URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
01 Septembrie 2021, 13:38

În ce condiții începe noul an școlar? Vezi aici noile reguli! (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministru orădean al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, au anunţat miercuri regulile pentru noul an şcolar, care va începe pe 13 septembrie. În esenţă, şcolile, grădiniţele şi creşele vor funcţiona cu prezenţă fizică, iar dacă în localitate se va atinge pragul ce 6 cazuri la mia de locuitori, elevii din acea localitate vor trece în online.

"Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori în localitate, toate şcolile, creşele şi grădiniţele rămân deschise în format fizic. După atingerea ratei de 6 la mie, şcolile trec în online, iar creşele, grădiniţele şi unităţile din învăţământul special rămân deschise. După depăşirea ratei de 6 la mie nu vor mai fi permise nici activităţile remediale", a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpianu, conform HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, autorităţile vor ţine cont de incidenţele comunicate de către direcţiile de sănătate publică în zilele de vineri, astfel, la sfârşitul fiecărei săptămâni, şcolile vor şti cum funcţionează în săptămâna care urmează. 

Masca obligatorie

Masca de protecţie va fi obligatorie în interior. În curtea şcolii purtarea măştii nu va fi obligatorie, exceptând ceremoniile sau alte evenimente ce presupun aglomeraţie.

"Sunt sute de mii de măşti la autorităţile locale care vor fi puse la dispoziţia şcolilor. Am pregătit cadrul legal pentru acest lucru. Toţi cei care vor solicita vor primi măşti", a mai spus Cîmpianu, adăugând că "în măsura în care vom putea, vom evita cât mai mult învăţământul online şi pe cel hibrid".

La rândul său, Ioana Mihăilă a subliniat că în continuare în şcoli se vor menţine măsurile de prevenţie cum ar fi distanţarea fizică, aerisirea cvasi-permanentă și purtarea măștii în interior.

Contrar declaraţiilor anterioare, vor fi permise şi măştile textile, cu condiţia să acopere gura şi nasul.

"Recomandăm purtarea măştii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am precizat şi nişte condiţii în care măştile textile pot fi purtate - să acopere gura şi nasul. Continuăm să testăm în şcoli şi ne pregătim să vaccinăm în şcoli", a spus ministrul Sănătăţii.

Când apar cazuri Covid în clasă

La întrebarea ce se întâmplă dacă apare un caz de COVID într-o clasă, Mihăilă a spus că "în cazul copiilor din învăţământul preşcolar şi al celor de până la clasa a VI-a, cursurile trec în online pentru 14 zile, dar se poate veni la şcoală din ziua 8, în urma testării antigen, cu test COVID negativ. Testarea se organizează în şcoală. În cazul în care părinţii refuză testarea copiilor în ziua 8, acei copii continuă cursurile online până în ziua 14".

Pentru copiii din clasele a VII-a, a VIII-a şi din învăţământul liceal, există două situaţii - copiii care au fost vaccinaţi şi cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile pot continua să înveţe faţă în faţă, dacă apare un caz. Ceilalţi rămân în online - scenariu valabil sub rata de infectare de 6 la mie, a mai arătat ea.

Cum va fi cu vaccinarea în școli

În ce priveşte vaccinarea în şcoli, ministrul Sănătăţii a spus că "există 3 metode" prin care aceasta se va organiza: "dacă şcoala dispune de resurse materiale şi umane - medic şi asistentă - vaccinarea se face la cabinetul şcolii. Dacă nu dispune, DSP pune la dispoziţie o echipă mobilă de vaccinare, cu programare prealabilă. A treia variantă - dacă şcoala are în proximitate un centru de vaccinare, elevii pot merge să se vaccineze la respectivul centru".

Pe de altă parte, Mihăilă a mai precizat că, la nivelul zilei de marţi, numărul de copii internaţi în secţii COVID era de 70 şi 5 la Terapie Intensivă. "Toţi copiii care au forme moderate şi severe provin din familii nevaccinate", a spus ea.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat şi că, spre deosebire de celelalte valuri ale pandemiei de Covid, de data aceasta, "ne aşteptăm ca numărul de infectări să crească mai repede decât în alte valuri pandemice, având în vedere contagiozitatea noii tulpini Delta".

"Infecţia la copii este uneori simptomatică şi cu evoluţie severă", a precizat Mihăilă.

Vezi mai jos discursurile celor doi!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON