URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Mai 2017, 19:30

Medicul orădean Dan Stamatiu, acuzat de dublu omor în Ungaria, a fost condamnat la Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicul orădean Dan Stamatiu, care și-a executat fosta amantă și pe soțul acesteia în Ungaria, a fost condamnat în România, în primă instanţă, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru contrabandă calificată cu arme și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Hotărârea Judecătoriei Cluj Napoca datează din 17 februarie a.c., dar a fost semnalată abia acum de unele siteuri locale. Sentinţa putea fi atacată cu apel, atât de procuror cât şi de inculpat, dar pe portalul instanţelor nu există date cu privire la exercitarea vreunei căi de atac.

Stamatiu a fost reţinut toamna trecută la Cluj, după ce fugise din Ungaria. Acuzaţia de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor a fost formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca încă din 1 septembrie după ce, poliţiştii care îl căutau pentru crima comisă în Ungaria, l-au prins pe o stradă din Cluj, având asupra lui un pistol încărcat, ascuns sub cămaşă.

Arma, care este una letală, era deţinută de Stamatiu fără autorizaţie şi este cea cu care, doar cu o zi mai devreme, medicul şi-a ucis victima în localitatea Nyiregyhaza şi l-a rănit grav pe soţul acesteia.

Solicitarea de predare a medicului către autoritătile maghiare a fost aprobată doar după executarea pedepsei privind deţinerea armei. Abia după ce aceasta va fi ispăşită, Stamatiu va fi extrădat în Ungaria, unde va fi cercetat și judecat pentru omor și tentativă de omor.

Stamatiu a cerut să nu fie predat în Ungaria, dorind să fie judecat pentru crimă în ţară şi a solicitat în repetate rânduri eliberarea din arestul preventiv, motivând cu condiţiile nedemne din închisoare. Pe parcursul procesului medicul a avut poziţii oscilante, trecând de la recunoaşterea acuzaţiilor, la refuzul de a fi judecat în procedura simplificată.

Dan Stamatiu a ajuns celebru, după ce, în cursul lunii septembrie 2016, și-a împușcat amanta în cap. În plus, Stamatiu a tras și spre soțul femeii, rânindu-l în zona capului.

Medicul era stabilit la Nyiregyhaza, Ungaria, de mai bine de 28 de ani. În orașul maghiar, Stamatiu a avut o aventură cu Valeria Leventy, mamă a doi copii gemeni. Ulterior, susțin procurorii maghiari, femeia s-a întors la familia ei, fapt ce l-a făcut pe medicul Stamatiu să comită faptele pe care le-a comis.

Autoritățile judiciare maghiare susțin că medicul Dan Stamatiu a cumpărat un pistol de pe piaţa neagră, după care a mers la locuința familiei Leventy, iar de la geamul bucătăriei a tras asupra celor doi soți care erau la masă. De față erau și copiii lor, în vârstă de șapte ani.

Femeia a murit pe loc, în timp ce soțul acesteia a fost transportat la spital în stare gravă. Acesta a reușit să le spună polițiștior cine este criminalul. Martorii tragediei relatau că unul dintre cei doi băieți a fugit pe stradă, plin de sânge, și a strigat după ajutorul vecinilor.

Citiţi amănuntele sângeroasei crime comise de medicul orădean în articolul: "Doctorul ucigaş"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON