URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2014, 13:44

Folclor în Arenă! Spectacolul Tezaur Folcloric de Paşte va desfăşura la Sala Sporturilor

Folclor în Arenă! Spectacolul Tezaur Folcloric de Paşte va desfăşura la Sala Sporturilor CAP DE AFIŞ. Ediţia de Paşte a emisiunii Tezaur Folcloric va reuni la Oradea câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară, între care Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş şi Matilda Pascal-Cojocăriţa. Pe parcursul celor cinci ore de spectacol, invitaţii vor fi acompaniaţi de o singură orchestră, "Rapsodia Bihoreană", a Şcolii de Arte Francisc Hubic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte de Paşte, orădenii sunt chemaţi la Arena Antonio Alexe, de data aceasta nu pentru a încuraja echipa de baschet ori pe cea de handbal, ci pentru a urmări o ediţie maraton a emisiunii Tezaur Folcloric, care va fi filmată şi transmisă de TVR.

Organizatorii au decis să mute spectacolul găzduit în ultimii ani de Casa de Cultură a Sindicatelor datorită numărului mare al iubitorilor de folclor din Oradea, care, la celelalte ediţii, au epuizat rapid biletele de intrare. De data aceasta, amatorii vor putea asculta pricesne specifice Învierii şi cântece folclorice de primăvară.

15_Marian_Boboia_bihoreanul.jpgTezaur la Oradea

Oradea a devenit mai nou o gazdă statornică a Tezaurului Folcloric, una dintre cele mai longevive emisiuni TV din ţară, lansată şi impusă în conştiinţa publicului de regretata Mărioara Murărescu. După spectacolul de Paşte de anul trecut - ultimul pe care cunoscuta realizatoare l-a prezentat - şi cel de Crăciun, Şcoala de Arte Francisc Hubic, în colaborare cu TVR şi Consiliul Judeţean Bihor, organizează pe 6 aprilie o nouă ediţie-maraton a spectacolului.

De data aceasta, însă, evenimentul nu se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor, ci la Arena Antonio Alexe, capabilă să primească peste 1.000 de spectatori. Mutarea a fost făcută tocmai pentru că la ediţiile precendente biletele s-au epuizat rapid, iar mulţi doritori au rămas pe dinafară. "Ne bucură că numărul tinerilor care vin la aceste spectacole se tot măreşte. Trebuie să recunoaştem că folclorul este cea mai importantă carte de vizită a ţării", spune Marian Boboia (foto), directorul Şcolii de Arte Francisc Hubic.

Luaţi lumină!

Şi de această dată, orchestra care va susţine întreg acompaniamentul va fi "Rapsodia Bihoreană", dirijată de Liviu Buţiu, dar la spectacol va contribui şi grupul vocal folcloric "Lioara", coordonat de Antoanela Ferche Buţiu.

Intitulată "Veniţi de luaţi lumină!", prima parte a spectacolului ce va dura cinci ore cuprinde pricesne, cântece religioase specifice Postului Mare şi Învierii, iar cea de-a doua o serie de cântece de primăvară. "În prima parte vom avea un decor special, pe scenă fiind amplasată o cruce mare, candele, toacă şi clopot", spune Marian Boboia. De altfel, această jumătate va fi transmisă de Televiziunea Română în Vinerea Mare, cea de-a doua fiind programată în ziua de Paşte.

"Până acum nu a mai avut loc un astfel de concert la Oradea", promite directorul Şcolii de Arte Francisc Hubic, precizând că o întreagă echipă de regizori şi scenografi vor lucra la amplasarea şi decorarea scenei pentru ca orădenii să se bucure de un spectacol inedit.

Primăvară cu tradiţii

Repertoriul celei de-a doua părţi a evenimentului e alcătuit din cântece populare din majoritatea zonelor folclorice, în interpretarea unor artişti cunoscuţi: Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Alexandru Pugna, Florentina şi Petre Giurgi, Luciana Văduva, Ovidiu Homorodean, Mariana Anghel şi mulţi alţii. De asemenea, pe scenă vor urca şi membrii corului "Armonia" al Arhiepiscopiei Tomisului şi Constanţei, un grup de tineri teologi din Oradea şi membrii grupului folcloric "Lioara" al Şcolii de Arte Francisc Hubic.

Printre interpreţii din Bihor se numără Maria Haiduc, Leontin Ciucur, Cornel Borza, Antoanela Ferche Buţiu, Dana Ionela Jurjuţ şi câţiva tineri care au participat la ediţii trecute ale emisiunii, sub genericul "Moştenitorii". Invitatul special al evenimentului va fi Petre Murărescu, fiul celebrei fondatoare a Tezaurului Folcloric, trecută la cele veşnice la începutul acestui an. "Doamna Mărioara Murărescu a prezentat ultimul spectacol la Oradea anul trecut, la ediţia jubiliară de 30 de ani", aminteşte Marian Boboia.

Spectacolul va avea loc pe 6 aprilie, de la ora 18, iar biletele, al căror preţ a fost stabilit la 25 de lei, se vor pune în vânzare din 25 martie, între orele 10 şi 18, la sediul Şcolii de Arte Francisc Hubic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari organizatorilor!
Va fi un spectacol pe cinste care va umple sala.
Postat 28 Martie 2014, 17:32 de Folclor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6156 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON