Ioan Belicciu, omul care stăpâneşte secretele trandafirilor

Născut în sudul Basarabiei, Ioan Belicciu a ajuns la Oradea pe când era un copil. După ce tatăl său a murit, mama şi-a luat cei doi copii şi a fugit cu ei la cea mai îndepărtată graniţă a României. "Dacă graniţa era la Paris, cred că mama până acolo ar fi fugit cu noi", povesteşte bărbatul, ajuns acum la vârsta de 78 de ani.

Călătoria care i-a schimbat viaţa a fost doar prima din viaţa lui, căci zeci de ani mai târziu a ajuns să străbată lumea în lung şi lat. N-a mai fugit de nimeni, ci a mers de bunăvoie, prin toate cotloanele planetei, să vadă cei mai frumoşi trandafiri. După ce a privit mii de soiuri şi a învăţat aproape tot ce se putea şti despre roze, Belicciu a vrut să împărtăşească Oradiei aceste cunoştinţe. Numai că n-a găsit un loc suficient de mare pentru grandiosul lui proiect...

Omul muntelui

Ioan Belicciu s-a născut pe 13 iulie 1933, în localitatea Baimaclia, de lângă Ismail. A ajuns la Oradea în august 1946, după ce doi ani de zile a fugit de ruşi, alături de mama şi fratele lui. "Tata, preot basarabean, a fost arestat pe stradă, în Siberia, unde era în misiune. Nu s-a mai întors de acolo, nimeni n-a mai ştiut nimic de el", povesteşte bărbatul, explicând astfel cum l-au adus nenorocirile vieţii la Oradea.

A făcut liceul la Gojdu, iar Facultatea de Silvicultură la Braşov. "Am iubit natura mereu, aşa că am bătut cu piciorul Munţii Braşovului, Apusenii, Retezatul...", povesteşte bătrânul, cu dor de munţii mult iubiţi.

Din pas în pas

După cum el însuşi recunoaşte, Belicciu are două mari trăsături care i-au marcat viaţa: rigurozitatea şi încăpăţânarea. Graţie acestora şi-a descoperit marea pasiune. "Un prieten mi-a zis: "La cât eşti tu de chiţibuşar, de ce nu creşti trandafiri?". Aşa am început, în 1965, să cultiv roze". Prima grădină amenajată a fost în Beiuş, unde a sădit 13 soiuri de trandafiri.

Apoi, a început să-şi facă propria cultură de trandafiri. "În 1966, am reuşit să obţin un catalog franţuzesc cu sute de soiuri, toate în poze color. A fost ca o biblie pentru mine", povesteşte bărbatul, care s-a apucat tot mai temeinic de cultivat. Aşa a ajuns ca în grădinile sale să înflorească an de an 340 de soiuri de trandafiri. I-a scos an de an la vânzare, atât ca puieţi care să coloreze alte grădini, cât şi tăiaţi, convins fiind că trandafirii trebuie culeşi, admiraţi, puşi în vază şi sorbiţi de mireasma îmbietoare. Şi tot aşa i-a apărut şi renumele...

O viaţă printre roze

Pasiunea pentru roze l-a făcut să înfiinţeze la Oradea, în 1994, şi filiala locală a Asociaţiei Amicii Rozelor. Cu colegii de asociaţie Ioan Belicciu a străbătut lumea în lung şi lat, pentru a admira rozele altor cultivatori. "Cu excepţia Americii de Sud, am fost pe toate continentele. Am văzut cei mai frumoşi trandafiri din lume!", spune Belicciu. Are şi favoritul său, care l-a impresionat cel mai tare: Scarlet Patio (foto), un trandafir mini, de culoare portocaliu deschis. "Te emoţionezi în faţa gingăşiei acestui trandafir".

Culmea, în Europa s-a plimbat cel mai puţin. "Am fost doar în Marea Britanie. Am zis că în restul Europei mă duc când sunt mai bătrân", zice, amuzat. Ce-i drept, nu-şi arată vârsta şi sub nicio formă nu pare pensionarul tipic zilelor noastre, fiind din cale-afară de activ.

Regretul cel mare

În 2009, Belicciu şi-a pus în cap să facă ceva special pentru Oradea. A vrut să ridice în zona Salca, între complexul Lotus şi pârâul Peţa, un rozariu întins pe 6 hectare, gândit să găzduiască 8.450 de trandafiri din 975 de soiuri. Pe modelul unui rozariu din Australia, parcul urma să aibă şi centre de cercetare pentru cultura de trandafiri in vitro, pentru uleiul de trandafiri şi pentru producţia de roze de florărie.

Deşi însuşi primarul Ilie Bolojan a anunţat public acceptul pentru acest proiect, grandiosul parc a rămas o amintire pe hârtie, municipalitatea considerând, în final, că riscul de a nu atrage turişti e prea mare. "Marcel Boloş (n.r. şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie) mi-a zis că acest parc e tichie de mărgăritar", zice Belicciu, indignat şi azi fiindcă nu înţelege cum edilii n-au văzut potenţialul acestei investiţii, care ar fi dat Oradiei o notă cu totul aparte.

Faptul că n-a putut să facă acest parc în oraş rămâne cel mai mare regret al lui Belicciu. Mai cu seamă că vine din neputinţa de a-i face şi pe cei mai pragmatici dintre orădeni să vibreze în faţa gingăşiei unor flori atât de frumoase...