URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2017, 10:50

Florian Bodog anunță măsuri dure pentru a stopa fenomenul nevaccinării: închisoare pentru părinţii care refuză!

Înmulțirea îngrijorătoare a cazurilor de copii nevaccinaţi în România impune măsuri dure, consideră ministrul bihorean al Sănătăţii, Florian Bodog, care a anunţat că refuzul de a vaccina copilul va fi cuprins în legea vaccinării ca infracţiune de rele tratamente aplicate minorului! Infracţiunea se pedepseşte în prezent cu închisoarea de la 3 la 7 ani. 

News.ro scrie că articolul 11 din proiectul Legii vaccinării prevede, la alineatul 4, litera "n" , între atribuţiile Comisiilor Judeţene de Vaccinare şi a Municipiului Bucureşti, să sesizeze instituţiile abilitate privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de trei ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.

Întrebat cum comentează prevederea, în condiţiile în care a susţinut că în proiect nu apar sancţiuni, dar ele vor exista, Florian Bodog a spus că va fi un capitol special pentru sancţiuni.

Chestionat dacă a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului, ministrul Sănătăţii a răspuns: "Da, corect".

"Proiectul de lege supus dezbaterii publice nu conţine un capitol de sancţiuni, dar, aşa cum ştim, orice lege care dorim să fie aplicată şi care dorim să aibă un rezultat final are nevoie de acest capitol de sancţiuni. Aceste sancţiuni vor apărea în lege, ca urmare a dezbaterilor publice şi ca urmare a dezbaterilor care vor avea loc la nivelul comisiilor de sănătate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Noi ştim că este necesar un capitol, la un moment dat, a fost şi gândit un set de sancţiuni, însă am considerat că este bine să existe dezbateri. Cu toate că, la momentul de faţă, eu zic că este un moment optim de a apărea cu această lege, din cauza epidemiei cu care România se confruntă, şi cred că şi aceste sancţiuni vor trebui astfel dimensionate încât să aibă o cât mai mare acceptanţă din partea opiniei publice, dar, în acelaşi timp, să ne asigure o imunizare corectă a copiilor din România", a spus Bodog conform sursei citate.

Pe de altă parte, ministrul sănătății a adăugat că proiectul legii vaccinării este perfectibil şi vizează să crească acoperirea vaccinală, în aşa fel încât să avem un statut imun pentru copii împotriva bolilor prevenibile.

"Să stabilim o metodologie proprie Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de vaccinuri, în aşa fel încât să putem asigura un stoc de vaccinuri şi consumabile cel puţin egal cu necesarul anual, acest  stoc de vaccinuri să aibă durată de valabilitate de minimum 18 luni, să asigurăm lanţul de frig, un obiectiv foarte important, pornind de la nivelul ministerului, de la niveul UNIFARM-ului şi mergând până la medicul de familie. Obligaţia statului român este de a diagnostica şi trata optim posibilele reacţii adverse. Vor fi grupuri tehnice de vaccinare, care vor avea cel mai important rol, de a informa şi consilia părinţii la decizia de vaccinare", a mai spus Bodog.

Bodog a mai arătat şi că, potrivit aceluiași proiect de lege, înscrierea copiilor într-o colectivitate se va face numai după prezentarea documentelor care atestă că au fost făcute vaccinurile obligatorii, iar părinţii îşi asumă în scris refuzul vaccinării.

Proiectul Legii vaccinării a fost pus marți în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii și poate fi consultat și în galeria de documente a acestui articol.

România se confruntă cu o epidemie de rulejolă, numărul deceselor ajungând la 21. Ultimele două cazuri înregistrate au fost un copil de un an şi o tânără de 17 ani, ambii nevaccinaţi. Scăderea ratei de vaccinare are mai multe cauze, printre cele mai importante fiind deficienţele cronice privind aprovizionarea cu doze de vaccin, dar şi campaniile anti vaccinare duse de pseudo specialişti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Citez :"Rele tratamente"
Asteptam cu rabdare (si tu tun) " masuri dure " si impotriva celor care au decredibilizat totalmente sistemul medical(cu tot ce implica el, mna, vaccinarea sa zicem) din tarisoara noastra in ultimul sfert de veac si care sunt in continuare bineeee mersiii .
Postat 12 Aprilie 2017, 20:58 de SM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6156 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON