URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2012, 18:40

Lucrări pe terminate: drumul din strada Meiului va fi gata până în iulie, iar podul Dragoş Vodă până în octombrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Alegerile au trecut, e timp ca Primăria să revină la muncă. Primarul Ilie Bolojan a prezentat luni, în cadrul primei conferinţe de presă din noul mandat, priorităţile municipalităţii pentru următoarele luni dar şi parte din proiectele în pregătire care urmează să fie atacate în următorii ani.

Conform declaraţiei primarului, lucrările la prelungirea străzii Meiului, care va face legătura între cartierul Velenţa şi şoseaua de centură uşurând traficul în municipiu vor trebui finalizate până pe 5 iulie. "În momentul de faţă se toarnă stratul de uzură la covorul asfaltic, urmând ca săptămâna viitoare să se deschidă circulaţia şi pe această stradă", a declarat edilul.

Pentru că noua cale de acces traversează strada Nufărului, angajaţii Selina au amenajat aici, în urmă cu o lună, un sens giratoriu din bidoane de plastic pentru a fluidiza trecerea prin intersecţie. "După deschiderea noului drum giraţia va fi supusă unui test vreme de 30 de zile. Am discutat cu Poliţia Rutieră, iar dacă uşurează traficul se va folosi în continuare, dacă nu, revenim la vechea soluţie cu semafoare", a spus Bolojan.

Podul Macio va fi gata în octombrie

Următoarea prioritate de pe ordinea de zi a municipalităţii o constituie lucrările la podul Macio, care va face legătura între zona Dragoş Vodă şi strada Făcliei. Primarul a declarat că acesta va fi dat în folosinţă, chiar şi cu întârziere de un an, undeva în cursul lunii octombrie.

"La sfârşitul lunii iulie va fi montat tablierul după care cam în circa trei luni lucrările la pod urmează să fie finalizate", a promis edilul. Primarul a spus că începând din august, municipalitatea va începe amenajarea rampelor şi giraţiei de la intrarea pe pod. Noua cale de acces va fi dată în folosinţă undeva la sfârşitul lunii octombrie, cel mai probabil de ziua oraşului, la fel ca în urmă cu un an când a fost inaugurat podul Sovata.

Centura cu pasaje

În ceea ce priveşte proiectele de viitor, funcţionarii Primăriei pregătesc licitaţiile pentru reabilitarea magistralelor I şi III de termoficare, reabilitarea Cetăţii - etapa a II-a, reabilitarea Pieţei Unirii dar şi licitaţiile privind construirea viitoarelor pasaje peste şoseaua de centură de la ieşirea din oraş către Arad şi Deva. "Am solicitat Autorităţii de Management cuprinderea acestor proiecte pe listele suplimentare pentru a fi finanţate astfel încât să nu fim nevoiţi să îndatorăm oraşul", a declarat Bolojan.

La fel, municipalitatea este în discuţii cu Compania de Drumuri şi Autostrăzi pentru identificarea unei soluţii privind construirea unui pasaj care să lege cartierul Grigorescu de oraş. Pasajul ar înlocui una dintre intersecţii de pe centură situate pe porţiunea cuprinsă între hypermarket-urile Real şi Selgros fapt care ar scădea riscul de accidente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Semafor
Intersectia respectiva implica si linii de tramvai.Daca vine unu cu masina si vrea sa o ia spre Salca, iar in momentul acela trece tramvaiul, va opri sa-i acorde prioritate si va bloca trecerea prin intersectie.Nu mai asteptati 30 de zile, reveniti la semafor imediat.Ma tot gandesc la cel care a propus modificarea, daca a fost in teren.E o aberatie ce s-a facut acolo.
Postat 26 Iunie 2012, 22:43 de Boom
Danuțe, Danuțe...cum ai ajuns in clasa a IV-a ?
,,Alegerile au trecut, e timp[ul] ca Primăria să revină la muncă.'' Sa ne zici si noua, ,,ziaristule'', pe unde lucreaza Primaria sa merg sa-i fac o poza ?
Postat 26 Iunie 2012, 19:11 de pinonel
\
E \"cel mai bun sens giratoriu\", deja au fost cateva accidente in el. Dece, nici un participant la trafic nu vrea sa incetineasca, d-apoi sa opreasca. nu stiu numai sa claxoneze. Iar Primarul numai sa ne cheltuie banii cu mutatul zebrelor si-alte \"minuni\" binefacatoare, gen Fantana de Apa si alte amenajari si mutari numai de ei stiute de ce. Cei de la Urbanism din Primarie sunt praf, impreuna cu cei de la Circulatia Rutiera.
Postat 26 Iunie 2012, 12:57 de ccb
Giro
Poate se gandeau sa faca la 3G in Nufarul o giratie, si au gresit cu cateva intersectii. E una dintre cele mai proaste giratii vazute oriunde. Arata ca naiba si se circula foarte greu. Asta este, tot alegem primar care face, desi face prost - giratii, turbogiratii, parcari etc
Postat 26 Iunie 2012, 11:13 de Io
Sens giratoriu Nufarul
Sensul giratoriu din Nufarul e mai mult o incurcatura. Daca pana acum nu era aglomeratie in intersectia respectiva, acum e aglomerat tot timpul. Plus ca sub nici o forma nu reusesti sa prinzi verde la semeforul din Cantemir (daca vii din nufarul). E o mare greseala acel sens giratoriu. Mai ales cand intra un autobus, atunci toti sunt blocati si asteapta pana manevreaza elefantul. E dezastru - trebuie desfiintat.
Postat 26 Iunie 2012, 08:43 de Mihai
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON