URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Septembrie 2013, 10:41

Negrean le cere dascălilor şi elevilor profesionalism, punctualitate şi seriozitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
La începutul unui an şcolar încărcat, în care, în premieră, se vor da examene de evaluare naţională şi pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, respectiv vor avea loc simulări ale Bacalaureatului şi la clasele a IX-a şi a XI-a, inspectorul-şef Daniel Negrean le cere cadrelor didactice bihorene să-şi centreze interesul pe lecţia predată la clasă şi, deopotrivă cu elevii, să dea dovadă de profesionalism, punctualitate şi seriozitate.

"Directorii de şcoli spun că au probleme cu unii colegi care nu intră la oră la fix, ies mai devreme, în timpul orelor îşi povestesc viaţa personală sau aspecte din societate. Centrele de interes trebuie să fie lecţia, evaluarea, examenele naţionale", a declarat Negrean vineri, într-o conferinţă de presă. Şeful IŞJ Bihor a mai spus că vrea ca dascălii bihoreni să îi înveţe pe elevi să înveţe, adică nu să aştepte de la ei să recite nişte informaţii.

Totodată, Daniel Negrean a precizat că, în acest an şcolar, inspectorii de specialitate se vor întâlni cu decanii facultăţilor de profil din cadrul Universităţii din Oradea, pentru a stabili o strategie comună astfel încât absolvenţii de facultate să fie pregătiţi pentru meseria de profesori în sistemul preuniversitar.

Pe de altă parte, şeful IŞJ Bihor a spus că şcolile din Bihor în care s-au înregistrat diferenţe semnificative între mediile elevilor în anii de gimnaziu şi notele obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională vor fi monitorizate, precizând că se întâlnesc chiar şi diferenţe de 5 puncte. "Când un profesor supra-evaluează un elev, nu-şi face treaba", a spus Negrean.

O veste bună a acestui an şcolar este că Bihorul ar putea primi, în decembrie, 14 microbuze şcolare noi, Ministerul Educaţiei având alocaţi bani achiziţia a 600 de vehicule necesare transportului elevilor. În acelaşi timp, însă, elevii de liceu care învaţă în afara localităţii de domiciliu mai au de aşteptat până să îşi primească banii de navetă pentru anul şcolar trecut, bani care nu li s-au decontat din octombrie 2012. Cum între timp s-a schimbat şi modul de decontare a abonamentelor, stabilindu-se o valoare de decont fixă, în funcţie de numărul de kilometri, liceenii vor primi, în septembrie, doar banii decontaţi în conformitate cu noile prevederi legale, urmând ca diferenţa să li se dea anul viitor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
202 Comentarii
RUSINA
Rusine!!!!!!!! FARA STIMA, FARA RESPECT
Postat 04 Iulie 2014, 13:40 de RUSOAICA
Felicitari
Felicitari Ani si ALina! tineti-o tot asa! Nu te lasa Ani, esti mai buna ca ele, chiar daca nu te vrea ea
Postat 03 Iulie 2014, 10:01 de simona
Rezultate-responsabilitate
Sa vedem azi cum va fi. Rezultatele spun totul. Nu mai dati vina pe elevi, rezultatele si responsabilitatea ne apartin tuturor
Postat 27 Iunie 2014, 10:58 de Sara
MAGARIE MARE
Iar te-ai intrecut pe tine. Magarie mare
Postat 19 Iunie 2014, 10:28 de MALAS
LIMITE
Pacat ca nu iti cunosti limitele, m-am distrat mai bine ca oricand.
Postat 16 Iunie 2014, 13:13 de alamas
Imbatabila?
Imi plac sarcasmurile tale cand te crezi imbatabila. Un show de zile mari . Vom casca si chicoti din complezenta. Legile!
Postat 10 Iunie 2014, 09:48 de rela
Merita
Ba da, merita Sidaia draga. merita chiar mai rau de atat
Postat 05 Iunie 2014, 13:18 de doggerman
Soarta
Nu meritai sa se ajunga aici, dar soarta...
Postat 04 Iunie 2014, 13:38 de sidaia
JENANT
Un comentariu jenant ai facut azi. Copilarii!
Postat 02 Iunie 2014, 15:10 de Sonia p
Termina Sidaia
Sidaia termina odata cu ascultatul pe la usi. Voi spune tuturor cine esti!
Postat 28 Mai 2014, 08:41 de cucu
Hotul striga hotul
Am auzit iar tot ceea ce ai spus. Rusine! Nu multi pot alege sa faca ceea ce tu ai facut!
Postat 23 Mai 2014, 18:54 de sidaia
Lasitate
Suport, dar nu sunt las ca tine. Esti singura care stie cine sunt. Merci, totusi ca nu ma deconspiri!
Postat 22 Mai 2014, 11:58 de sidaia
Filozof
Daca taceai filozof ramaneai. Acum suporti consecintele faptelor tale.
Postat 19 Mai 2014, 10:58 de remus
STIU TOT CE AI ZIS AZI
Tot ceea ce ai zis azi despre mine am aflat deja. Ai mai multi dusmani in scoala decat prieteni. Credeam ca stii sa faci mai bine diferantra. Si stii ce urmeaza, nu?
Postat 16 Mai 2014, 15:32 de sidaia
Va fi o executie in bloc
Va fi o executie in bloc. Nu vei cadea doar tu, ci si....
Postat 14 Mai 2014, 13:27 de sidaia
te-am auzit
Te-am auzit ce vorbeai cu "prietena ta"'. Si voi folosi si asta! Nu prea stii sa separi bff-urile. Esti de o naivitate inaccepatabila
Postat 13 Mai 2014, 11:04 de sidaia
STIU TOT
Stiu absolut tot . Nu sunt atat de proasta cum te-am lasat sa crezi. Exista filmare, inregistrare si multe, multe alte documente.... Primul care va afla tot va fi partenerul
Postat 12 Mai 2014, 08:52 de sidaia
Demascarea
Nu te vei schimba niciodata! Dar cu mine nu-ti va merge! Voi face tot ce pot ca sa te demasc, si crede-ma sunt foarte aproape. Si ii voi spune si colegului din spatele scolii.
Postat 07 Mai 2014, 10:34 de sidala
Inregistrari
Degeaba te agiti, noi (stii tu care) avem inregistrarile si le vom folosi. Si ne va ajuta si prietena ta buna . sper ca ai sesizat ghilimelele
Postat 05 Mai 2014, 14:00 de sarac
Asta-i exagerat
Asta-i chiar exagerat! Totusi cine crezi ca esti si cu cine crezi ca vorbesti? Crezi ca toti suntem prosti? Avem si noi ceva minte, nu crezi?
Postat 28 Aprilie 2014, 11:18 de solia
vrem manele
De ce nu ne-ati dus la un concert de a lui Salam in Scoala Altfel? Eu niciodata nu am fost la un concert. sunt clasa a 6-a. Mama nu ma lasa la mamelisti, dar in scoala ar trebui sa fim ajutati sa putem asculta muzica de calitate
Postat 11 Aprilie 2014, 11:51 de david
Se face scoala pt elevi sau pt profesori
Cred ca EXista scoala pt elevi ci doar pentru a avea de munca cadrele didactice. Nimanui nu ii pasa de elevi, nimeni este interesat de viitorul lor. Ati vazut ce rezultate au fost la simulari? Stiti vreun copil din scoala care sa fi terminat in anii trcuti si care sa aibe un viitor? Eu nu!
Postat 08 Aprilie 2014, 11:18 de EDUATOR
Vrem la Muzeu, in Scoala Altfel
Am 13 ani si nu m-a dus nimeni la Muzeu niciodata. Mama imi zice ca ea pleca cu Scoala. Dna Diriginta ne duceti si pe noi? Sau ne veti lasa acasa? Atunci vom asculta Florin Salam si Adrian Minune. Si-asai bine!
Postat 01 Aprilie 2014, 09:32 de sonia
Asta vrem in Scoala Altfel
Florin Salam Florin Stoian, cunoscut mult mai bine cu numele de scenă Florin Salam și Florin Fermecătoru, este un cântăreț rom de manele din România. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți ai genului. Wikipedia Născut: 12 aprilie 1979 (vârsta 34), București Înălțime: 1,75 m Soție: Ștefania Stoian (căs. 2007–2009) Albume: Iar am pus-o, Trup și suflet, Pune pune pune, Două inimi, mai multe Părinţi: Maria Stoian, Robert Stoian Melodii: Ce gagică şmecherită, Găsește-mi iubirea
Postat 28 Martie 2014, 13:00 de elev manelist
Ne putem muta in alta clasa?
Ne putem muta din 7A, in oricare din celelalte? Nu vrem sa dam banii munciti greu de parintii nostri pe meditatii pentru ca noi conspectam lectiile!
Postat 23 Martie 2014, 20:15 de isa
mate
7A nu poate face mate cu un profesor adevarat?
Postat 21 Martie 2014, 17:27 de georgi
Scoala scoate tampiti?
Scoala scoate TAMPITI? Asa zicea unul mare de tot. Ce parere aveti dragii mei?
Postat 20 Martie 2014, 14:28 de cartus
VREM MAI PUTINA MATEMATICA
Pentru ce trebuie sa faca copiii nostri atata matematica in scoala? Ati mai auzit in vreo tara civilizata si dezvoltata economic ca copiilor de clasa a 6-a sa li se ceara mai multa matematica decat stiu parintii lor? La ce foloseste? Eu traiesc bine de tot fara sa am habar de ceea ce calculeaza fiu-meu la scoala. Si de ce sa ia nota 4 daca nu stie lucriuri care nu ii vor folosi nicicand?
Postat 20 Martie 2014, 09:26 de carmina
VREM SPORT
Vrem sport in scoala mai serios, nu vrem sa fim pusi sa invatam pe de rost o gramada de formule si de lectii aiurea la toate materiile. Nu vrem sa ajungem ratati ca parintii nostri care nu sunt in stare sa se descurce, desi au invatat de 10 toate prostiile.
Postat 18 Martie 2014, 16:03 de ASSIASA
Felicitari, Nicoleta
Toata stima pentru Nicoleta! Se vede ca isi face treaba la scoala. Proiectele care nu ajuta elevii la nimic nu sunt prioritatea ei! Rezultate bune peste tot! Tine-o tot asa! Avem nevoie de dacscali ca tine!
Postat 17 Martie 2014, 15:24 de coleg dragut
dira dusa
Sa nu li se mai ia copilulvi meu telefonul. Dira de ce vorbeste in timp ce e platita sa predea? Mai bine i-ar invata matematica. Eu nu am bani de meditatii. Lucrez 10 ore pd zi si primesc aat ea in 4. Rusine.
Postat 12 Martie 2014, 18:44 de ancuta
Asa, ca hai la sport! Gata cu romana, matematica....
Sportul face copiii mai inteligenti Sportul face copiii mai inteligenţi Atunci când fac exerciţii fizice, pe lângă forţa musculară, copiii îşi sporesc şi capacitatea de funcţionare a creierului. În ciuda numeroaselor date care arată că exerciţiile regulate sunt benefice pentru creierul unui adult, atunci când este vorba de copiii care merg la şcoală, persistă ideea că sportivii sunt mai înceţi la minte. Imaginea conducătorului echipei de fotbal contrastează cu cea a câştigătorului concursului de matematică. În fond, cele două tipuri necesită talente care sunt aparent incompatibile: forţă fizică versus inteligenţă. Alergatul şi jocul cu mingea par, în cel mai bun caz, tangenţiale adevăratului efort de învăţare şi, în cel mai rău caz, o distragere de la acesta.Părinţii, profesorii şi cei care elaborează politicile educaţionale au pus în opoziţie educaţia fizică cu studiul şcolar, deşi pe de altă parte, trâmbiţează că exerciţiile fizice reprezintă antidotul obezităţii şi al sănătăţii precare. Începând cu perioada preşcolară şi continuând în fazele ulterioare, profesorii îi încurajează pe copii să fie mai degrabă liniştiţi, decât zglobii. În multe şcoli au fost reduse orele de educaţie fizică pentru a face loc celor trei R (Reading, wRiting, and aRithmetic, în traducere – citit, scris, aritmetică). Iar atunci când notele la testele standardizate reprezintă prioritatea zero pentru părinţi, politicieni şi alţi decidenţi din sistemul educaţional, profesorii se pot simţi presaţi să îi îndrepte pe elevi spre ţeluri academice şi să îi îndepărteze de cele sportive.
Postat 12 Martie 2014, 12:39 de sportiv
FEMEIE, NU UITA DE TINE
Cu cat petreci mai mult timp cu oameni activi, plini de viata, optimisti, cu atat vei fi si tu mai motivat sa descoperi cine esti, ce poti face, iar atunci cand gasesti ceva, o activitate pe care sa o faci cu pasiune, nu trebuie sa te mai invete nimeni nimic. Dar pentru asta trebuie sa fii dispusa sa experementezi, sa gresesti, sa-ti inveti lectiile, sa reusesti, sa mergi mai departe de fiecare data.Toate astea duc la o versiune mai buna a ta. Pentru asta sa stii ca cel mai important este sa faci ce faci cu pasiune, sa traiesti cu entuziasm, atat cat sa ai si pentru maine, de fiecare data. Evita lucrurile care te frustreaza, persoanele care te descurajeaza, nu lasa nimic din jur sa determine ce simti tu, fii ferma in ceea ce esti, in ceea ce faci! Sa stii intotdeauna ca acela e lucrul pe care vrei sa-l faci, sa nu te indoiesti de nimic din ce faci! Daca te indoiesti, opreste-te, nu mai fa nimic si regaseste-te!
Postat 11 Martie 2014, 10:58 de DARIUSPANA
Han
Ce te lauzi? Sotul m-a scos la Hanul Pescarilor, mi-a luat un lantisor, un parfum, m-a dus la Continental unde am comandat masa in camera, mi-a luat un cos de frezii, sampanie si....
Postat 10 Martie 2014, 14:05 de feri
Un portbagaj de frezii
Un portbagaj de frezii mi-a daruit sotul meu! (si are un venit sub 4000 pe luna). M-am simtit cea mai frumoasa femeie de pe planeta. Desi, nu am fost nicicand un fotomodel cand el ma priveste, cand ma mangaie ma simt Printesa Printeselor. Te iubesc dragul meu sot si sa iti dea Dumnezeu sanatate . Ma faci intotdeauna sa ma simt Fericita, Rasafata, Iubita!
Postat 10 Martie 2014, 10:34 de Frezii- frumoase flo
BARBATUL IDEAL EXISTA
EU AM GASIT BARBATUL MULT VISAT. IMI OFERA TOT! DRAGOSTE, TANDRETE, SENSIBIL, PUTERNIC, INTELIGENT! IMI OFERA SI SEX SI DRAGOSTE SI BANI! MA SIMT BINE IN PREAJMA LUI! MA SIMT PROTEJATA, IUBITA, ADORATA! AM NEVOIE DE EL, DE TOT!
Postat 06 Martie 2014, 15:52 de ANUTA
Pretuieste clipele pe care le traiesti AZI
"Viața va fi tristă dacă nu dai deoparte perdeaua de nemulțumiri care se îngreunează zi de zi , întunecându-ți camera sufletului. Viața va fi dificilă dacă nu faci curățenie prin miile de gânduri și frământări care se depun în suflet, prin zecile de regrete care îl murdăresc și îi îngreunează zborul. Viața va fi în alb și negru dacă nu îndrăznești să folosești pensula și paleta de culori primită în dar, dacă nu ai curajul să lași ca visele și speranța să o coloreze, dacă nu ai încredere în luminozitatea și curcubeul prezentului pentru a o nuanța. Viața va fi simplă , ștearsă și obișnuită dacă nu vei ști să privești prin perdeaua subțire a trecutului, care stă între tine și prezent. Viața va fi ca un buchet de trandafiri ofiliți, ale căror petale se vor scutura la o adiere mai puternică, dacă nu vei găsi în tine spiritul luptător și curajos care nu cedează, nu abandonează și nu se rupe indiferent de intemperii. Viața va fi ca o barcă găurită, din care te vei chinui să scoți apa minut de minut, dacă nu vei îndrăzni să plutești și dacă nu te vei încrede în Dumnezeu. Viața ne este plină de frumusețe, culoare și parfum, de iubire și speranță, de împliniri și vise, de momente și amintiri, de zâmbete și binecuvântări, însă doar dacă vom ridica capul din pământ și ne vom scutura de reziduurile trecutului și ale temerilor vom putea-o vedea așa cum este de fapt – un MIRACOL."
Postat 06 Martie 2014, 15:46 de romande iubire
Cat valoram, noi Femeile! Eu una, mult!
Dragul meu cineva, “Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie: – Ce tip de barbat cauti? Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise: – Vrei sa stii intr-adevar? El raspuse: Da! Atunci ea incepu sa zica: – Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.Ea, stiind ce gandeste el, spuse:- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.Ea zise: Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. O femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar … dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore ! Cand termina, se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.” El ii zise: – Ceri mult. Ea raspunse: Valorez mult…
Postat 05 Martie 2014, 11:29 de femeie
Pachet copii
Mancare la pachet pentru birou Avantajul cel mai mare al mancarii la pachet pentru birou este ca mananci mult mai sanatos si poti tine o dieta fara sa incalci regulile. Iata cateva retete simple, pe care le poti incerca in zile diferite de lucru. 1. Salata cu rucola, mere si naut, infasurata in lipie Ingrediente: - 1 mana de rucola - 1/2 mar taiat felii - 50 gr de boabe de naut de la conserva - 1 out fiert tare, taiat felii - branza taiata cubulete - 1 lingura de ulei extravirgin - 1/2 lingura otet balsamic - sare - piper - 1 lipie cat mai mare Mod de preparare: Amesteca toate ingredientele pentru salata intr-un castron mare. Combina uleiul cu otetul si sarea si adauga sosul peste salata. Pune salata in lipie si impacheteaz-o cu o folie alimentara. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: #ixzz2uzTf4s4f Follow us: @realitatea on Twitter
Postat 04 Martie 2014, 13:00 de ANTON
FEMEIE, Evita lucrurile care te frustreaza, persoanele care te descurajeaza
Cu cat petreci mai mult timp cu oameni activi, plini de viata, optimisti, cu atat vei fi si tu mai motivat sa descoperi cine esti, ce poti face, iar atunci cand gasesti ceva, o activitate pe care sa o faci cu pasiune, nu trebuie sa te mai invete nimeni nimic. Dar pentru asta trebuie sa fii dispusa sa experementezi, sa gresesti, sa-ti inveti lectiile, sa reusesti, sa mergi mai departe de fiecare data.Toate astea duc la o versiune mai buna a ta. Pentru asta sa stii ca cel mai important este sa faci ce faci cu pasiune, sa traiesti cu entuziasm, atat cat sa ai si pentru maine, de fiecare data. Evita lucrurile care te frustreaza, persoanele care te descurajeaza, nu lasa nimic din jur sa determine ce simti tu, fii ferma in ceea ce esti, in ceea ce faci! Sa stii intotdeauna ca acela e lucrul pe care vrei sa-l faci, sa nu te indoiesti de nimic din ce faci! Daca te indoiesti, opreste-te, nu mai fa nimic si regaseste-te!
Postat 04 Martie 2014, 10:06 de dariuspana
Arunca piatra, de esti fara pata
Deci, s-o iubim pe Ade ca pe noi insine! Nu avem dreptul sa judecam pe nimeni. Tu, cel fara de pata arunca piatra. Dar, daca esti patat te va lovi de numa". Ca un bumerang te va lovi ura pentru aproapele tau, pentru seful tau, care daca a ajuns sa-ti fie sef, inseaqmna ca are niste merite.
Postat 04 Martie 2014, 09:22 de sion
JUDECA SI VEI FI JUDECAT
Asa sa judecam cum vrem sa fim judecati. Toti cei care judeca pe aici, sau pe altundeva , sa stie ca vor fi la randul lor judecati! Fiecare primeste ceea ce merita. Daca urasti vei fi urat, daca iubesti vei fi iubit!
Postat 03 Martie 2014, 13:30 de sisiimparate
CORECTITUDINE
O lucrare de cultivare a limbii care se adreseaza direct si eficient tuturor celor care doresc sa se distinga in viata cotidiana sau profesionala printr-o exprimare ingrijita, prin formulari clare si corecte, adecvate circumstantelor. Cum ocupatiile de succes din ziua de astazi se bazeaza intr-o masura covarsitoare pe comunicare, a vorbi si a scrie corect romaneste constituie un avantaj care poate aduce un alt avantaj in cariera. Meritul acestei carti este acela ca pune la dispozitia cititorului o colectie de greseli care trebuie evitate cu orice pres la scoala, in cazul elevilor, studentilor si profesorilor, la birou, in cazul tuturor celor a caror munca presupune interactiune lingvistica, la masa de scris, in cazul celor care se exprima in mediile de informare, inclusiv in mediul atat de avid de cuvant scris al Internetului. Insa nu repertoarul de greseli inlatura greseala, ci explicatia stiintifica solida, formulata pe intelesul tuturor, in toate cele 530 de paragrafe ale cartii, care au fost grupate in sase capitole, fiecare cu un spectru foarte larg: Corectitudine si greseala (norma si abaterea) • Gramatica (acord gramatical, regim, morfologie, sintaxa) • Lexic (acord semantic, neologisme si cultisme, argou si vorbire familiara, derivare si clisee lingvistice) • Ortoepie (acordul dintre scriere si pronuntare) • Limba romana actuala (stilurile functionale, innoirea lingvistica) • Evolutia normei (prezentarea grupata si fixarea noilor norme din Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic –DOOM2).
Postat 01 Martie 2014, 19:15 de sara
Memorator lb romana
Memoratorul de teorie literara prezinta: 1.Opera literara 2.Genurile literare 3.Speciile literare 4.Modurile de expunere 5.Figurile de stil 6.Elementele de versificatie 7.Subiectul operei literare 8.Personajul literar si caracterizarea lui 9.Vorbirea directa si vorbirea indirecta 10.Fonetica 11.Despartirea cuvintelor in silabe 12.Ortografia, ortoepia, punctuatia Utilitatea sa devine evidenta daca va ganditi ca multi copii au ratat complet subiectele in anii trecuti, incurcand genurile si speciile literare si incadrand diverse opere literare in categoria gresita.
Postat 28 Februarie 2014, 14:29 de sandelvar
FOARTE CORECT SPUS
Oamenii plătesc pentru faptele lor şi mai mult, plătesc pentru ceea ce şi-au dat voie să devină. Şi plătesc într-un mod foarte simplu. Prin vieţile pe care le duc”. STITI CA ASA E NU? FOARTE BINE SPUS COLEGA JAMES!
Postat 25 Februarie 2014, 12:11 de SANDIBEL
Nu îţi întrerupe duşmanii când fac o greşeală!”.
La început a fost cel mai greu, pentru că nu primeam multe mesaje pozitive fiind la început, dar critici erau plini. Exact ca şi crabii, nu te lasă să te ridici. Se luptă cu tine de-a dreptul pentru a te sabota. Aşadar lupta o dai pe toate fronturile însă nu ai voie să te opreşti sau să cedezi. Fiecare plăteşte preţul pentru gândurile şi faptele sale, zilnic. ” Oamenii plătesc pentru faptele lor şi mai mult, plătesc pentru ceea ce şi-au dat voie să devină. Şi plătesc într-un mod foarte simplu. Prin vieţile pe care le duc” – James Baldwin
Postat 24 Februarie 2014, 12:43 de james
Nicoleta-Linee guida
Perché è davvero di raggiungere i risultati principali della scuola. Oltre al vostro restante insegnanti ....... merda. Meglio partire per un viaggio. Essi non devono mostrare le loro nullità.
Postat 21 Februarie 2014, 09:53 de sucdekiwi
Egalitate, dar nu pentru catei
SUNT FOARTE REVOLTAT. CARE E MOTIVUL PENTRU CARE ELEVII NU AU VOIE CU TELEFON IN SCOALA? PROFESORII DE CE AU VOIE? STITI CA SUNT PROFESORI CARE DOAR INTR-O ORA VORBESC SI DE 3 ORI LA TELEFON? CAND SA ISI MAI FACA SI TREABA ATUNCI? EU LUCREZ LA PATRON , DAR LA TELEFON NU AM CE VORBI DECAT IN PAUZA DE MASA, ADICA IN ACEA JUMATATE DE ORA PE CARE ORICUM O RECUPEREZ. PROPUN CA SI PROFII SA ISI LASE TELEFOANELE IN CANCELARIE.
Postat 20 Februarie 2014, 10:57 de simut
Linge degeabA
Da, primeste copii selectati. Spuma claselor a 4-a ei ii revin de ani de zile. Celelalte cu ce ramane de la ea. Si totusi rateaza ocazia. Linge degeaba, nu stie sa valorifice ocaziile.
Postat 19 Februarie 2014, 11:52 de kiwi
Ea distruge A-urile
Primeste an dupa an clasele cele mai bune. Si un MARE RAHAT scoate din ei. Mediocritatea ei atrage mediocritatea elevilor. Pacat, mare pacat. Unii promiteau mult in clasa a 4-a.
Postat 18 Februarie 2014, 12:54 de pepsicola
5A
La 5A nu se poate sa ne predea dna Manasturean? Sunt cativa copii destepti (chiar foarte destepti) si pacat.... Acestia sunt mult mai buni decat cei din cei 5C si totusi rezultatele.... vai si amar.
Postat 18 Februarie 2014, 09:49 de suculdecola
Felicitari Nicoleta
Tu ar trebui sa fii sefa de catedra! Jos lingaua!
Postat 17 Februarie 2014, 14:47 de sonya
Biblia Ortodoxa, Buc 1968
Corectitudine Viaţa nu este totdeauna dreaptă. Este scris în Biblie: Eclesiastul 9:11. “Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.” Dumnezeu aşteaptă să fim cinstiţi în afaceri. Este scris în Biblie: Proverbe 16:11. “Domnul cere să fim cinstiţi în orice afaceri. El a stabilit acest principiu.” (Traducerea engleză TLB). Credincioşia este o parte a caracterului lui Dumnezeu. Este scris în Biblie: Isaia 11:5. “Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său.” Cinstea este una din condiţiile de a trăi în Împărăţia lui Dumnezeu. Este scris în Biblie: Isaia 33:15-16. “Omul cel drept în calea sa şi cel ce grăieşte cuvinte de cinste, care dă la o parte câştigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage şi mită nu primeşte; care-şi astupă urechile când aude fărădelegi şi îşi pune văl pe ochi ca să nu vadă răul: Acela va locui pe înălţimi şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui, pâine i se va da şi apa nu-i va lipsi” (Biblia Ortodoxă, Bucureşti 1968).
Postat 12 Februarie 2014, 12:11 de zapode
De ce iubim femeile?
De ce iubim femeile?( Mircea Cărtărescu) “Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”
Postat 07 Februarie 2014, 13:59 de zana buna
TREABA
MACAR DE NE-AM FACE TREABA NOASTRA NU SA O DISCUTAM PE A ALTORA CARE MUNCESC 1O ORE/ZI. SI DACA AM VEDEA BARNA DIN PROPRII OCHI.
Postat 07 Februarie 2014, 13:35 de andy
Dragostea pt meserie
Nu prea avem in scoala profesori care sa iubeasca aceasta meserie. Am ales aceasta meserie pentru ca aproxim 4 luni stau acasa, in vacante platite de stat si mai tarziu de ora 3 nu s-a intamplat niciodata sa stau la scoala. Spre deosebire de mine, mama mea, care are deja ceva ani, nu ajunge inainte de 6 niciodata acasa sia re cam 2-3 saptamani concediu/an. Si salar nu ia mai mult decat iau eu, desi are si ea studii.
Postat 04 Februarie 2014, 12:09 de sikol
Alegeri proaste
"Oamenii fac alegeri proaste daca sunt furiosi sau speriati. Dar, arunca putina dragoste in calea lor si vei scoate tot ce e mai bun din ei. Dragostea scoate la suprafata tot ce e mai bun din oameni. Dragostea insseamna... sa pui nevoile altcuiva deasupra nevoilor tale." - Frozen
Postat 31 Ianuarie 2014, 21:58 de simon
Razvratirea oamenilor slabi
Razvratindu-ne impotriva celuilalt, ne razvratim chiar impotriva Vietii, care doreste sa ne transmita un mesaj despre Noi Insine prin intermediul celuilalt.
Postat 31 Ianuarie 2014, 21:56 de simon
Viata cadrelor didactice, buna sau rea?
Viaţa lor nu este mai bună sau mai rea decât a altcuiva. Viaţa fiecărei persoane are suişuri şi coborâşuri, lucruri bune şi lucruri rele, râs şi lacrimi. Nu trebuie să refuzi experienţele care vin la tine. Nu există nimic în ele nedemn de tine. Într-adevăr, dacă priveşti fără prejudecată, vei vedea că nu există lecţie care să vină la tine fără să-ţi aducă aminte, cu blândeţe, că eşti iubit şi preţuit, exact aşa cum eşti.
Postat 30 Ianuarie 2014, 11:51 de diana
Punctualitate la dascali?
Dascalii ii invata mai ales chiulul pe copii!
Postat 29 Ianuarie 2014, 12:37 de Sonia
cartea vietii
Viata pare lunga, dar de fapt, e extrem de scurta. Iar noi pierdem timp pretios. Il pierdem stand ancorati in ce-am lasat in urma. Ne impiedicam de nimicuri si uitam sa traim. Pierdem timp pentru ca suntem suparati, pentru ca ne e lene, pentru ca regretam, pentru ca ne certam, pentru ca suntem egoisti, gelosi, invidiosi, pentru ca uitam sa ne bucuram. Uitam sa ne bucuram de o dimineata insorita si de o cafea proaspata, uitam sa trimitem un mesaj frumos de buna dimineata sau de noapte buna, uitam sa spunem “te iubesc”, “te rog”, “multumesc”, “iarta-ma”. Uitam sa apreciem, sa respectam, sa mangaiem, sa imbratisam, sa iubim. Uitam sa aratam. Uitam sa ne bucuram de ce avem si vrem mereu mai mult. Uitam sa privim oamenii fara sa-i judecam, uitam sa ii intelegem. Uitam sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin. Uitam sa ne descretim fruntile, sa zambim mai des. Uitam? Sau doar luam tot ce avem ca pe ceva garantat, ceva pentru care nu trebuie sa luptam, ceva ce avem dreptul sa avem? Vedem, dar nu privim. Mirosim, dar nu savuram. Simtim, dar nu aratam. Ia o pauza. Respira adanc. Inchide ochii. Gandeste-te. Gandeste-te mai mult la ce ai si apreciaza. Lasa putin deoparte gandurile legate de ce ai vrea sa ai si nu ai. Spune-i persoanei de langa tine, parintilor, prietenilor, bunicilor ca ii iubesti. Multumeste-le ca exista in viata ta si ca o fac mai frumoasa. Cere iertare pentru ce ai gresit si lasa mandria si orgoliul la o parte. Respecta daca vrei sa fi tratat cu respect. Bucura-te ca atunci cand deschizi ochii dimineata poti vedea soarele. Inchide televizorul, calculatorul, si citeste o carte. Indeamna-i si pe altii sa faca acelasi lucru. Viseaza. Spera. Ai incredere. Fii politicos. Apreciaza. Multumeste. Zambeste mai des. Intelege. Asculta. Taci. Imbratiseaza. Iubeste. Traieste!" Momente in viata
Postat 25 Ianuarie 2014, 14:00 de EUSIEU
E al meu, sau al cui oare?
Oare al cui o fi? Vom face testul si vom afla.
Postat 25 Ianuarie 2014, 13:13 de ion
Datul din buric
Doar catedra de romana are cat de cat rezultate din aceasta scoala, restul profesorilor numai de scoala nu se ocupa. Principala lor indeletnicire e cuplarea intre ei, denigrarea intre ei, chefurile in timpul orelor si datul din buric pe catedra (se stie cine ). Pacat ca nu sunt mai multe cadre didactice, ca cele de limba romana, pe care chiar le apreciez pentru daruirea cu care se ocupa de copiii nostri.
Postat 21 Ianuarie 2014, 13:37 de buri
Manasturean
mie mi-e mai draga Manasturean decat Sime. E mai ambitioasa, harnica, populara, scoate elevi bunicei si din cei fara un intelect prea dezvoltat. Nu spun că altfel de persoane nu ar merita să fie apreciate ; ceea ce afirm este că nu este recomandat
Postat 20 Ianuarie 2014, 21:53 de Manasturean
Faur e o bucurie
Faur e o bucurie pentru elevi. Nu reuseti sa treci clasa ca esti prost, muta-te in clasa la ea. Daca esti de 8 la Sime sau la orice alt profesor la ea vei avea 10 . Corigenti nu raman nici cei care nu stiu tabla inmultirii. Pai si-ar strica vacanta de vara si ar supara-o pe Ade, ca pleca elevii din scoala daca nu le umfla notele.
Postat 20 Ianuarie 2014, 16:05 de ionel
Sime e mai buna
ba e mai buna de un milion de ori Sime decat Faur, doar ca nu e prietena cu ADe. Dar ea nu fuge in munti in timpul olimpiadei de matematica ca sa scuze modul in care se ocupa de elevii capabili. De altfel nu e in stare sa rezolve nici jumatate din problemele date la olimpiade. Dar la lins e numa" buna
Postat 17 Ianuarie 2014, 12:43 de sonia
Faur e buna, tu nu esti buna
Faur nu linge fundul nimanui, e o profesoara adevarata, spre deosebire de celelalte , care chiar au cei mai slabi elevi. Faur, e buna si tu nu esti buna.
Postat 16 Ianuarie 2014, 11:24 de ioan
MEDITATII
Păi, la mate, dacă ai creier şi faci meditaţii cu FAUR, chit ca nu ramai cu absolut nimic poti lua 10! Deci, daca ai parinti care nu dau doi bani pe stiinta, ci le pasa doar de note, fa meditatii cu FAUR, vei ramane prost, dar vei avea 10. FAUR lingand bine fundul conducerii scolii va asigura copilului pile si la celelalte materii.
Postat 15 Ianuarie 2014, 08:39 de simon
Dar el ştie deja cîteva lucruri: că poţi lipsi fără să pierzi nimic, că îţi poţi face temele şi în c
Sîntem o familie normală. Avem studii superioare, am fost premianţi şi olimpici amîndoi (eu mai puţin, doar la partea umană, soţul – universal), deci consider că pot vorbi pertinent. Am urmat „cursul vieţii“ şi am primit în dar primul copil. Crescînd, a venit şi vremea grădiniţei, cea cu două educatoare. La una plîngea copilul, la cealaltă plîngeam noi, părinţii. Apoi, firesc, conform „cursului vieţii“ – şcoala. Aici facem o haltă mai mare. A început cu clasa I. Am înţeles cu toţii că doamna învăţătoare nu e mamă, ne-am chinuit să pricepem considerentele psihologice referitoare la metodele de premiere sau la purtatul/nepurtatul uniformei... Vremea trecea oricum şi dilema vieţii mele începuse să apară: în clasa I, cînd toată lumea primeşte în general „foarte bine“ peste tot şi doar prea slab să fii să iei alt calificativ, fii-mea avea şi „bine“; şi nu unul, ci chiar vreo trei sau patru. Ba chiar un „insuficient“ la nu-ştiu-ce, unde purtase un dosar („portofoliu“!) în ghiozdan trei luni şi îl uitase exact în ziua cu notarea! A fost prima nedreptate simţită de copil, pe care a încercat s-o exprime. Iar noi: nu, că e vina ta, nu trebuia să uiţi, atîta treabă ai, ghinion etc. Reacţii de părinţi normali şi premianţi, pe vremuri. Şi aşa a venit şi primul „mami, nu-mi place la şcoală!“ Răspunsul nostru? „Prostii! Învaţă, că...“ La gimnaziu, totul a luat-o razna destul de repede, faţă de ritmul molcom cu care ne obişnuiserăm deja. În primul rînd, crescuse copilul şi gîndea (gîndea!) singur, nu ne mai puteam ascunde comentariile şi nemulţumirile care începuseră să apară cu privire la sistemul de învăţămînt, deoarece le percepea şi fără să le audă de la noi. ...Şi acel obsedant „mami, nu mai vreau la şcoală!“... Pe scurt: mate nu prea fac că s-au ales cu proful de mate diriginte (de unde intrarea în sistemul de meditaţii, care nu face obiectul acestei scrieri). Istorie: se dictează şi se umple tabla, se umplu pagini întregi de caiet, cu date şi războaie care trebuie memorate pînă la lecţia următoare, şi apoi uitate. Geografie – aici predă directoarea, care lipseşte frecvent, dar îi poate chema cu o oră mai devreme într-o zi cu şase ore, oră la care să nu vină în final, pentru că a avut consiliu (de care nu ştia?). Muzică: atunci cînd ştii că un elev nu are voce, îl umileşti să cînte în faţa clasei, ani de zile, excluzîndu-i nota 10 şi motivînd că şi la mate, dacă n-ai talent, nu iei 10??? Păi, la mate, dacă ai creier şi faci meditaţii, poţi lua 10, dar nu poţi să devii „cu voce“ nici după un milion de lecţii de canto! Aşa cred eu, cel puţin, şi faza cu matematica şi meditaţiile a fost deja dovedită. Franceza: intri tu, profesor, la prima oră din an şi, în loc de „bună-ziua, să facem cunoştinţă“ – că eşti nouă –, îi ameninţi că le dai 2 dacă nu-ştiu-ce. Religie: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă. Desen: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă, în termeni care n-au nici o legătură cu nivelul clasei respective. Sport. Aţi mai pomenit să nu-i placă ora de sport cuiva? Ei bine, da – copilului meu. Stai tu, profesor, pe margine, de vorbă cu celălalt profesor şi le arunci cîte o minge pe grupe de fete şi băieţi – jucaţi-vă volei şi fotbal, că noi vorbim. Nu orice copil e cîine, să fugă după os. Nu orice copil e turmă. Română: aici e mai complicat, nu că nu ar fi o profesoară bună, dar e un specimen ciudat, faţă de care nu prea ştii ce să simţi cînd nu simţi frică. Faptele ar fi că vine la jumătatea orei, uneori nu predă, dă tone de teste pe care nu le mai aduce nici anul următor şi alte tone de teme pe care, în condiţiile în care ieşi la ora 18,50 şi a doua zi intri la 11,00, trebuie să le faci, dintr-o culegere de 1 kg, indiferent ce materii mai ai în ziua respectivă. Chimie: intri tu, profesor, în clasă, şi le dai de lucru cinci minute, că ai de vorbit la telefon. Şi nu o oră faci asta, nici două, ci îţi faci un obicei, că merge. Etc. etc. Cursul vieţii fiicei mele a devenit vădit: dictare, memorare, turmă. În şapte ani de şcoală nu a întrebat-o nimeni, niciodată, indiferent la ce materie, ce crede ea despre absolut orice ar putea crede cineva ceva. Toate lucrurile pe care le-am scris şi multe altele au fost înţelese şi de ea – sau mai degrabă ea le-a înţeles înaintea mea, numai că nu ştia să le înşiruiască şi să le dea un nume, şi astfel s-a spulberat dilema mea obsedantă cu copilul care nu e premiant. Nu am un copil premiant pentru că mi-a dat Dumnezeu mult mai mult, mi-a dat un copil care simte, intuieşte, gîndeşte, suferă, trăieşte şi e mai sensibil decît ar fi cazul, de multe ori. Acum, ştiu că nu e vina mea, nici vina fratelui ei, nici a ei înseşi că nu e premiantă, nici măcar a sistemului în sine („sistemul“ e o noţiune, e abstract; oamenii din el nu sînt abstracţi). Marele premiu l-a luat neschingiuindu-şi sufletul orbeşte şi avînd acordul nostru pentru asta. Premiul final, cel de excelenţă, ar consta în a găsi puterea să accepte cu seninătate „cursul vieţii“, dar e încă mică pentru asta. Cine ştie ce „curs al vieţii“ o nimeri şi în liceu! Şi, ca final, poate vă întrebaţi cum e cu fratele, acum că m-am eliberat de complexe şi sînt gata să accept orice abordare a trecerii prin sistemul de învăţămînt: ei bine, nu ştiu încă dacă va fi premiant sau nu, pentru că e în clasa 0 şi nu primeşte calificative. Dar el ştie deja cîteva lucruri: că poţi lipsi fără să pierzi nimic, că îţi poţi face temele şi în clasă şi că la teste se poate copia. E un început.
Postat 14 Ianuarie 2014, 12:09 de remus
Surprinsi
Nu faceau sex, nu au facut nicicand in scoala! Ea era inca imbracata cand a au fost surprinsi!
Postat 12 Ianuarie 2014, 17:12 de elena
Elevul T. P. i-a prins
nu sotul ci un elev i-a prins intr-o sala si a raspandit vestea! Asa a aflat si sotia lui care este si ea in scoala.
Postat 08 Ianuarie 2014, 19:00 de xenia
ocupata
L-a parasit pentru ca a fost prinsa de sot. Sotul oferindu-i mai multe a renuntat la amant.
Postat 22 Decembrie 2013, 12:40 de alina
EA L-A PARASIT
Ea l-a parasit, el cauta alta, dar nimeni nu il mai satisface ca ea. Astia-s cei ce ne educa copiii! Bolnavi mintal, oare cum de primesc avizul de la medic? Bolnavi moral, Inspectoratul nu vede asta?
Postat 20 Decembrie 2013, 13:26 de RAMONA
Amanti despartiti
CENZURAT
Postat 15 Decembrie 2013, 20:16 de simona
Astfel de profesori?
Sa plece din sistemul de invatamant pentru totdeauna persoanele care nu sunt in stare sa educe pe altii, ei insasi fiind needucati, persoane care nu stiu sa vorbeasca civilizat nici cu elevii , nici cu colegii. Ce asteptam de la astfel de persoane?
Postat 12 Decembrie 2013, 10:52 de sasu
profesor dus cu capu
Ce inseamna profesionalism dle Negrean? Nu poti cere asta profesorilor care injura copii!
Postat 08 Decembrie 2013, 21:17 de simonela
agsdgs@gmail.com
Asta e marea problema a invatamantului romanesc. In sistem nu au ramas persoane care sa se daruiasca acestei meserii, au ramas ratatii care nu sunt capabili de altceva. Un profesor trebuie sa stie sa se faca respectat nu urland la elevi si injurandu-i ci facandu-si datoria si incercand sa ii faca pe elevi ca in urma unei ore sa ramana cu ceva, cat de mic. Si elevii sa il asculte fascinati si nu de frica ca vor fin injurati sau ca vor primi note mici. Din pacate cei capabili au plecat peste hotare, aici au ramas cei care si-au ales aceasta meserie doar pentru ca au considerat ca poti munci putin pe bani multi.
Postat 02 Decembrie 2013, 14:14 de ionel
Amanti despartiti
Ce daca sunt amanti in scoala? In toate scolile sunt, iar de la noi unul a fost nevoit sa plece de buna voie ca sa nu ii afectam pe copii.Inseamna ca au fost despartiti, nu cred ca se mai intalnesc. In alte scoli sunt plini de amanti si nimeni nu comenteaza!
Postat 28 Noiembrie 2013, 08:24 de sida
FARA TELEFOANE
SUNT FOARTE REVOLTAT. CARE E MOTIVUL PENTRU CARE ELEVII NU AU VOIE CU TELEFON IN SCOALA? PROFESORII DE CE AU VOIE? STITI CA SUNT PROFESORI CARE DOAR INTR-O ORA VORBESC SI DE 3 ORI LA TELEFON? CAND SA ISI MAI FACA SI TREABA ATUNCI? EU LUCREZ LA PATRON , DAR LA TELEFON NU AM CE VORBI DECAT IN PAUZA DE MASA, ADICA IN ACEA JUMATATE DE ORA PE CARE ORICUM O RECUPEREZ. PROPUN CA SI PROFII SA ISI LASE TELEFOANELE IN CANCELARIE.
Postat 22 Noiembrie 2013, 09:52 de SIMUT
Cel nevinovat sa arunce primul piatra
Amanti? cine-i in masura sa judece. Sa dea primul cu piatra cel nevinovat! Desi, tare cred ca cel care a aruncat piatra are mai multe pacate decat toata colectivitatea de profesori impreuna. Ce inseamna amanti pentru tine doamna ...? ( nu dau nume pt a nu fi cenzurata) toti stim ca tu esti responsabila pentru zvon!
Postat 21 Noiembrie 2013, 15:14 de s.a.
Ar fi bine daca ai vrea sa iti afli calitatile
Asta e! Iarasi ne mutam de la probleme. Eu predau aici si nu stiu si nu cred ca exista amanti in scoala. A fost ceva, dar unul a fost nevoit sa se mute. Problema noastra e Ade nu cine cu cine umbla. Si oricum eu cred ca au fost doar buni prieteni.
Postat 17 Noiembrie 2013, 21:40 de xena
Amanti in scoala
Nu trebuia sa cenzurati, doar nu s-au dat nume. Sau se simt mai multi din scoala cu musca pe caciula? Da, sunt amanti si a fost un scandal mare de tot
Postat 16 Noiembrie 2013, 22:01 de simonela
speranta
Serios!!!Primim cei 100lei inapoi cei care i-am dat pentru actiunea sistemului alternativ din perioada 23-27 oct.D-na Osvald pregateste banii,(dansa a fost cea care i-a strans si care i-a dat cei 700euro delegatiei franceze pentru deplasare)dar are o rugaminte ca atunci cand domnii inspectori care vor participa la CONSILIUL PRFESORAL de saptamana viitoare, vor ancheta sesizarea facuta la MINISTER sa fiti sinceri sa spuneti cui ati dat cei100lei,cine vi i-a cerut, cand si ce stiti ca s-a facut cu ei!Curaj!ZAMBITI;DRAGI COLEGI doar cand veti avea curajul sa ziceti ce aveti de zis in CONSILIUL PROFESORAL nu inafara scolii.CURAJ!ISJ-ul vrea ADEVARUL!!!NU VA FIE FRICA!TREBUIE SA AVEM SIMTUL CORECTITUDINII PANA LA CAPAT;DOAR EDUCAM ELEVI!
Postat 15 Noiembrie 2013, 21:43 de coleg
Amanti in scoala
CENZURAT
Postat 15 Noiembrie 2013, 14:01 de simonela
Multi dusi cu capu
Nu e singurul dus cu capul, sunt destui, ca doar de aia au ramas in sistem. Cei capabili au plecat si o duc foarte bine, aici au ramas doar cei obisnuiti sa se planga ca au salarii mici si considera asta o scuza ca sa isi bata joc de munca. Nu credeti ca ar trebui sa ajunga la inchisoare chiar pentru ca primesc niste bani pentru o munca neprestata?
Postat 13 Noiembrie 2013, 18:40 de analaca@gmail.com
profesor dus cu capu
AVETI IN SCOALA UN PROFESOR , CARE II VAI DE CAPU" LUI. O FIGURA INCRUNTATA SI CARE URLA TOT TIMPUL LA ELEVI. CE CAUTA IN SCOALA UN ASTFEL DE SPECIMEN ? CRED CA NICI SOTIA NU IL MAI SUPORTA, AM VAZUT-O CA UMBLA LA PSIHIATRU DIN CAUZA LUI. EA ARE VINA CA S-A MARITAT CU EL SI CA NU ARE CURAJ SA DIVORTEZE (E O LASA) , DAR ELEVII CE VINA AU? CAT ASTEFL DE PERSOANE, RATATE, CARE NU SUNT IN STARE DE NIMIC RAMAN IN SCOLI, SI RAMAN DOAR PENTRU CA NU STIU FACE NIMIC ALTCEVA. DE FAPT NU STIU FACE NIMIC!
Postat 13 Noiembrie 2013, 17:11 de PARINTE
Să nu vorbești de rău pe nimeni
ASTA AR TREBUI SA II INVATATI PE ELEVI, PRIN EXEMPLU, DAR NU SUNTETI CAPABILI. AU RAMAS IN INVATAMANT RATATII SOCIETATII “Oamenii deștepți vorbesc idei, cei proști vorbesc despre oameni”, spunea Eleanor Roosevelt. Când cineva, într-o conversație, vorbește despre o persoană, evită acel subiect. Nu îți da cu părerea despre cât de sărac, îndatorat, prost, norocos este persoana respectivă, nu aduci nici un plus de valoare. Să criticăm știm toți, să facem.. mai puțini.
Postat 13 Noiembrie 2013, 16:54 de RA
cred ca se incadreaza la santaj
Daca este adevarat ce se spune in articolul de mai jos trebuie sa se sesizeze politia pt o ancheta mai ampla si sa se i a declaratii de la primul angajat pina la ultimul aici se petrec lucrui ffff grave ,,,,sa nu se mai duca scoala asta inainte cu mizeriile astea trebuie destituita toata conducerea scolii si luat de la capat totul,,ma mir ca dl NEGREAN nu ia atitudine sa ceara demisia conducerii,,,,,,
Postat 11 Noiembrie 2013, 12:00 de angajatii sc nr 11
SPERANTA LA BANI
Serios!!!Primim cei 100lei inapoi cei care i-am dat pentru actiunea sistemului alternativ din perioada 23-27 oct.D-na Osvald pregateste banii,(dansa a fost cea care i-a strans si care i-a dat cei 700euro delegatiei franceze pentru deplasare)dar are o rugaminte ca atunci cand domnii inspectori care vor participa la CONSILIUL PRFESORAL de saptamana viitoare, vor ancheta sesizarea facuta la MINISTER sa fiti sinceri sa spuneti cui ati dat cei100lei,cine vi i-a cerut, cand si ce stiti ca s-a facut cu ei!Curaj!ZAMBITI;DRAGI COLEGI doar cand veti avea curajul sa ziceti ce aveti de zis in CONSILIUL PROFESORAL nu inafara scolii.CURAJ!ISJ-ul vrea ADEVARUL!!!NU VA FIE FRICA!TREBUIE SA AVEM SIMTUL CORECTITUDINII PANA LA CAPAT;DOAR EDUCAM ELEVI!
Postat 10 Noiembrie 2013, 21:54 de PROFESORUL SC.11
Zambiti, dragi colegi!
Ce spune zambetul Un zambet larg si sincer spune cateva lucruri esentiale despre celalalt, si anume nu doar ca "imi placi - vin cu ganduri bune", ci si "presupun ca ai sa ma placi". Atunci cand un catelus vine la dvs. dand din codita, pare ca spune: "Am toata increderea ca esti un om bun si ca ai sa ma placi". Un alt lucru important pe care il poate spune zambetul este "Meriti sa ti se zambeasca". Persoana careia ii zambesti, iti va zambi la randul sau. In profunzime, zambetul dezvaluie senzatia de bine instantanee pe care i-am creat-o in momentul respectiv. Ni se zambeste pentru ca zambetul nostru l-a facut pe celalalt sa simta ca merita sa i se zambeasca. Adica l-am ales tocmai pe el din multime. L-am diferentiat si i-am acordat un statut de sine statator. Zambetul din tot sufletul Daca doriti ca zambetul dvs. sa va ajute sa va faceti noi prieteni, trebuie si el sa fie unul din adancul sufletului. Un zambet din varful buzelor nu aduce nimic bun. Caci nu o grimasa reuseste sa-l influenteze pe celalalt, ci un sentiment sincer. La subconstientul celuilalt ajunge sentimentul - si nu expresia chipului. Incercand un zambet constient printr-o manipulare mecanica a muschilor fetei mai mult strica. In schimb, daca uitati de chip si zambiti mental, este mult mai eficient. Imaginati-va ca sunteti "zambitor" in interiorul dvs. Cand faceti asta sunteti relaxat, pentru ca este imposibil sa va simtiti prietenos in momentele tensionate sau sa va simtiti ostil in momentele relaxate. Destindeti-va si zambiti Motivul pentru care majoritatea nu zambim mai des - sau mai sincer - este faptul ca avem obiceiul sa ne ascundem adevaratele sentimente. Am fost invatati ca nu e frumos sa ne etalam gandurile. S-ar mai putea sa credeti ca n-aveti un "zambet care convinge" pentru ca nu ati reusit niciodata sa zambiti fermecator. Si, totusi, din experienta mea, am constatat ca fiecare este blagoslovit cu un zambet fermecator. El este inerent fiecaruia. Se pune doar problema cum poate fi exteriorizat. Se pune problema depasirii fricii de etalare a sentimentelor adevarate; detasati-va - si zambetul va veni de la sine. Cand va simtiti prietenos si bine in prezenta celorlalti, nu va puteti abtine sa nu zambiti. Nu va trebuie decat putina experienta in exprimarea sentimentelor. Veti constata ca pe masura ce veti invata sa vi le exprimati veti fi tot mai putin inhibat. Am cunoscut persoane care aveau mutre acre si inexpresive si care totusi au reusit sa-si impuna un zambet atragator incercand zilnic sa se destinda. Cand va simtiti prietenos pur si simplu, "dati-va drumul". Nu trebuie sa va rusinati sau sa fiti timid atunci cand chipul dvs. pare sa spuna "Doamne, cat ma bucur sa te vad". Folositi-va bunul dvs. de milioane Daca nu folositi zambetul, e ca si cum ati avea un milion de dolari la banca si n-ati avea carnet de cecuri. Zambetul este un bun de milioane atunci cand inventariem relatiile interumane. Ce altceva mai are un zambet fermecator Faceti un compliment - si zambiti - si astfel complimentul va fi insutit. Cereti cuiva o favoare - si zambiti - si celalalt aproape ca va fi obligat sa v-o acorde. Acceptati o favoare din partea cuiva - si zambiti - si veti fi foarte apreciat de celalalt. Chiar si atunci cand aveti o "conversatie banala" - zambetul destinde atmosfera. Cand cunoasteti pe cineva - si zambiti - va avea impresia ca va cunoaste de o viata. N-ati putea cumpara un elixir fermecat ca acesta nici daca ati avea toti banii din lume. Si totusi, Bunul Dumnezeu vi l-a harazit. Totul e sa-l scoateti la iveala, sa-l stergeti de praf si sa-l puneti in practica.
Postat 05 Noiembrie 2013, 14:52 de col
vand
GHIDUL PROFESORULUI LIMBA FRANCEZA CLASA A V A EDITURA HUMANITAS, BUCURESTI AUTORI: MARIANA POPA ... si multe alte carti de franceza. De germana nu am. Poate dna C. Informatii: Sala Profesorala, la geam
Postat 05 Noiembrie 2013, 14:31 de gala
Profesorii citesc?
Stiu ca nici 70% dintre profesorii de la Sc 11 nu au rabdare sa citeasca ceea ce a scris Maria mai jos. Sa citeasca ei literatura? Nu sunt capabili sa citeasca ei da sa ii convinga pe elevi! Sunt cei mai inculti dintre toti intelectualii. Deci, nici culti, nici destepti! Au elevii nevoie de ei? Ei au nevoie de elevi!
Postat 05 Noiembrie 2013, 12:30 de Sonia
putem face asta pentru elevii nostri?
Biblioterapia sau despre cum o carte bună valorează pentru adulţi mai mult decât un pumn de antidepresive iar pentru copiii generaţiei digitale constituie una dintre metodele esenţiale pentru a le construi o educaţie reală şi durabilă. Într-o ţară precum Franţa în care în fiecare lună are loc câte un festival dedicat cărţilor, era imposibil să nu fi auzit deja despre biblioterapie ca şi metodă de vindecare a problemelor cauzate de stres şi de dificultatea de a face faţă presiunii lumii moderne. Trebuie să recunosc că francezii au, de altfel, o relaţie specială cu universul cărţii care în termeni de marketing se poate numi chiar o afacere profitabilă. De exemplu, rafturile librăriilor şi ale bibliotecilor publice se dărâmă, în sensul cel mai cantitativ cu putinţă, de numărul de cărţi şi albume diverse (dintre care B.D.-urile ocupă locul întâi) care le fac cu ochiul copiiilor şi tinerilor ademenindu-i la lectură. Admiratoare a modului în care francezii îşi familiarizează pruncii şi tinerii cu universul cărţilor, de la cele de catifea până la cele tipărite sau în relief, m-am decis să-mi extind curiozitatea şi peste ocean pentru a vedea cum stau lucrurile la americani. Şi am avut o surpriză plăcută... Cunoscuţi pentru vigilenţa cu care îşi feresc copiii de tentaculele televizorului, americanii sunt un model pentru francezi care se gândesc tot mai mult să adopte la rândul lor o lege care să limiteze (până la interdicţie) accesul copiiilor sub trei ani în faţa televizorului sau a calculatorului. Făcând o scurtă paranteză, mai mult sau mai puţin amuzantă, se pare că americanii obişnuiesc să-şi ameninţe copiii spunându-le că dacă se uită la televizor, vor avea ochii pătraţi. Aşa că, pentru a-i îndepărta de ecranul sclipitor, un grup de medici pediatri din Nashville au iniţiat programul Reach out and Read prin care, în loc de medicamente, s-au decis să prescrie părinţilor lectura cu voce tare ca şi tratament pentru copii. Evident că, dacă cel mic fierbe la 39 de grade, pediatrul îi va prescrie medicamentaţia adecvată, ceea ce se urmăreşte este însă familiarizarea copiiilor din generaţia digitală cu lectura cărţilor tipărite. În sfârşit... o idee bună de la americani. Deşi poate părea neobişnuit pentru unii (părinţi) ca păşind în cabinetul unui pediatru acesta să le prescrie în loc de medicamente o listă de cărţi pentru simpaticele progenituri care nu se mai dezlipesc de tastatură sau de console (a cui o fi vina?!), această iniţiativă a luat avânt şi s-a extins în scurt timp la nivel naţional. În prezent, în program sunt înscrise aproape 4 milioane de familii, în statul Kentucky, de exemplu, fiind active în prezent 86 de centre care cuprind peste 47.000 de copii iar anual sunt distribuite nu mai puţin de 86.834 de cărţi. Aşadar, programul are la bază stabilirea unei relaţii speciale între părinţi şi prestatorii de servicii medicale, servicii esenţiale pentru dezvoltarea competenţelor educaţionale ale copiiilor, propunând încurajarea lecturii precoce, chiar de la vârsta de 6 luni. Doctori, infirmiere şi alte cadre medicale efectuează examene de control în mod regulat, promovând în rândul părinţilor importanţa lecturii cu voce tare şi oferindu-le cărţi adaptate fiecărei vârste. Programul începe, aşa cum spuneam anterior, chiar de la vârsta de 6 luni şi durează până la 5 ani, acordând o atenţie deosebită copiiilor care provin din medii sociale defavorizate. De altfel, principalul obiectiv al programului Reach out and Read este acela de a pregăti copiii americani, indiferent de statutul social, să reuşească la şcoală prin intermediul acestei colaborări inedite între părinţi şi pediatrii prin promovarea lecturii şi alfabetizării. În urma implementării programului s-au putut observa următoarele efecte: copiii care ascultă o poveste sau citesc în mod constant cu părinţii, atunci când intră la grădiniţă sunt mai bine pregătiţi, având un vocabular foarte bogat şi competenţe lingvistice dezvoltate. Altfel spus, micii cititori au un avans de peste 6 luni faţă de copiii de aceeaşi vârstă care nu sunt familiarizaţi cu universul cărţilor. Programul nu garantează transformarea îngeraşilor în bibliodevoratori, ceea ce este interesant fiind faptul că atitudinea lor faţă de cărţi înregistrează o evoluţie plină de sensuri. Până la 6 luni, copiii au talentul de a gusta şi de a ronţăi cărţile, spre vârsta de un an încep să arate cu degetul anumite imagini sau elemente din carte, la 18 luni ştiu să dea paginile iar la 2 ani ascultă cu interes poveştile care li se citesc. Şi când ar fi oare cel mai potrivit moment să le citim copiiilor? În principal seara, când toată familia se reuneşte acasă, acest obicei putând reîmprospăta relaţia copil agitat – părinte ocupat. Ritualul lecturii de seară oferă celor implicaţi o serie de binefaceri, fiind poate singurul moment de destindere şi de complicitate ce are loc într-un mediu familial din ce în ce mai stresant. Astfel, reuniţi în jurul unei cărţi trăim de fapt un moment de comuniune, copilul şi părintele narator împărtăşind clipe de tandreţe care îl ajută, mai ales, pe copil să ajungă la o stare de linişte propice somnului. Mai mult, fără tablete sau jucării electronice, lectura poate deveni chiar atractivă fiind o activitate care creează legături emoţionale, permite transmiterea unori valori culturale şi generaţionale, oferind astfel copilului ocazia de a se construi în jurul unor tematici imuabile. Valorizantă pentru conţinutul imaginar, cartea este şi o poartă deschisă spre visare, deoarece copiii se identifică cu eroii preferaţi, proiectându-se astfel în centrul poveştii. Iar scenariul poate fi reprodus ulterior în lumea reală prin intermediul jucăriilor sau al partenerilor de joc. Iar într-o lume în care copiii stăpânesc de la vârste fragede codurile digitale ale lumii moderne, contactul cu universul cărţii tipărite nu le poate aduce decât beneficii: în primul rând îi menţine sănătoşi psihic, îi ajută să se concentreze, să vadă lumea reală sau imaginară din diverse unghiuri, să discearnă între ceea ce este sau nu valoros. Revenind însă la programul Reach out and Read, pediatrii au observat totuşi o problemă şi anume, lipsa de comunicare a copiiilor sau deficitul vorbirii. Într-adevăr, dacă părinţii nu le cultivă o relaţie constantă cu cărţile sau nu le oferă un exemplu personal în acest sens, efectul imediat se vede în lipsa unui vocabular dezvoltat care, în mod normal, ar trebui să se îmbogăţească încă din primii ani de viaţă, când perioada de acumulare este crucială. O altă problemă se referă şi la limitele lecturii pe suportul digital: în lipsa atingerii unui anume obiect, copiii îşi pot dezvolta alte competenţe dar sunt privaţi de reperele pe care cartea, ca şi suport tipărit, le poate oferi. Din acest motiv este esenţial ca părinţii să realizeze coabitarea celor două suporturi: pe de o parte pentru a familiariza copiii cu aparatele digitale (de multe ori reuşesc singuri singurei să experimenteze şi chiar să depăşească această etapă, devenind din novici, instructori pentru generaţiile mai vârstnice!), iar pe de altă parte pentru a-l educa să păstreze contactul cu o tehnică care pentru cei mai tineri poate părea învechită, dar care şi-a dovedit utilitatea în mod desăvârşit. În concluzie, avantajele cărţii tipărite sunt multiple şi pentru adulţi şi pentru copii, cu sublinierea că pentru cei din urmă povestea auzită sau citită este cea care le dezvoltă simţul empatiei, al individualităţii, dar şi al alterităţii. Mai pe scurt, valori esenţiale în educaţia umană. Fuzionând lectura cu practica medicală, programul Reach out and Read urmăreşte de asemenea şi dezvoltarea practicii medicale şi a relaţiei cu pacientul. Rolul pediatrului nu se mai limitează doar la prescrierea unor medicamente, ci prin acest demers profesiunea şi importanţa sa în creşterea copilului se reinventează. În concluzie, toată lumea are de câştigat aşa că lăsaţi şi îndrumaţi copiii să citească cărţi adevărate
Postat 05 Noiembrie 2013, 11:52 de maria
Munca
In companiile si in institutiile de Stat, pana sus in ministere si in cele mai inalte structuri ale Guvernului, inclusiv, nu prea poti sa obligi pe cineva sa munceasca daca omu’ nu are chef. Dialog pe care il am zilnic, de mai multe ori cu tot felul de oameni importanti in Stat: - Pai astazi trebuia sa fie gata… (asta sunt eu) - Stiu, imi pare rau, dar inca nu mi-a dat doamna Cutare situatia. - Pai nu ii dadusesi termen clar ca situatia trebuia sa fie gata inca de saptamana trecuta? - Ba da, dar a zis ca nu are timp. - Si nu ai obligat-o sa gaseasca o solutie? - Am incercat, dar nu a vrut, s-a si enervat… - Nu a vrut??? Pai nu e subordonata ta? - Ba da, dar nu pot sa o oblig. Nu e ca la voi, la privati, ea e functionar public si nu poate fi obligata. - ??? Nu stiu cum e cu ceilalti angajati de la stat, insa functionarii publici si cei care sunt angajati prin concurs pe undeva nu pot fi obligati sa munceasca. Nici macar sa faca lucruri simple, fara niciun efort de creier sau de mana, daca nu vor ei. Si unii chiar nu vor, i-am vazut cu ochii mei, si nu i-ar fi cuiva usor sa spuna ca nu ma pricep la oameni. Si inca ar fi bine daca ai putea sa-i inchizi cu cheia intr-o camera goala sa stea pana la ora 16:00, ca sa nu-i incurce pe ceilalti macar, daca tot nu poti scapa de ei. Nici macar atunci cand sunt rau intentionati, si o fac si cu ostentatie, nu poti sa-i bagi la inchisoare sau sa-i dai macar afara din post. La Stat, cand ii ceri unui coleg sau unui subordonat sa faca ceva, nu e ca la « noi », adica pui mana pe telefon sau ii trimiti un e-mail. I-am vazut cum fac un fel de scrisoare in care spun despre ce au nevoie de la celalalt, o scot pe imprimanta, o semneaza si ii pun stampila si apoi i-o dau in mana celui de la care au nevoie de informatiile sau de serviciul respectiv. Cand omu’ nu ii e subordonat direct, hartia se duce mai intai la seful comun, in « mapa », si acesta o semneaza cum ca adresantul trebuie sa ia lucrurile chiar in serios. Am vazut asta cu ochii mei, de multe ori. Si am mai vazut cum un director dintr-un minister i-a trimis o astfel de hartie unui subordonat, cu vreo patru luni in urma, cerandu-i sa faca niste lucruri. Subordonatul i-a taiat-o scurt, ca nu are timp sa se ocupe de asta. A revenit directorul, dar degeaba. Si in ultimele doua luni subordonatul nici nu i-a mai raspuns la hartii, cum ca e ocupat sau orice altceva. Pur si simplu l-a ignorat cu totul! Cat vreme angajatii de la Stat vor fi imuni (sau inamovibili – nu stiu daca acesta e termenul corect), nicio sansa sa se schimbe ceva. Sigur, toti vor sari ca arsi ca asta ii apara de presiunile politice. Da, asa e, intr-o oarecare masura, insa nu inlocuiesti un rau cu un rau insutit mai mare. Si ca sa nu se inteleaga altceva: sa nu credeti ca e vreo diferenta intre angajatii de la Stat si cei de « dincolo ». Da-i unui privat aceeasi imunitate si vezi ce face! Si invers…
Postat 04 Noiembrie 2013, 15:08 de parinte
Ce înseamnă un ”profesor bun”?
Cred că un bun profesor trebuie să obţină un dozaj armonios între următoarele calităţi: dragoste autentică pentru materia pe care o predă, simpatie pentru elevii săi (implicînd o constantă bunătate a inimii), rigoare bine temperată. Ce alte abilităţi şi cunoştinţe (in afara materiei predate) sunt necesare? Orizontul de cunoştinţe al unui bun profesor trebuie să depăşească hotarele specialităţii sale. Cu alte cuvinte, e esenţială cultura lui generală. Esenţiale sunt şi abilităţi de tipul: limbaj limpede şi atrăgător, simţ al umorului, autoritate personală, dublată însă de cordialitate. Un profesor nu trebuie să-şi inhibe elevii cu aere magisteriale, dar nici să-i încurajeze la complicităţi „de gaşcă”. Trebuie să fie comunicativ, bine dispus, capabil să găsească proporţia justă între sobrietate şi camaraderie. Cati avem aceste calitati? Nici intr-un caz Faur, care vrea sa para de gasca dar e penibila, nici Gurau care nu e comunicativa deloc, nici Ade care isi da aere, nici Lovadi care e prea sobra! Sanse ar avea Butiri, Manasturean, Sime, Saitos, Halmagean, Ceraceanu sau Vidican.
Postat 03 Noiembrie 2013, 19:15 de eu
Profesionalism
Daca fiecare ne-am face particica noastra nu ar fi probleme. Cred ca asta ar fi menirea noastra ca dascali. Sa ii invatam pe cei care ne acrediteaza cu increderea lor ca e foarte important sa faci ceea ce trebuie, aud multi colegi care se plang ca pentru salariul de mizerie care il primim e suficient sa ne facem treaba si asa pe jumatate. Parerea mea este ca nimeni nu ne obliga sa acceptam acest salar, suntem liberi sa ne cautam altceva. Dar, daca am semnat un contract de munca inseamna ca suntem de acord cu acel salar . Si din moment ce primim salarul integral ( ca e mare, ca e mic- e discutabil) si munca sa fie integrala. Nu avem voie sa ne batem joc de generatiile care ne trec prin maini! Sunt viitorul nostru, dar ce invata de la noi? Sa traga chiulul cat pot, sa injure , sa vorbeasca urat la adresa conducerii scolii, sa comenteze deciziile directorului. Credeti ca la patron e mai usor?
Postat 31 Octombrie 2013, 13:37 de b.l
Eu zic sa ramana Ade
Eu zic sa ramana Adelina directoare. Eu stiu care sunt profii care nu o plac: cei carora le e lene sa lucreze, nu vor sa se adapteze noilor cerinte. Freinet-ul le va creste copiilor increderea in ei si sigur din ei vor iesi ceva. Eu propun ca la aceasta scoala toate clasele sa se transforme in Freinet. Va fi cunoscuta in oras si vor veni elevi si din Nufarul. Profesorii care nu sunt in stare sa se adapteze sa plece unde vor. Ei trebuie sa se adapteze la cerintele copiilor si nu invers. Ei sunt obisnuiti sa predea ca acum 20 de ani lucruri inutile si neinteresante. Copiii nu de asta au nevoie!
Postat 28 Octombrie 2013, 15:14 de Freinet-ul ceva bun
DIRECTOR
DACA BUTIRI AR FI DIRECTOARE TOTUL SE VA REZOLVA. E CAPABILA, DETERMINATA, AR TREBUI DOAR SA INTRE STIE EA UNDE SI SUNT SIGUR CA CEI DE LA INSPECTORAT ISI VOR ATINTI PRIVIRILE ASUPRA EI. IAR CA ADJUNCTA ORICARE DIN URMATORII Galutz Carmen, Chis Tiberiu, Lovadi, Vidican Elena, Markovits , Manasturean, Sime, Saitos, Halmagean, Ceraceanu. Palyi, Balasz
Postat 24 Octombrie 2013, 14:25 de SEBI
Parere
Tu, care zici ca te cheama Laura? Copiii vor pleca din scoala doar pentru ca nu ne tinem orele si nu ne facem datoria! Copiii nostri nu sunt capabili sa se compare cu copiii celorlalte scoli generale. Si asta, doar datorita noua. Nu stim sau nu vrem sa ii ajutam sa invete, sa fie competitivi, nu ii incurajam nicicum pe cei cu ceva rezultate, ei sunt nevoiti sa se mute la Dacia, la Gojdu, la Oltea sau chiar la 16. Raman in scoala doar copii care nu au posibilitati materiale de a pleca un pic mai departe si care nu au parinti foarte interesati de soarta lor. Aici pe langa ca raman cei mai saraci le mai si cerem bani pentru toate prostiile noastre (uniforme).
Postat 24 Octombrie 2013, 13:52 de simona
\
Ce coleg nu stie care sunt clasele Freinet?De cand are Dna Nuta si Dna Branzas Freineet?De cand sunt parintii evaluatorii profesorilor de isi permit sa faca aprecieri la adresa muncii lor?Care profesor a facut aprecieri la adresa celor ce lucreaza in \\"Sanatate\\" de ex.,ca platim toti , indiferent de categoria sociala, asigurari de sanatate?!Sa-si faca fiecare datoria la locul lui de munca, iar daca are ceva de spus sa mg la I.SJ.cu probe scrise, nu asa , sa va stie tot Mapamondul, ca nu se rezolva nimic, va faceti numai de ras.Peste tot sunt probleme , dar nu se fac astfel de postari, sa le citeasca oricine?!
Postat 24 Octombrie 2013, 13:03 de Laura
o parere
MAICUTA DOMNULUI?!Nu se mai termina?are cineva ceva impotriva cuiva, sa mg . sa-i spuna in fata. N-are curaj?Inseamna ca sunt minciuni , n-are dovezi..Vrea cineva sa aprecieze un profesor? Foarte bine!Asta nu inseamna ca trebuie denigrati alti profesori.Eu nu cred ca aberatiile acestea sunt scrise de parinti, eventual la indemnul vreunui profesor \\"binevoitor\\", care risca sa ramana fara post, ca vor pleca elevii din scoala, daca vor citi asemenea grozavii!Eu zic sa se uite fiecare in oglinda si numai dupa ce sta de vorba cu el insusi, sa deschida gura!
Postat 24 Octombrie 2013, 12:43 de dumitra
COPII PESTE PROGRAM
DE CE MI-ATI TINUT COPILUL IN SCOALA IERI PANA LA ORA 4? L-ATI PLATIT CUMVA PENTRU MUNCA PRESTATA? NU ERA CUMVA TREABA PROFESORILOR CEEA CE AU FOST PUSI EI SA FACA? CE MATERIE AU AVUT PANA LA ORA 4? ORELE NU LE PREDATI, BANI FRUMOSI LUATI, NU ESTE MESERIE MAI SIMPLA CA A VOASTRA (MAI ALES CA VA BATETI JOC DE EA) . SCOALA VAD CA E FACUTA PENTRU INTERESELE PROFESORILOR (SA AIBA EI DE LUCRU USOR SI PE BANI PESTE MEDIE) SI NU A ELEVILOR, CAREAR TREBUI SA ACUMULEZE CUNOSTINTE SI SA INVETE SA TRAIASCA.
Postat 24 Octombrie 2013, 07:56 de parinte
elevi
DE CE NU NE INSCRIETI COPIII LA CONCURSURILE DE MATEMATICA SI ROMANA, GEN LUMINA MATH, EVALUARE NATIONALA, SMART, CANGURUL? IN CLASELE 1-4 MERGEAU, DOAMNELE PROFESOARE NU SE OBOSESC? SAU NU VOR SA FACA UN PIC DE PREGATIRE SUPLIMENTARA CU EI? SI IN SCOALA ASTA SUNT COPII DESTEPTI, DOAR CA II REDUCETI VOI LA 0.
Postat 23 Octombrie 2013, 17:28 de ELEV
EU VREAU EXCURSIE
Eu prefer excursia in locul acelei evaluari! Sau plecam in excursie in perioada Olimpiadei? Eu vreau si si! Ce atatea concursuri! Sau sa se organizeze Evaluarea si Olimpiada la Arieseni. Nu-i asa dna diriginta? Medic ne aduceti, va rugam aduceti-ne si un bucatar. Si nu va uitati parintii si restul familiei acasa. Noi, parintii elevilor vrem sa platim excursia pentru intreaga dumneavostra familie. Ca meritati din plin! Oricum la concurs am fi ultima scoala din oras, de ce sa ne facem de ras? Asa nu ne stie nimeni. Sa stam relaxati, ca salarul vine oricum. Ce mai conteaza copiii ?
Postat 21 Octombrie 2013, 21:53 de parinte
Evaluare Nationala
Asa-i de buna Faur ca nici nu indrazneste sa isi trimita elevii la Evaluarea nationala! Rusine! Du-te si preda la Sc Ajutatoare. Poate acolo vei reusi ceva, sau las-o pe Sime sefa de catedra, isi va da silinta mai mult ca tine, si copiii nostri vor merge si ei si ne vor reprezenta cu succes la concurs. HAI SIME! HU FAUR
Postat 21 Octombrie 2013, 21:40 de eutot
PRIETENI FALSI SAU NU?
Inca o inregistrare am de astazi! Mai bine taceai, sa vedem pe unde o sa mai scoateti acum camasa? Si tu si celelalte? Oricum daca te pui bine cu mine iti voi pune si tie la dispozitie o inregistrare cu asa zisele tale prietene. Ca sa vezi pe cine incalzesti la san! Credeam ca ai trecut de infantila perioada a naivitatii, dar probabil ca nu ai tot ceea ce ar trebui pentru asta
Postat 21 Octombrie 2013, 11:45 de pol
OGLINDA NEVAZUTA
Efectul de oglinda ne permite sa intelegem mai bine de ce atat de multi barbati si atat de multe femei isi aleg parteneri cu care au o relatie conflictuala si dezechilibrata. Ni se intampla sa intalnim diverse persoane care sunt mereu critice si ii resping pe ceilalti. Par a fi incapabile sa isi arate aprobarea sau de a recunoaste ceea ce este bun, frumos sau intemeiat intr-o situatie, o realizare sau o simpla atitudine. Sunt persoane care nu se pot abtine sa nu descalifice, sa nu denizgreze sau sa judece intr-un mod negativ tot ceea ce se intampla in jurul lor. Aceasta atitudine alimenteaza de fapt un conflict interior permanent, impotriva unui sentiment de devalorizare personala, corespunzator unei lipse de incredere in sine. Pentru ei totul se intampla ca si cum singurul mod de a se autovaloriza este acela de a-i desconsidera pe ceilalti: „Oricum, eu sunt mai bun decat el. Sunt mai valoros. Eu nu as fi facut ce a facut el, eu nu as fi spus ca el...” Cand cineva vorbeste despre noi, exprima ceea ce resimte sau ceea ce percepe. Deci, putem sa ii confirmam faptul ca acea perceptie ii apartine. Daca reactionam, inseamna ca suntem implicati cumva: ne simtitm atinsi. Iar o relatie sanatoasa ar consta in a ne intreba de ce ne ating atat de mult cuvintele sau comportamentele acelei persoane si mai ales la ce anume ne trimit toate acestea. Efectul de oglinda ne permite sa intelegem mai bine de ce atat de multi barbati si atat de multe femei isi aleg parteneri cu care au o relatie conflictuala si dezechilibrata. Ca si cum, fiecare dintre ei ar incerca in mod inconstient sa rezolve la celalat dificultati care de fapt sunt... in el insusi! Din nefericire, in majoritatea cazurilor, conflictul nu va duce nici la progres, nici la o evolutie, fiecare considerand ca celalalt are un comportament inadmisibil (refuzand astfel sa inteleaga ce anume a fost atins in el) si ca celalalt trebuie sa se schimbe.
Postat 20 Octombrie 2013, 12:45 de DFSF@RDSLINK.RO
ce nu ne invata profesorii
ASTA NU NE INVATA PROFESORII: Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței. - Confucius 30. Să citești cărți bune este ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. - Descartes 31. Astăzi cititor, mâine lider. – Margaret Fuller 32. Iubesc cărțile, apropo, mai mult decât filmele. Filmele îți spun ce să gândești. O carte bună te lasă să-ți alegi singur o parte din gânduri. SI ASTA PENTRU CA SUNT SI INCULTI SI INCAPABILI!
Postat 20 Octombrie 2013, 12:32 de citiror
S.O.S= AJUTOR !!!
Sunteti atat de plini/ pline de venin incat uitati sa scrieti corect?Copii nostrii invata acest lucru din clasele primare. Barfa,invidie, ura, rautate, multa ipocrizie,... toate acestea va definesc ,voi sunteti cei care ar trebui sa fiti un exemplu pentru toti copii nostrii?
Postat 19 Octombrie 2013, 13:43 de Mihai
FELICITARI PROFESOR SC.11
FelicitariCOLEGUL!DOAMNELE DIRECTOARE au c-am sarit calul!ASOCIATIA de parintinu le mai da bani?De ce tre sa suportam noi ACEASTA ACTIUNE DACA NU AVEM MACAR O ADEVERINTA DE PARTICIPARE.Cu 100 lei facem un curs de unde avem macar o hartie,care sa ne foloseasca.Asa are Ade cu Ramo iar noi sponsorizam ca si niste fraieriDe faft asociatia nu are bani caci i-a dat scolii pentru materiale de curatenie (asa-i doamna administratoare si doamna contabila)anul trecut 3800 lei,iar mizeria domneste in scoala caci banii s-au dus.La aceasta suma scoala trebuia sa miroase si sa straluceasca de curatenie ,dar....ghinion !Vai ce bine ca avem inregistrarea ca ne-au cerut bani pentru actiunea FRENE!Doamna Lucaciu mai are tupeul sa ne intrebe daca avem ceva de comentat cand ADE era de fata!Nimeni nu a zis in fata ei dar nici nu a iesit din cancelarie si au si aparut comentarile!!!!Vreau sa vad pozitia de lingusitoare a invatatoarelor Osvald,Nica,Nuta,Branzas,etc(se stiu ele celelelte nu tre sa la mai amintesc sa nu se supere ca le-am omis)luni cand li se vor cere bani cum vor plusa suma ptr. Ade si Ramo.Ciogu si Butiri dau dublu ca ele sunt frenetice rau (pe banii ceruti de la parinti).
Postat 18 Octombrie 2013, 22:42 de COLEGUL DE LA SC.11
SOS SCOALA11 AJUTOR
AJUTOR!!!! STRIGA DIRECTOAREA ADELINA VIN FRANCEZII PESTE NOI, CACI NU I-A CHEMAT NIMENI SI EA E FARA BANI!AZI NE-AI CERUT 1OO RON PE FIECARE CADRU DIDACDIC AL SCOLII CA SI O MILOAGA PENTRU ACTIUNEA CU FRANCEZII SI TIMISORENII.CE INTERES AI ?SA COLECTEZI BANI SI SA TE DAI MARE IN FATA FRANCEZILOR CU BANII NOSTRII?NU ITI ESTE RUSINE SA NE TOT CERI BANI CA SA-TI FACI TU IMAGINE PE BANII NOSTYRII! CU CE NE AJUTA PE NOI freneul?AI TUPEUL SA SPUI PESTE TOT CA ACEST INVATAMANT ALTERNATIV PE CARE APROAPE NIMENI NU-L CUNOASTE A RIDICAT SCOALA?DAR NOI DE LA INV TRADITIONAL CE FACEM NU MUNCIM?SAU NOI SUNTEM BUNI DOAR DE COTIZAT?AM SA FAC RECLAMATIE LA ISJ SA VAD EI STIU DE ASTA ?AI VENIT IN CANCELARIE CU LACACIU SA NE CERETI BANI!NU VA ESTE RUSINE CAND STITI CE SITUATII FINANCIARE AU COLEGII VOSTRII!LUATI MANCAREA DE LA GURA COPIILOR NOSTRII CA SA VA DISTRATI IN WEKEND CU TIMISORENI SI FRANCEZI!DACA ESTI TARE SUPORTA TU SI LUCACIU DISTRACTIA NU TARATI TOATA SCOALA IN MOCIRLA FRENEULUI!TI-AI PIERDUT SPONSORII SI ACUM PROFITI DE FRICA PROFESORILOR?LASA CA DACA NU AU PUTUIT ALTII SA TE DEA JOS MINISTERUL CARE VA AFLA CE FACI VA LUA CU SIGURANTA MASURI!!!NU POTI NEGA DEOARECE TE-AM INREGISTRAT!
Postat 18 Octombrie 2013, 21:04 de PROFESOR SC 11
Asteptam excursia
Da, e o profa de 100 de puncte doamna Faur, si o remarcabila diriginta. Sime si Manasturan nu ii ajung nici la degetul mic. E minciuna ca nu preda lectiile, noi parintii si copii suntem multumiti. Asteptam cu drag excursia. Si sa va aduceti si familia sa aiba grija de copii. Si, apreciem faptul ca s-a gandit sa aduca si un medic in excursie. Nu se stie niciodata!
Postat 14 Octombrie 2013, 09:57 de parinte
PROFE BUNE
Ba, nu, nu e cea mai buna dira. E mai buna si Caba si Gurau. Si ele sant profe mai serioase ca Faur.
Postat 11 Octombrie 2013, 20:44 de ionica
CEA MAI BUNA DIRIGINTA
Faur e cea mai buna dira din scoala. Chiar suntem multumiti noi, parintii de faptul ca ne duce copiii in excursii, care chiar sunt importante, nu olimpiade, care nu ajuta pe nimeni cu nimic. Si in excursii chiar are grija de copii si isi duce si alti membri din familie, care fara niciun avantaj se ocupa cu drag de copiii nostri. Si la matematica daca ar mai fi vreo 2-3 ca ea in scoala, rezultatele nu s-ar lasa asteptate.
Postat 10 Octombrie 2013, 14:20 de briana
PROFA F BUNA
Faur e cea mai buna profa de matematica din scoala. Restul, vai si amar. Pacat ca nu are niste clone ca atunci intr-adevar s-ar face matematica adevarata in scoala.
Postat 10 Octombrie 2013, 13:57 de LORE
ADE E CEA MAI BUNA
De cand a venit in scoala, doar lucruri bune a facut, a zugravit scoala frumos, a introdus cartelele de intrare in scoala, a rezolvat cu gardienii, copiii au inceput sa aiba rezultate mai bune, deoarece a promovat competitivitatea, eu zic ca rezultatele au crescut la concursurile si olimpiadele scolare. Si ce aveti cu Faur? Chiar are cele mai bune rezultate la matematica! Si preda cel mai bine copiilor, nu este copil care sa nu inteleaga la ea. Bine, sunt care nu stiu tabla inmultirii, asa vin din clasa a 4-a. Ce ar trebui sa faca Faur cu ei?
Postat 09 Octombrie 2013, 14:37 de EU-parinte
Butiri directoare
Hai Butiri! Cea mai buna directoare! vrem Butiri directoare! Butiri cu Ramona! Sau, daca nu Lovadi cu Ramona!
Postat 07 Octombrie 2013, 13:58 de crin
fafs@gmail.com
Care Dana? Nu exista niciun coleg care sa aiba vreun copil cu acest nume! Asa ca nu mai scrieti nedocumentati! Nu incercati de fapt sa atrageti privirile in alta parte. Problema noastra a tuturor este Ade cu claca ei de lingai. De asta ar trebui sa ne ocupam de fapt!
Postat 07 Octombrie 2013, 11:50 de dia
copii care injura
Eu zic sa numim copiii profesorilor din scoala care au fost auziti injurand, si care bine se stie asta au fost invatati de parintii si profesorii lor. Dau eu primul nume: Dana!
Postat 06 Octombrie 2013, 11:28 de clau
Rautatea
Ce inseamna rautate! Pai uite ce inseamna: sa nu suporti ca altul are mai mult decat ai tu; sa urasti ca altii sunt mai favorizati de soarta; sa urasti ca altii arata mai bine, ori ca au avut mai mult noroc; sa stii ce este bine si ce s-ar cuveni, sa ti se ceara ajutorul si sa fie in puterea ta sa-l dai, dar sa n-o faci; sa nedreptatesti pe altii, pentru ca nici tie nu ti-a facut nimeni bine si ai fost nevoit sa te descurci singur in viata; sa fii egoist si sa pastrezi pentru tine ceea ce ai putea imparti cu altii, fara ca nimeni sa nu fie prejudiciat; sa fii plin de dusmanie pentru tot ce misca in jurul tau, avand impresia ca altii iti consuma aerul si-ti irosesc spatiul vital; sa-ti urasti fratii pentru lucruri minore si sa intinzi dusmanii pe zeci de ani, uneori ducandu-le in mormant; sa nu fii in stare sa-I multumesti lui Dumnezeu pentru norocul de a te fi nascut si de a vedea ce minunanta e lumea si ce lucruri deosebite poti sa faci cu viata ta si cu a altora. Si iarasi o generalizare: sa stii, sa poti, sa ai cu ce sa faci un bine cuiva, dar sa alegi sa faci rau.
Postat 04 Octombrie 2013, 12:15 de doina
Indura Adelina, draga
Indura! La capatul suferintelor tale se afla cele mai mari comori ale tale. E un citat ce imi place foarte mult, din filmul Rocky Balboa: “Undeva de-a lungul timpului, te-ai schimbat si ai incetat sa mai fii tu. Ai lasat oamenii sa arate cu degetul spre tine si sa iti spuna ca nu esti bun. Si cand lucrurile au inceput sa mearga prost ai cautat ceva sau pe cineva pe care sa arunci vina pentru ca lucrurile merg prost. Lumea nu este tot timpul insorita si plin de curcubee. Lumea poate fi un loc dificil si plin de rautate. Si nu ma intereseaza cat de dur esti, te va lovi si te va tine la pamant vesnic, daca o lasi. Nici eu, nici tu, nimeni nu poate lovi asa puternic cum te loveste viata. Dar nu e vorba despre cat de tare poti sa lovesti ci despre cat de tare poti sa fii lovit si sa continui sa mergi inainte. Asa se castiga luptele. Acum, daca stii cat valorezi du-te in lume si cere ceea ce valorezi. Dar trebuie sa fii dispus sa fii lovit. Si nu ai voie sa arati cu degetul si sa spui ca nu esti ceea ce vrei sa fii din cauza altora. Lasii fac asta ir tu nu esti un las. Esti mai bun de atat.
Postat 03 Octombrie 2013, 18:13 de bianca
Parinti profesori care injura
Sunt profesori care vin bauti la scoala, care injura, care fac presiuni politice asupra elevilor si parintilor acestora, care isi manifesta, chiar deschis, interesul pentru cuvinte urate, sunt profesori care au copii in aceasta scoala si copiii lor injura de numa". Asa au invatat de la parintii si profesorii lor. Eu zic ca nu are ce cauta in scoala un profesor care injura si care nu isi educa asa doar proprii copii ci si pe cei pe care ar trebui sa ii invete carte.
Postat 03 Octombrie 2013, 11:38 de crina
Nica e mult mai buna ca Nuta
Nica, da e perfecta pentru asta. Nuta, nici vorba. Iar dintre profesori Manasturean si Lovadi. Nuta doar linge bine, la fel ca Saitos, mai nou
Postat 02 Octombrie 2013, 20:14 de EU
adevarul sper sa nu supere!
Daca e buna NICAI hai sa o propunem ptr.functia de director.dar vorbeste prea mult si de multe ori pe langa subiect, asa-i doamna adelina? caci dumneavoastra va plangea-ti ca de cateva ori(mai des) v-a facut de ras in consiliul de administratie si in alte situatii!acum nu tre sa exageram cea mai buna nu e din scoala degeaba se scrie de nuta caci doamna nuta le de clasa multor cadre din scoala si din judet ceea ce despre nica nu putem sa zicem acelas lucru.De rezultate sa zicem ca are dar nu e cum se scrie cea mai buna din scoala.toate invatatoarele sunt bune(mai putin adelina)iar munca lor e continuata de profi buni mai putin CIOGU care doar se crede buna ca stie sa minta frumos si sa se suprevalueze dar in definitiv eu cred ca ea trage scoala in jos cu adelina impreuna(bune la papagal ))dar fara rezultate pozitive.aceste realitati se pot vedea pa fetele profilor in consiliile profesorale atunci cand se ridica GIOGU cu discursurile ei aberante.greseala am facut cand am acceptat sa o punem in C.A. deoarece ne-a fost frica de ADE si consider ca ea nu ne reprezinta nici ca si cadru si nici ca institutie,oricine numai ea nu.tre sa luam masuri noi nu sa-i lasam doar pe parinti!CURAJ!!!!!
Postat 01 Octombrie 2013, 22:21 de eu cu voi
ATT ASOCIATIE PARINTI
da spun bine profesori trebuie si noi parintii sa ii sprijinim sa o de a jos pe falsa DIR ADELINA..sa vina sedinta o intrebam ce i 2% ce a facut cu iei de 2 ani ne minte tot timpul ea conduce Asociatia de Parinti sa chemam control la Asociatie ei a facut delapidare si vedem cum sta lucrurile...cine a cheltuit banii unde nu trebuie sa i aduca de acasa sau chemam POL economica aveti grija ce faceti cu banii domnilor presedinti ,,,noi parinti va m ales sa ne reprezentati pe parinti si sa nu ne tradati,,voi nu decideti pe bani numai cu acordul nostru unde pleaca,,sa aveti grija neoanele din scoala nu se schimba cum vre ti voi iar la TREI G AVETI GTRIJA va multumesc
Postat 30 Septembrie 2013, 23:54 de parinti
ATT ASOCIATIE PARINTI
da spun bine profesori trebuie si noi parintii sa ii sprijinim sa o de a jos pe falsa DIR ADELINA..sa vina sedinta o intrebam ce i 2% ce a facut cu iei de 2 ani ne minte tot timpul ea conduce Asociatia de Parinti sa chemam control la Asociatie ei a facut delapidare si vedem cum sta lucrurile...cine a cheltuit banii unde nu trebuie sa i aduca de acasa sau chemam POL economica aveti grija ce faceti cu banii domnilor presedinti ,,,noi parinti va m ales sa ne reprezentati pe parinti si sa nu ne tradati,,voi nu decideti pe bani numai cu acordul nostru unde pleaca,,sa aveti grija neoanele din scoala nu se schimba cum vre ti voi iar la TREI G AVETI GTRIJA va multumesc
Postat 30 Septembrie 2013, 23:54 de parinti
FARA ADELINA
DL INSPECTOR GENERAL NE PUTETI PREZENTA SI POZITIA DV,NOI COLEGI NU O MAI PUTEM SUPORTA PE FEMEIA ASTA FACETI CEVA SA NU O MAI VEDEM NE STRICA ZIUA CIND II VEDEM MUTRA EI DISPERATA ,AM CREZUT CA LUATI ATITUDINE SI O SCHIMBATI NU MERITA DIRECTOARE,,POATE FEMEIE DE SERVICI UU UU UUU DEMISIA ADELINA SA NU MAI VII IN CANCELARIE NE STRICI POFTA DE MINCARE AI INTELES,,,BRAVO
Postat 30 Septembrie 2013, 23:35 de CANCELARIA GEN 11
SCOALA MINUNILOR
V om cere toti parinti demisia conduceri Asociatiei Parintilor pt c a din Asociatia Parintilor trebuie sa faca parte numai parintii si nu cadre didactice,,in fiecare an trebuie sa fie alte persoane dintre parinti ,,,de lingaii dna --ei ADELINA nu avem nevoie,cit tupeu exista in scala asta incredibil ce mirsavenii se fac conform relatarilor parintilor,citesti articolele relatate mai jos te blochezi ,asa directoare si profesoare sa de domnul la 100 ani ,,,
Postat 30 Septembrie 2013, 12:00 de Remusa
SCOALA MINUNE
V om cere toti parinti demisia conduceri Asociatiei Parintilor pt c a din Asociatia Parintilor trebuie sa faca parte numai parintii si nu cadre didactice,,in fiecare an trebuie sa fie alte persoane dintre parinti ,,,de lingaii dna --ei ADELINA nu avem nevoie,cit tupeu exista in scoala asta incredibil ce mirsavenii se fac conform relatarilor parintilor,citesti articolele relatate mai jos te blochezi ,asa directoare si profesoare sa de domnul la 100 ani ,,, Sunt si cateva profe ca lumea: Galutz Carmen, Chis Tiberiu, Lovadi, Vidican Elena, Markovits , Manasturean, Sime, Saitos, Halmagean, Ceraceanu. Palyi, Balasz
Postat 30 Septembrie 2013, 11:58 de Remus
Nica Carmen
Nica Carmen e singura invatatoare buna din scoala. Are cele mai bune rezultate dintre toate invatatoarele din scoala si chiar pregateste copiii pentru viata. Asa ca nu fiti invidiosi! Invatati si voi de la ea!
Postat 30 Septembrie 2013, 10:06 de deia
Ramona, da
Sigur ca merita, e perfecta pentru aceasta functie: desteapta, frumoasa, descurcareata, incoruptibila.
Postat 29 Septembrie 2013, 12:13 de parinti
vai !!!
Ce vorbesti ???? Ramona merita sa fie directoare ???? Vai de voi!!!
Postat 29 Septembrie 2013, 11:52 de vidrascu toma
Mediocritate
Mediocrul are aceeaşi slujbă timp de zeci de ani doar pentru un salariul lunar, aceeaşi relaţie nesatisfăcătoare doar din teamă că nu e destul de bun pentru altcineva. # Însă când cel de lângă tine devine mai bun pe plan profesional sau uman, rămâi în urmă şi frustrarea creşte. Ai regrete şi intri în depresie. Eşti părăsit, alungat, abandonat şi consideri că soarta e nedreaptă.
Postat 29 Septembrie 2013, 11:00 de sorina
EXISTA SPERANTA
Faptul ca ti-ai dat seama de gravitatea problemei e un semnal pozitiv. E primul pas spre vindecare. Al doilea consta in recunoasterea problemei fata de colegi si inspectorat. Si eliminarea celor care ti-au cantat in struna: Nica C, Nuta A si Faur M.
Postat 29 Septembrie 2013, 10:07 de SORIN
situatie favorabila
Unul dintre lucrurile pe care le-am invatat de la sah a fost sa astept situatiile favorabile mie iar atunci cand apar sa le utilizez fara ezitare. Si pentru ca imi plac nespus aceste situatii favorabile am mai invatat ca in loc sa le astept pasiv este mai distractiv sa le construiesc, sa le provoc atat pe cat imi permite experienta mea de jucator.
Postat 28 Septembrie 2013, 21:48 de sorina
scoala11
felicitari penteu initiativa!domnule senator suntem de acord cu acest proiect partial dar de ce nimeni nu se intreaba oare elevii pana cand ajung sa invete in aceste cooperative scolare in ce scoli jalnice isi duc viata?de exemplu SCOALA GIMNAZIALA NR 11(care face parte din colegiul dumneavoastra) ,unde in campania electorala ne-ati invitata in sala de sport si unde ne-am dus cu placere sa va cunoastem crezand ca ne veti ajuta sa transformam aceasta cladire ingrozitoare cu garduri rupte,wc-uri urat mirositoare,coridoare neluminate,sali de clase ne zugravite de peste15 ani,porti de intrare inchise,sistem de paza platit de noi parintii,etc.nu vrem sa credem ca vi-am acordat votul degeaba!?cu siguranta ati auzit de situatia groaznica a scolii 11!nu putem sa credem ca nimeni nu ia masuri.stim ca stiti dar ca sa confirmam cele spuse va rugam sa cititi comentariile noastre de la articolele de mai jo NEGREAN INDEAMNA PROFESORII SI ELEVII LA PROFESOLIALISM sietc iar celalalt articol 38% DINTRE UNITATILE PRESCOLARE NU AU AUTORIZATIE DE FUNCTIONARE.va rugam sa va auto sesizati si sa se implice cineva si in rezolvarea problemelor de la scoala.pe directoare nu ne putem baza!dorim schimbare!
Postat 28 Septembrie 2013, 15:28 de parinti si profesori
important pentru tine
Ti-ai pus vreodata intrebarea, care sunt cele mai importante trei lucruri din viata ta? Inainte de a raspunde pripit la intrebare, incearca sa intri in contact cu tine, cu sinele tau profund si sa SIMTI, nu sa gandesti (sa rationezi) ce este cu adevarat important pentru tine. Deseori in valtoarea preocuparilor legate de conditia umana ne impotmolim intr-o gramada de lucruri care sunt , la o analiza mai profunda, total neimportante.
Postat 28 Septembrie 2013, 13:51 de sorina
Agresivitate
Va recomand cu tarie sa intrati intr-o psihoterapie in care sa puteti gasi o altfel de modalitate de a va raporta la trecutul dv. Toate acestea au legatura cu manifestarile agresive dar legatura, nu o puteti face decat intr-un cadru terapeuti
Postat 27 Septembrie 2013, 21:20 de sorina
In sfarsit
In sfarsit! O veste buna , dar nu am timp de comentarii acum! Scuze voi lipsi pana dumininca seara din oras, dar voi reveni cu placere!
Postat 27 Septembrie 2013, 20:57 de hitler
PLEACA
Ma enervezi deja, de ce nu accepti ca nu esti dorita aici. Nici macar de noi, lingaii tai, ne-am cam saturat... Nu mai fa cercetari, nici nu va mai conta in curand, cine si ce a scris. Tu trebuie sa retii ideea: PLEACA! Pt binele scolii, al elevilor si al tau Calitati la tine? Sau despre cine vorbeste \"Port\"? Las-o pe Ramona si pe Niki in place. Ele merita sa fie directoare, tu nu
Postat 27 Septembrie 2013, 13:54 de reni
Ar fi bine daca ai vrea sa iti afli calitatile
Poti sa te ghidezi dupa ceea ce iti place tie, ce te simti confortabil facand si te vezi facand mult timp fara sa te blazezi, sau poti face un test de aptitudini, desi nu stiu daca un test iti poate spune mai bine decat ti-ai spune tu ce anume ai vrea sa faci, sau ce job ti-se potriveste. Indrazneste sa schimbi lumea incepand cu tine. Meriti mai mult decat ti se ofera, este ceva in lumea asta si pentru tine!
Postat 27 Septembrie 2013, 12:51 de port
Functie
Știi ce remarc eu la tine? Rețeta perfectă pentru o viață ”chinuită”. Ții în tine totul și, când nu mai poți suporta, răbufnești în plâns...Și ție frică, o frică cumplită că vei fi abandonată. Și iei și pastile...
Postat 27 Septembrie 2013, 10:16 de artist
Functie
Mie imi place dna Palyi Eva. E foarte buna si avem ce invata de la ea. De fapt imi plac mai multe persoane: Markovits, Galutz, Chis, Lovadi, Molnar, Balasz, Onita, Caba. Doar Adelina si Gurau nu imi plac
Postat 27 Septembrie 2013, 09:59 de artist
Respect Ade
Degeaba Ade, nu mai influenta asupra noastra. Nu te mai respectam deloc. tot ceea ce zici ne lasa reci. Ai un pic de demnitate si fa-ne placerea sa nu mai apari pe la scoala cu mutra ta
Postat 27 Septembrie 2013, 09:21 de ghici
De ce nu?
De ce crezi tu ca nu ar putea fi Nicoleta sefa de catedra? Ar putea fi chiar directoare daca ar vrea. E de 10 ori mai capabila ca tine, daca crei sa stii. Decat tine si Cures e mai bun daca vrei sa stii. Sau de ce nu, Onita, doar pentru ca nu sunt lingai ca tine?
Postat 26 Septembrie 2013, 22:34 de prof11
Iar matematica
Ce crezi tu Nicoleta? Tu deja te crezi mai buna ca altii! A trebuit sa imi duc copilul la un prof de la Gojdu, care s-a speriat de poeziile pe care le dictezi in caiete. Si de ce nu explici copiilor cand esti intrebata? Ti se pare normal sa strigi pe ei sa ii sperii? Stiu ca visezi sa fii tu sefa de catedra, dar stai linistita nu se va intampla asta . Esti ultima pe lista, doar daca dispar toti profii de pe Planeta ai sanse sa te remarci si tu!
Postat 26 Septembrie 2013, 21:11 de astrala
Ore suplimentare
Domnule insp stii ca Adelina a dat unor cadre didactice si cate 24 de ore. Care au fost criteriile.?De ce nu a primit Saitos, Halmagean sau Vidican? Nu stiu linge fundul suficient? Si cum de au ajuns invatatoarele mai sus ca profesoarele? Pentru ca o invatatoare esti si tu, nu esti capabila de mai mult! Nu avem nevoie de director de afara, de ce nu e buna Sime, pentru ca nu e membra de partid? Sau Saitos,Ceraceanu sau Balasz? Si incerca Adelino draga si nu mai fa pe detectivul? Suntem mai uniti, chiar daca nu parem!
Postat 26 Septembrie 2013, 16:56 de albaneagra
fddd
Da, Corina efectul de bumerang. Doar ca cea afectata e Ade, ce a semnat aia culege. De cand a venit in scoala se ocupa de toate prostiile numai de scoala nu. Si, da si la invatatori sunt mai cotati cei mai ineficienti dintre ei, gen Nuta, care a luat o gramada de bani si ea cu ajutorul lui Ade.
Postat 26 Septembrie 2013, 10:38 de paul
Pleaca cit mai repede din post
jos Adelina ,,sus Ramona si Negrean,,,,pentru dl vasile numai de bine pt ca graieste adevar pur,,,multumim
Postat 26 Septembrie 2013, 10:00 de parinti
educatie fizica-uniforme
Draga, Ade, unde propui tu sa se dezbrace copii cand au sport? Ii obligi sa vina in blugi, chiar daca au sport, dar nu le oferi conditii sa se schimbe. Stii ca sunt obligati sa raman cu tricourile transpirate, motiv pentru care racesc mereu? Crezi ca ai fi foarte deranjata vizual daca ar veni intr-un pantalon de trening sau iegar de culoare inchisa? Si de ce nu promovezi deloc sportul in scoala, de ce nu participa scoala la niciun concurs sportiv? Si cor, de ce e singura scoala care nu are un cor? Tu crezi ca acesti copii nu sunt in stare de nimic?
Postat 26 Septembrie 2013, 07:40 de anca-parinte
Iar matematica
Doamna Sime a fost oricum singura care anul trecut a avut reprezentanti la olimpiada judeteana de matematica. Faur, a uitat sa mearga si a pus-o de o excursie, iar Manasturan era prea tanara, dar ea promite ca poate mai mult.
Postat 26 Septembrie 2013, 07:34 de sorin
biribont
ce ai muscat-o BIRIBONT NIKIla care te referi tu la ora 13.40 era intr-o locatie unde nu avea acces la net si cu persoane importante ale judetului adica cu martori credibili nu avea cum sa transmita pe net prosiile scrise la IMAGINE SCOALA.In mod sigur daca niki dorea sa fie director putea fi de mult.dar vorba ei de ce sa scot eu sc din situatiea in care e? ca ea are gradinitele care de cand e director acolo are doar laude si felicitari,asa ca nu mai scrieti in numele ei ca ma suparati pe mine si nu va fi bine sa etalez lucruri doar de mine stiute de sc 11. le dau un sfat profesorilor nui va mai denigrati intre voi ci uniti=va sifaceti treaba, pe directoare daca tre o schimbam noi parintii voi vedeti-va de treaba la clase nu mai stricati imaginea scolii cu jignirile intre voi.TERMINATI SI LA MUNCA CA SUNTETI BUNI (NU TOTI).LASATI-o PE ADE SA-SI TERMINE DOCTORATUL SI DUPA AIA NE OCUPAM NOI DE EA.nu mai scrieti lucruri neadevarate sinu postati in numele altora.drept este ca niki sunt o multime dar nu e ceea care cred unii.cine nu o cunoaste sa taca ca nui frumos sa vb in numele altuia.dati dovada de adevarati dascali.
Postat 26 Septembrie 2013, 01:06 de ea-fost parinte
PENTRU CITITOR
CITITORULE LASA INVATAMANTUL IN PACE SI NU DA INDICATII PROFESORILOR LASA-NE IN DUREREA NOASTRA SA NE VEDEM DE SCOALA SI DACA N-AI CE SA CITESTI IA O CARTE DE BUCATE SI GATESTE NU ITI DA TU CU PARERA CE E LA SC 11 SI LA GRADINITE CA DUPA CUM TE EXPRIMI NU AI NIMIC IN CAP ACUM IL LAUZI PE BOLOJAN ACUM IL CRITICI CA A RENOVAT SCOLI PE BANII PRIMARIEI CARE ARATA DUPA RENOVARE CA LA TARA SI NU NE TOT PUPA ATATA CA SUNTEM SATUI DE PUPATURI DE LA DIRECTOARE -TE PUPA ADE-TU ITI TRIMITI COPILUL INTR-O SCOALA UNDE CLASELE NU AU FOST IGIENIZATE DE ANI DE ZILE SI DIRECTOAREA ARE DOAR FOTOLIUL DE VALOAREA NECESARA ZUGRAVIRII A DOUA CLASE?CRED CA DA DEOARECE NUMAI UN CITITOR CARE TRAIESTE IN MIZERIE POATA SA SCRIE ASA CEVA.LEAGA-TE DE MESERIATA(DACA O AI?)SI NU TE BAGA IN PROBLEMELE NOATRE PE CARE NU LE CUNOSTI SAU TE-A PUS CINEVA BINEVOITOR SA-TI DAI CU PARERA ?LASA-NE CA STIM NOI SA NE REZOLVAM PROBLEMELE FARA PARERILE TALE!
Postat 25 Septembrie 2013, 23:02 de PROF
Manasturean
Ramane Manasturean neatinsa? Nici vorba, ea e profa \\\\"muma padurii\\\\" cum zic elevii. Efectiv te sperii de mutra ei. Credeti ca ea preda mai bine sau mai constiicios? Te credeai deasupra noastra, azi, deoarece numai tu nu ai fost atinsa. Ei bine, si la tine ar fi necesare niste inspectii, sa vedem te vei descurca mai bine ca colegele tale?
Postat 25 Septembrie 2013, 21:53 de adelinoi
Sime-Faur
Da, dna Ani nu era agreata de Adelina. Chiar de acea ar putea fi numita directoare. Faur era flebetea ei. Si asta doar pentru ca Marcela stie pierde mai bine timpul in loc sa predea. Anul asta unde vei merge cand va fi Lumina Math sau Olimpiada, Marcela draga? Vei prosti iarasi elevi sa mearga cu tine in excursie si sa plateasca excursia atat pentru tine cat si pentru toata familia ta? Tu asta faci mereu, iti bati joc de elevi, parinti, colegi
Postat 25 Septembrie 2013, 20:06 de toteu
mate
toata lumea ar trebui sa stie parerile doamnei director referitor la catedra de mate...adica in fata domului nicoara si a domnului torjoc profii de mate au fost mai putin apreciati, pe deasupra pe doamna Sime chiar dorea sa o mute la sc.ION BOGDAN ceea ce nu s-a realizat datorita faptului ca directoarele adjuncte impreuna cu cei doi inspectori nu au fost de acord din respect fata de munca doamnei prof. Sime,asa are cate unul sau mai multi prof.in fiecare comisie pe care ii iubeste mai putin.ASTA ESTE ADE!INCORECTA CU COLEGII
Postat 25 Septembrie 2013, 18:49 de el
sos sos dl NEGREAN
SOS,SOS SOS SOS DL INSPECTOR GEN NEGREAN CUM PUTETI TOLERA ASEMENEA GRESELI DIN PARTEA UNEI SUBLATERNE PE POSTUL DE DIRECTOR DE SCOALA DE 1000 DE COPIIADICA DNA ADELINA IACOB CUM O MAI PUTETI TINE PE FUNCTIA DE DIRECTOR ,TRBUIE ELIBERATA DIN FUNCTIE IMEDIAT EU NU CRED CA NU A AJUNS LA URECHILE DVOASTRA PROBLEMELE GRAVE DIN SC GEN 11,SPRIJINITI OAMENI INCOMPETENTI CHIAR IN SCOALA GEN 11 NU GASITI 1 OM NU CRED ACEST LUCRU ,,DL BOLOJAN STIE DE PROBLEMA SC GEN 11,,NU CRED ACEST LUCRU PT CA DINSUL IA MASURI IMEDIATE CONF LEGII,,,VA RUGAM LUATI ATITUDINE SI CERETI DEMISIA , DNA ADELINA IACOB VA CREA IN CONTINUARE NUMAI DESERVICII SCOLI ,,,,
Postat 25 Septembrie 2013, 18:03 de parintii
SCHIMBARE CIT MAI REPEDE
Cred ca dna dir Ramona si dna dir Negrean ar fi bine sa ocupe locul lui Adelinei Iacob cit mai urgent posibil pt ca sint deasupra lui Adelina cu mult,,asa ca doamnelor ar trebui sa fiti de partea parintilor de miine dimineata si sa demostrati ca treceti la fapte nu numai vorbe ca si la Adelina ...ginditiva bine la viitorul scoli..
Postat 25 Septembrie 2013, 17:43 de mama copil
colegialitate
Ai fi mai buna tu ca directoare, drag Ani. Si prin simplul fapt ca niciodata tu chiar nu ti-ai denigrat colegii. Dar, probabil ca nu esti facuta pt asa ceva. Nu oricine poate ce poate Ade. Si, da pregatiri cu copiii ati facut, dar voi profesorii de matematica si romana. Ea nu stiu sa fi facut ceva benevol si in intersul copiilor sau al scolii. Dar, toata stima pentru tine si ceilalti colegi de mate si romana.
Postat 25 Septembrie 2013, 15:50 de col
Sa ne apreciem munca
Caloriferele s-au schimbat ( sunt calorifere noi -noute). Preocuparea conducerii scolii este buna. Se pare ca denigrarea este din rea vointa. Anul trecut s-au facut pregatiri suplimentare la matematica (cu elevii interesati), la gimnaziu in mod periodic fara nici o contributie financiara (o pot dovedi beneficiarii din fosta clasa a VIII-aA de ex.,dar si din alte clase). Aceste activitati le-am realizat cu sustinerea doamnei director prof. Adelina Iacob. Avem si tabele cu prezenta elevilor la acele pregatiri. Deci conducerea scolii se preocupa de bunul mers al lucrurilor. Acesta e un aspect dintre multe altele (bune). In ce priveste tinuta elevilor, este elegant sa-i invatam pe elevii nostri sa vina la scoala ingrijiti, curati si sa respecte regulamentul de ordine interioara.
Postat 25 Septembrie 2013, 14:13 de Ana
vrei sa ne dezbini?
Nu decizi tu, daca parintii vor considera ca copiii lor au nevoie de meditatii nu vei putea tu sa faci nimic. Si daca vrei sa stii si anul trecut dna Butiri si dna Faur au facut cu clasele a 8-a pregatire suplimentara fara sa ceara 1 leu. Ai tu impresia ca toata lumea de aici vrea doar functii si bani. Lumea s-a saturat si de tine cu toate ca inca nici n-ai inceput. Si colectivul e mai bun decat crezi tu, tu esti cea care vrei sa ne imparti in doua.
Postat 25 Septembrie 2013, 14:11 de biribont
imagine scoala
EU VOI FI MULT MAI ATENTA LA IMAGINEA SCOLII. NU VOI PERMITE ASEMENEA COMENTARII CARE NU FAC NICIUN SERVICIU SCOLII SI MESERIEI DE DASCAL. INFORMEZ PARINTII CA REZULTATELE COPIILOR VOR CRESTE, SE VA FACE SCOALA SERIOASA. VOI SCHIMBA TOT CONSILIUL DE ADMINISTRATIE. VOI RENOVA BAILE , VOI SCHIMBA CALORIFERELE SI VOI INTERZICE MEDITATIILE
Postat 25 Septembrie 2013, 13:40 de niki
Ratoila Adelinei
Nu te mai ratoi la noi, draga Adelina. Degeaba, noi nu vom ceda! Asculta ce iti sugereaza dragul nostru coleg director breasla si demisioneaza. Nu ai fost in stare sa ne conduci! Ai vrut sa reinstaurezi dictatura comunista, ai crezut ca tu ai inventat focul si apa. Crede-ma parintii cu care am vorbit sunt foarte dezamagiti de tine
Postat 25 Septembrie 2013, 11:57 de rebeca
stimata dna dir Adelina
cred ca ar trebui sa va dati demisia de onoare pt a nu strica imaginea ,functiei de director vb si parintii din scoala noastra de dv,trebuie sa fiti cu piciorele pe pamant,,imi pare rau de dv dar trebuie sa acceptati demisia,totusi trebuie sa tinem cont si de parinti,,,va doresc succes,
Postat 25 Septembrie 2013, 10:33 de DIRECTOR BREASLA
eu zic Lucaciu
Eu zic ca dna Lucaciu sau chiar Niki sint mai bune decit ce este acum. Si precis vom fi mult mai uniti si rezultatele se vor vedea prin copii.
Postat 25 Septembrie 2013, 07:09 de luca@gmail.com
eu o propun pe dna Sime
O m-am gandit la dna Sime, o persoana modesta si care totusi a avut rezultate mai bune decat Faur, de ex. Doar pentru ca nu se pricepe la linsn nu inseamna ca nu stie mult, dar mult mai multa matematica. Sau dna Saitos? Ce zic ceilalti?
Postat 24 Septembrie 2013, 21:33 de coleg
doamna Gurau ar fi si mai buna
Parerea mea ca parinte este ca dna Gurau sa fie numita directoare. Are cele mai bune rezultate si este chiar un model pentru copiii nostri. E exact cum trebuie sa fie un cadru didactic.
Postat 24 Septembrie 2013, 15:58 de Parinte cls 8
de acord
Sub ochii tai am scris. Si, sunt de acord cu Delia directoare. E competenta si de 1000 de ori mai corecta ca tine!
Postat 24 Septembrie 2013, 15:13 de profbun
Butiri- directoare
Eu zic ca cea mai potrivita ar fi Butiri, care nu e chiar asa prietena cu Adelina. Chiar e un cadru didactic model, si poate singura din scoala care are ceva rezultate cu copiii. Nu sunt de acord cu cei care zic ca nu isi face treaba. Dintre toti profesorii fetitei mele imi place cel mai mult!
Postat 24 Septembrie 2013, 14:58 de parinte fetita
chiar nu sunt interesata de post
Nu sunt interesata, oferta am primit-o de la cine e in masura s-o faca. Am refuzat, insa, pe mine ma intereseaza sa imi fac treaba ca si cadru didactic, sa fiu lasata sa mi-o fac. Managementul nu e pentru mine. Dar , chiar avem colegi potriviti. Si, un barbat e mai potrivit decat esti tu sau eu. Ce zici de dl Radu?
Postat 24 Septembrie 2013, 13:54 de profbun
Sigur vrei sa fii tu directoare
Te inseli daca crezi ca vei fi numita tu in locul ei. Locul tau nu e in scoala. Intoarcte de unde ai venit si ai grija la vocabular. Nici tu nu esti mai slaba, doar la minte.
Postat 24 Septembrie 2013, 13:21 de tot prof 11
Demisia Adelinei
Te agiti degeaba, ai deja destui dusmani prin scoala. Doar demisia iti mai salveaza onoarea ! Da-o si pleaca din aceasta scoala, care era buna pana ai aparut tu. Eram un colectiv in regula candva aici, pana ne-ai impartit in lingaii tai si ceilalti.
Postat 24 Septembrie 2013, 12:32 de profbun
Sigur, e foarte buna-fara niciun rezultat
Nu are scoala asta niciun rezultat de ani de zile. Niciun copil nu ajunge la olimpiada sau la celelalte concursuri macar la faza pe oras. Pentru ca nu li se preda materia ci li se face morala ca uniforma lor nu e buna, sunt pusi absenti, da, asa cum s-a mai spus pe aici si li se scad puncte , si asta pentru ca nu suntem milionari sa tot cumparam pe haine. HALAL SCOALA SI PROFESORI!
Postat 24 Septembrie 2013, 11:29 de alt parinte sc 11
e scola buna 11
Nu-i adevarat Au fost rezultate la olimpiade si la matematica si la romana. Si daca n-au fost ce e vina directoarei? Poate ea sa predea in locul profesorilor pe care ia gasit in scoala cand a venit? Nu a facut ea nici o angajare! Eu zic sa afisam listele cu rezultatele scolii la concursurile scolare de anul trecut. Au fost rezultate si la olimpiade si la Cangurul, Lumina Math si Smart. Deci profesorii si directoarea sunt buni.
Postat 24 Septembrie 2013, 10:54 de mama copil
Nu, nu ea scrie
Nu, nu ea este! Nu ma ghicesti, nu ai suficienta minte. Da-ti odata demisia, poate scoala va redeveni ce a fost acum 5 ani! Atunci erau rezultate in scoala, doamnele profesoare isi faceau datoria nu proiectele tale cretine! Stii ca suntem pe ultimul loc in oras si doar din cauza ta!
Postat 24 Septembrie 2013, 09:52 de prof11
IARASI SCOALA 11
Ba nu, decizia nu e a parintilor. Cum puteti minti in acest hal Parintii copiilor din scoala nu au bani caci daca ar avea nu ar tine copilul in scoala asta, deci cumparati-le uniforme si nu mai faceti pe politistii printre copii. Si in afara de istorie celelalte profe nu au avut nici un rezultat , nici macar pe judet nu au plecat copii la olimpiade sau la alte concursuri, unde celelalte scoli din oras au rezultate. De fapt Faur a plecat in excursie cind a fost olimpiada de mate, exact ca sa isi scuze incompetenta ca prof. Nu ar mai trebui sa fie sefa de catedra.
Postat 24 Septembrie 2013, 07:42 de PROF11
SC 11 ADELINA
NU ESTE ADEVARAT CU UNIFORMELE ADELINA A CHEMAT FIRMA CU UNIFORME IN SCOALA ADICA 1 DOMN SI 1 DOAMNA A FACUT UNIFORME DE TABLA MATERIAL DE SALOPETE MUNCITORI DOMNII SAU RCOMANDAT CA VIN DIN PARTEA DOAMNEI DIRECTORE,,,DL NEGREAN CITITI ARTICOLELE DE LA AUTORIZATIE SCOLI 38% CINE VA SCRIE MINTE CA PARINTII AU ALES ..VA RUGAM SA LUATI MASURI CE TREBUIE SA SE INTIMPLE CA SA VA IMPLICATI SA DEMITETI ACEASTA DIRECTOARE ,SPER CA NU FACETI CA DOMNUL OPRESCU DUPA CE A MURIT UN COPIL A LUAT MASURI CU CIINII,TRIMITETI UN AUDIT SA DECOPERE NU SA ACOPERE DEFECTELE NU VA LASA TI PATAT DE SISTEM TOATA LUMEA ZICE CE SPUNE DL INSP NEGREAN STIE CE SE INTIMPLA DAR ACUM NU PUTETI SPUNE CA NU STITI ,,VA MULTUMIM DE MASURILE PE CARE O SA LE LUATI..CORECTE
Postat 24 Septembrie 2013, 00:51 de mama
raspuns uniforma scoala 11
D-na Adelina nu ne obliga si nu ne-a cerut uniforme, decizia si hotararea a fost a Comitetului de parinti pe scoala. In clase elevii poarta toate cele trei culori stabilite de parinti, este un neadevar referitor la culori. D-nii profesori nu-si permit sa puna absenti copiii la clase pe motiv de uniforma cu atat mai putin d-nele profesoare mentionate, care isi fac pe deplin datoria. Cu siguranta sunteti in necunostinta de cauza si prost informat. Mai bine ati observa rezultatele acestor d-ne profesoare care au scos elevi olimpici pe tara si rezultate deosebite la examenele nationale sau sa cititi poeziile participante la concursul national si publicate in volum sub indrumarea d-nei Butiri. Vorbesc in cunostinta de cauza pt ca am avut copil la clasele d-nelor si am si in prezent. Nu mai amestecati politica cu scoala, lasati copiii sa invete scoala nu politica asta murdara.
Postat 23 Septembrie 2013, 19:30 de mona
la mana directorilor
Da, titularizarile cu art 253 si, de fapt nu numai sunt la mana directorilor. Ei daca nu vor, nu scot postul si cu asta basta. Il dau pilelor ca suplinitori ani la randul. Vedeti ce s-a intamplat si in acest an la Mierlau, Tinca, Sc Dacia, Puiu Sever.
Postat 23 Septembrie 2013, 13:40 de TOTH ERNO
titularizare geografie
La geografie o titularizare in Oradea nu o rezolvi fara 2000 euro. Jumatate la director, jumatate la inspector!
Postat 23 Septembrie 2013, 10:18 de claudiu
uniforma scoala 11
Adelina ne obliga sa cerem copiilor uniforme si a schimbat culoarea uniformei dupa ce a inceput scoala, desi toti parintii si-au cheltuit deja banii pentru hainele copiilor. Anul trecut aveau voie cu bluze albe, albastre si rosii, anul asta cica i s-ar fi sugerat sa ramana la alb si rosu! Sugestie de PSD. Profesorii care ling fundul Adelinei ii pun pe copii absenti daca nu respecta aceste culori. ex Butiri, Faur. Nu toti parintii au atatia bani ca ele , care niciodata nu ajung la timp nici la ore, si cer copiilor sa conspecteze lectiile. Da, sa conspecteze lectiile la matematica, sa nu inteleaga nimic si sa mearga la ea (Faur) la meditatii.
Postat 23 Septembrie 2013, 10:17 de profIstorie
DIRECTORI
FELICITARI!CORECTA CA INTOTDEAUNA.NOAPTE BUNA
Postat 21 Septembrie 2013, 23:35 de PROFESOR
EU
DA! EU SUNT,DAR IMI PASTREZ POZITIA -FARA POLITICA IN SCOALA!
Postat 21 Septembrie 2013, 23:28 de NIKI
EU
va rog nu amestecati politica in scoala 11 .multumesc!
Postat 21 Septembrie 2013, 22:57 de NIKI
PRIETENI CU DREPTATEA
AVETI DREPTATE DOMNULE PROFESOR.DORIM AJUTORUL INSPECTORATULUI!DAR NU AL DOMNULUI AVRAM CARE ESTE PRIETEN CU DOAMNA DIRECTOR SI PSD-IST CA EA(RUSINE PSD-ISTILOR).
Postat 21 Septembrie 2013, 22:14 de COLEGII
directori
DOMNULE INSPECTOR NEGREAN, DOAMNEI DIRECTOR ADELINA IACOB DE LA SC.11 II CERETI DUMNEAVOASTRA CORECTITUDINE SAU DOMNUL INSPECTOR AVRAM?DEOARECE ACEASTA CALITATE NU O ARE IN CEEA CE PRIVESTE SCOALA PE CARE O PRIVESTE CA SI PE UN BUN PERSONAL UNDE DIRIJEAZA GRESIT TOATE LUCRURILE.AR TREBUI SA CITITI COMENTARILE DE LA ARTICOLUL URMATOR 38%DE SC. NU AU AUTORIZATII DE FUNCTIONARE,INDIFERENT CINE LE-A SCRIS ESTE PURUL ADEVAR SCOALA ARATA JALNIC!!!!!!!!!VA RUGAM SA VA AUTOSESIZATI SI SA LUATI MASURILE NECESARE URGENT!SPERAM CA NU VA IMPIEDICA DOMNUL AVRAM CARE ESTE PSD-IST(SI CARE ORICUM NU VA IUBESTE,ASTA ASA CA FAPT DIVERS)CA SI DOAMNA DIRECTOR SI PE CARE O SUSTINE PSD-IIOARE NICI UN PARINTE SAU PROFESOR NU ESTE PSD=IST IN SCOALA SA O TRAGA DE MANECA SA II DESCHIDA OCHII LA CUM ARATA SCOALA,SAU DUMNEAVOASTRA SUNTETI INSPECTOR GENERAL DOAR LA SCOLIILE UNDE SUNT DIRECTORI PNL?IAR AVRAM LA CELE UNDE SUNT DIRECTORI PSD-ISTI?SPERAM SA NU FIE ASA AJUTATI SCOALA!!!
Postat 21 Septembrie 2013, 21:14 de PROFESOR
NAIVITATE
Esti naiv daca crezi ca o titularizare de costa doar cateva sute de euro. In Oradea costa cel putin 2500 euro si la tara cel putin 1000 euro. In caz contrar directorii nu scot postul la titularizare!
Postat 20 Septembrie 2013, 10:32 de alt prof mate
Titularizare
Esti naiv "prof mate"'. Tu crezi ca iti ajung cateva sute de euro pt titularizare? In Oradea, iti trebuie cel putin 2500, iar pe la tara poate iti ajunge 1000! In caz contrar, directorii nici nu scot posturile la titularizare. Ani la randul le scot in cel mai bun caz la suplinire si le dau cui vor ei. Aici e nevoie de sute de euro!
Postat 20 Septembrie 2013, 10:19 de alt prof
Profesionalism?in invatamant?
Cu directori care se cred Dumnezeu nu poate exista profesionalism in invatamant! Cu directori care astept pachete si pachete si pachete de sute de euro ca sa scoata posturile care exista in scoala pe care o conduc la titularizare nu avem nicio sansa. Si dl Negrean stie asta foarte bine! Sunt sigura ca stie ca posturile din invatamant, mai ales cele din Oradea si imprejurimi sunt scoase la transfer sau titularizare doar cand directorii acelor scoli au interes sa ajute vreun cadru didactic. Cum nu toti avem norocul de a sti cum sa lingem in fund pe acei directori, nu ne foloseste la nimic ca stim sa fim buni pedagogi si sa ne facem meseria cu profesionalism . Eu degeaba am luat 2 ani consecutiv peste 7 la mate nu pot fi titulara. Nu e post pentru mine. Pentru altii a fost!
Postat 17 Septembrie 2013, 18:54 de prof mate
andreea
toate inspectoarele sunt panarame
Postat 16 Septembrie 2013, 19:42 de andreea
cadre didactice amenintate de directori
Directorul de la Aurel Lazar ameninta pe unele cadre didactice sa plece sa lase locul pilelor lui!
Postat 15 Septembrie 2013, 19:35 de sorin puscau
continuitati fara drept- fizica
NIci fizica nu sta mai bine. S-au acordat continuitati fara drept cel putin in urmatoarele scoli: Mihai Viteazul, Ady Endre, Sc Dacia, Gojdu.
Postat 15 Septembrie 2013, 19:33 de alt cadru didactic
continuitati fara drept
In judetul Bihor s-au acordat o multime de continuitati pilelor directorilor de scoli si pilelor domnilor inspectori. Aceste posturi nu s-au scos pentru a putea fi luate de catre cei in drept (participanti la examen si cu medii mari), s-au dat direct la scoli. EX: Lic Aurel Lazar, V Voiculescu, Mihai Viteazul, Puiu Sever din Ineu, Tinca, Mierlau. La Tinca si Mierlau sunt chiar cate 2 persoane doar la matematica (materia pe care am verifcat-o).
Postat 15 Septembrie 2013, 19:31 de cadru didactic
situatie
A inceput prigoana contra cadrelor didactice ! Directivele sunt tratate de,, seful,, pentru a zadarnici comentariile cadrelor la adresa lui .A reinviat PCR ? Directorii numiti de Negrean sunt cadreale didactice care in calitate de profesori nu isi faceau datoria .Sunt apreciati cei care,, lingusesc ,,conducerea!
Postat 15 Septembrie 2013, 10:04 de Florin
legea
Respectati LEGILE si suntem multumiti nu cand toti analfabetii sunt profesori ..,noile numiri de directori doar pe criterii politice fara sa indeplineasca conditiile necesare functillor ce zice-ti? Oricine poate fi director in ziua de azi si un suplinitor de nota 1 dar cu nota 10 la Partid.Spuneti-mi cine face verificarea conditiilor pentru functiile de directori ca sa ii dam in judecata .HOIRA UDMR. apropopo noua directoare adjuncta UDMR de la Saguna indeplineste conditiile? ...ia mai verificati un pic ....
Postat 15 Septembrie 2013, 09:38 de legea
curtea de conturi
Catre Curtea de Conturi ,- va rugam sa efectuati controale la toate institutiile de invatamant din Oradea.Ve-ti ramane cu gustul delapidarilor,evidentelor contabile duble-triple,-consumuri nejustificate si nereale de consumabile,,scoli in paragina dar incepe ...un nou an scolar. Incepe din nou fondul clasei,fondul scolii si mai nou fondul Inspectoratului.Dragi parinti munciti ca sa platiti.Curtea de Conturi Doarme de cativa ani dar poate ii va trezii si pe ei DNA pentru complicitate la DEZASTRUL SI TALHARIA din invatamantul bihorrean.
Postat 15 Septembrie 2013, 09:18 de vai si amar
posturi
DACA LE DATI CONTRACTE DE COLABORARE LA CRETINE CE AU LUAT 1 LA TITULARIZARE ,O SA INTRE ELEVII BOI SI VOR IESI VACI
Postat 14 Septembrie 2013, 23:01 de alin
scuipatul ca antideochi
Profesorii să le vorbească despre aspecte sociale din spațiul interstelar,nu din mizerabila societate românească,mizerie la cere pui și tu umărul din greu... Cornele,scuipă-l,să nu ți-l deoache cineva!
Postat 14 Septembrie 2013, 22:37 de murphy
labangiu NEGREAN
* VORBESTE ,ASTA AI UN PROST FARA PERECHE ,UN IDIOT ,ASTIA SUNT OAMENII USL-ului sustinuti de cornel popa ,numai hoti si banditi
Postat 14 Septembrie 2013, 22:09 de un fost prof.
No way dude
Fiu-so isi face mana ursului in timpul orelor, poate ii si vreun etnobotanist din asta penal:)))))))))))))))))))))hahahahahaha ....so pathetic
Postat 14 Septembrie 2013, 20:24 de Blackfire 28
Bravo!
Dupa ce bagi (...) penala de Pete Csila in Inspectorat mai vorbesti de profesionalism???
Postat 14 Septembrie 2013, 17:18 de Pete Csila
chuky 2
Asta se da talent ! Sictir ! AU AJUNS POLITRUCII SPECIALISTI.
Postat 14 Septembrie 2013, 11:38 de fane
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON