Încercarea de a contacta telefonic vreun funcţionar al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor este la fel de temerară ca escaladarea unui vârf din Himalaya, singura diferenţă fiind că dacă pentru alpiniştii de performanţă se cere o condiţie fizică impecabilă, contribuabilii au nevoie de un psihic de oţel.
Marţea trecută, de la ora 8.00 până la 12.30, Bihorel a sunat de fix 34 de ori la numărul de contact al AJFP Bihor postat pe site-ul instituţiei – 0259/433.050 – şi centralista a răspuns de 5 ori, dar de fiecare dată aceasta a făcut legătura greşit, oriunde numai în biroul solicitat nu.
Citeşte mai departe, pe blogul lui Bihorel!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.