calitatea site-urilor web proiectate."Siturile web reprezintă cea mai bună carte de vizită pentru turişti şi investitori. În acelaşi timp, ele sunt obligatorii în situaţia în care instituţia respectivă intenţionează să deruleze fonduri ale Uniunii Europene. Prin aceste situri web se pot promova şi firmele locale, sau alte proiecte locale ale comunităţii.
Postat 30 Decembrie 2011, 16:56 de Cornel M
........mmmm
omule...iti multumesc ptr sugestii....e perfect adevarat ce spui...eu vreau sa atrag atentia lumii despre ce se intampla in salonta...si chiar cu aprobarea prefectului judetului...si a min. educatiei..caci altfel nu se putea realiza visul maghiar...dupa 89 a exista un sg. primar roman...de ce? sti raspunsul... p.s. semneaza-te te rog, cu mintea ta, bro....zic si io...
Postat 25 Septembrie 2011, 14:06 de romanul complicat
Data viitoare voteaza, nu dormi ! Si voteaza cu mintea (daca o ai ) !
In 2012, la alegeri, propune in Salonta o alianta a partidelor romanesti (stiu, pare imposibil !) si mergeti TOTI romanii la vot ! Doar asa, prin disciplina si unitate veti putea contrabalansa pericolul ce vine din partea ungurilor aciuiti pe aici. Daca veti avea in consiliul local cu un consilier in plus fata de unguri, voi veti dictati si ei vor juca (daca vor vrea !). Vino in Oradea sa vezi unde am ajuns cu ajutorul partidului PeNaL si mai ales al intaistatatorului bolovan : masinile ,,politiei locale'' (nu sunt ,,politisti'', sunt niste....stiu !...dar totusi...) sunt fircalite cu inscriptii in ungureste !!!
Postat 24 Septembrie 2011, 06:45 de romanul complicat
fratilor
...municipiul Salonta este segregat, in romani si unguri, pardon ungari.... elevii romani, sunt mutati fortat din scolile cu clase romanesti si clase unguresti, in colegiul national din zona garii, fara conditiile minime de norme de igiena...cu lumina in clase de la neon, fara geamuri, fara lumina naturala...fara apa potabila!!! rusineeeee DINU PATRICIU
Postat 23 Septembrie 2011, 22:55 de romanul complicat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON