URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2019, 13:36

Fostul prefect de Bihor, Ioan Mihaiu, şi-a luat adio fără regrete de la funcţie: „Am învăţat că nu îţi iese tot ce vrei şi ce îţi iese este perfectibil”

Al 16-lea prefect al judeţului Bihor de după Revoluţie, Ioan Mihaiu, numit pe 28 mai 2017 de către PSD şi revocat miercurea trecută, pe 11 decembrie, şi-a petrecut marţi ultima zi în funcţie pentru a o preda prin proces-verbal, dar şi pentru a-şi prezenta bilanţul în faţa presei locale, căreia i-a făcut mici confidenţe.

Mai avea puţin şi pleca

Cei doi ani şi jumătate pe care i-a petrecut ca prefect, între 28 mai 2017 - 11 decembrie 2019, au fost caracterizaţi de Ioan Mihaiu ca fiind "o perioadă de lecţii şi provocări" deoarece, deşi avea o experienţă de 26 de ani ca funcţionar public la Finanţe, noua "meserie" a fost cu totul diferită. "Am învăţat că nu mereu îţi iese tot ce ţi-ai propus şi că atunci când îţi iese rezultatul este de cele mai multe ori perfectibil", le-a spus Mihaiu jurnaliştilor, mărturisindu-le că după trei luni de la preluarea funcţiei era "demoralizat" şi chiar se gândea să demisioneze.

Motivul, a precizat el, este că în primele 3 luni s-a confruntat cu trei evenimente de cod roşu - declararea epidemiei de pestă porcină africană, furtuna din Bulz soldată cu decesul unui turist şi furtuna din septembrie 2017, care a afectat 237 localităţi din 38 de unităţi administrativ-teritoriale.

"Nu mi-am dorit această funcţie, dar eu zic că m-am achitat cu bine. Începutul a fost demoralizant, în octombrie (n.r. – 2017) spuneam că dacă merge tot aşa nu trebuie să mă schimbe nimeni, că plec singur", a spus fostul prefect.

A acţionat "pragmatic"

Pe lângă soluţionarea efectelor celor trei "coduri roşii", plus gestionarea urmărilor incendiului care a cuprins în august 2018 Palatul Episcopal Greco-Catolic, Mihaiu a spus că a încercat să îşi asume "pragmatic anumite decizii" pentru a rezolva probleme administrative chiar şi atunci când cadrul legal existent nu a fost clar.

El a exemplificat cu încheierea unui protocol cu CEC Bank şi cu detaşarea a doi funcţionari de la Finanţe şi generalizarea programărilor online la Serviciul de Paşapoarte pentru a scurta birocraţia şi a nu mai pune pe drumuri cetăţenii la ghişeele CEC ca să-şi achite taxele pentru eliberarea documentelor, dar şi cu decizia de a aproba detonarea controlată cu explozibili a zăpezilor în zone afectate de avalanşe pe DN 75 spre Arieşeni şi pentru deblocarea unor trasee turistice.

Tot "pragmatic" a spus Mihaiu că a acţionat şi când a trebuit să decidă dacă atacă sau nu în Justiţie hotărârea Consiliului Judeţean Bihor de a schimba Consiliul de Administraţie de la Aeroport, alegând să n-o facă, deoarece aşa a fost legal, chiar dacă astfel a dat apă la moară nemulţumiţilor din PSD, partidul care l-a propulsat în funcţia de prefect.

"Cel mai ambiţios capitol"

Proaspătul fost prefect a mai spus, de asemenea, că infrastructura a fost "cel mai ambiţios capitol" în care a încercat să se implice, adăugând că deşi "nu am realizat ce mi-am dorit", are satisfacţia că au fost reluate sau începute, după caz, proiecte precum repararea DN 19 pe tronsonul Biharia – Chiribiş prin reciclarea asfaltului existent, continuarea lucrărilor pe DN 76, la centura Săcueni şi la Autostrada Transilvania.

În fine, Mihaiu şi-a făcut cunoscută satisfacţia de a fi mediat şi câteva conflicte (greva ilegală a OTL, dezbaterea pe tema Nutripork şi cel dintre angajaţii Spitalului Judeţean şi Primăria Oradea) şi a asigurat câteva evenimente în condiţii foarte bune (marcarea Centenarului, vizita a 40 ambasadori în Oradea şi desfăşurarea la Prefectură a unor şedinţe ale Comisiei de Mediu în cadrul preşedinţiei rotative a Consiliului UE).

În politică? Nu, "deocamdată"

Una peste alta, Ioan Mihaiu a afirmat că în opinia sa s-a achitat "cu bine" de îndatoriri şi că se va întoarce în funcţia pe care o deţinuse înainte să fie detaşat prefect, şi anume de director la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, dar după un scurt concediu de odihnă.

Întrebat de BIHOREANUL dacă, aşa cum se afirmă în mediile politice, va candida anul viitor din partea PSD la funcţia de primar al Oradiei, Mihaiu a răspuns că pe moment nu, dar nici n-a respins această ipoteză. "Nu, nu. Deocamdată nu am acest plan, la fel cum atunci când am venit aici nu am venit ca om politic, ci ca funcţionar public. Nu am acest plan deocamdată, ce ne aduce viaţa şi viitorul..."

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mihaiu
Înafară de tunsoare nu am cei reproșa dl Mihaiu...a facut bine ceea ce a făcut cât timp a fost prefect, felicitări.
Postat 17 Decembrie 2019, 16:44 de Adrian_Preda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON