URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2013, 08:47

Emil Benţan, şeful adjunct al Direcţiei Tehnice: "Ne preocupă curăţenia oraşului"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După 20 de ani de muncă la zăcămintele de ţiţei din Suplacu de Barcău, unde a pornit ca simplu inginer geolog şi a ajuns directorul sucursalei Petrom, şi după alţi doi ani petrecuţi la Bucureşti ca vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Emil Benţan a ajuns responsabil cu spaţiile verzi, locurile de joacă şi salubritatea Oradiei.

Director adjunct al Direcţiei Tehnice din Primărie, Benţan susţine că, cel puţin de când cunoaşte el situaţia, curăţenia oraşului s-a îmbunătăţit. Şi pentru ca lucrurile să meargă spre mai bine, garantează că activitatea RER Ecologic Service din oraş e controlată zilnic...

Câinii la numărătoare

- Municipalitatea se pregăteşte de recensământul şi microciparea câinilor cu stăpân. Ce veţi face cu orădenii care nu vor dori să lase în case echipele de lucru?

- Începem acţiunea din 15 iulie, iar primele zone în care vom merge sunt Podgoria şi Ioşia. Echipele sunt formate dintr-un medic concensionar al Direcţiei Sanitar-Veterinare, un reprezentant al Primăriei şi un poliţist local. Pentru orădenii care nu vor să ne lase în interiorul propietăţii vom amenaja două corturi, pentru început în Parcul Ghioceilor şi în Podgoria. Noi avem o bază de date în care se regăsesc toţi câinii vaccinaţi din Oradea şi, presupunând că toţi câinii cu stăpân sunt vaccinaţi, vom şti, chiar dacă nu suntem lăsaţi într-o proprietate, dacă cineva are un câine. În această situaţie, vom înştiinţa proprietarul că trebuie să se prezinte la corturi, pentru recenzarea şi microciparea câinelui.

- Care e situaţia actuală la adăpostul Grivei? Au motive iubitorii de câini să fie nemulţumiţi?

- Eu zic că nu. Administraţia Domeniului Public are în grijă adăpostul, noi verificăm activitatea. Până acum n-am găsit probleme.

Veşnica problemă: vandalii

- Spre deosebire de anii trecuţi, vara aceasta se fac mai puţine lucrări pe spaţiile verzi. Ce investiţii vom avea în acest an?

- Ne-am propus două investiţii noi. Una în zona dintre pârâul Peţa, strada Traian Blajovici, drumul militar şi strada Armatei Române, unde s-a făcut o pistă de biciclete şi urmează să plantăm arbori, să gazonăm, să facem alei de legătură şi să amplasăm noi bănci. De asemenea, vom face o trecere peste Peţa pentru biciclişti. A doua zonă unde se vor face investiţii e pe strada Haţegului, unde s-a făcut un teren de baschet, gazonăm terenul, montăm un complex de joacă pentru copii şi 14 bănci.

- Reuşeşte Primăria să recupereze de la vandali contravaloarea pieselor de mobilier stradal distruse?

- Când Poliţia Locală a prins un vandal, ne-am constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului. Sunt 5-6 procese în curs şi deocamdată nu am recuperat paguba de la niciunul. Dar nici nu putem aştepta până când o recuperăm, automat comandăm repararea sau înlocuirea. Chiar recent în parcul Liniştii am dat comanda pentru 19 coşuri. Un singur coş costă 200 de lei.

Salubritate cu "ţinte"

- Colectarea selectivă pare să se deruleze cu poticneli. Cât de fezabilă este introducerea sistemului de taxare pe volum a colectării deşeurilor?

- Legea nu ne permite taxarea la volum. De marţi, însă, la fiecare colectare de deşeuri reciclabile de la asociaţiile de proprietari, muncitorii RER Ecologic Service şi ai Eco Bihor vor verifica gradul de contaminare cu deşeuri menajere a containerului destinat reciclabilelor. Dacă infestarea este într-un procent mai mic de 20% considerăm colectarea selectivă acceptabilă, iar deşeurile se transportă la staţia de sortare. Dacă e mai mare, pe recipient se va aplica o bulină cu inscripţia "neconform". Containerul va fi ridicat, dar asociaţia va fi înştiinţată că nu colectează corespunzător şi devine pasibilă de amendă. Nu avem altă soluţie.

- Ce şanse are Oradea să îşi atingă obiectivele privind colectarea selectivă? Ce se întâmplă dacă nu le atinge?

- Şi în urmă cu doi ani, şi anul trecut ne-am atins ţinta de reducere cu 15% a cantităţii de deşeuri care au ajuns la depozitul ecologic. Suntem încrezători că o vom atinge şi în 2013. Deocamdată, legislaţia nu ne penalizează decât dacă nu avem implementat sistemul, dar în Oradea există, iar infrastructura necesară este asigurată.

- Câte străzi sunt salubrizate în prezent şi prin ce metode?

- Momentan sunt în jur de 700 de străzi salubrizate, din care 500 mecanizat şi 200 manual. Salubrizarea mecanizată a străzilor nu are niciun impediment. Mai greu este pe trotuarele înguste sau în zonele cu stâlpişori.

- Cum apreciaţi activitatea operatorului de salubritate RER Ecologic Service?

- Faţă de 2009, de la satisfăcător spre bună. Se vede că există preocupare şi din partea operatorului, şi din partea noastră. Sunt şi sincope, dar ce nu se lucrează corespunzător se taie din situaţiile de lucrări pe care le decontăm. Bineînţeles, pe noi nu ne mulţumeşte să tăiem, soluţia e ca problemele să fie remediate, motiv pentru care verificăm prestaţiile RER în fiecare zi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Asta nu-i interviu, asta e pupincurism !
Pt. o porcarie de interviu in genul astuia, directorul general adj. al agerpres,, Mario CRETU, a fost trimis la munca de jos, adica a fost revocat din functie. Alexandru Giboi, director general agerpres: „Am luat aceasta decizie pentru că eu cred cu tărie [...] in a informa fără discriminare și cu respectarea deplinei obiectivități." Ce zici, nea Mirceo, te tine cureaua ?
Postat 16 Iulie 2013, 09:41 de DlGoe
Colt Str.Iza cu Str.Spartacus
Va salut! Ma adresez d-lui Bentan in speranta ca se va intampla ceva in legatura cu mizeria aflata la colt str.Iza si str.Spartacus din Oradea.Am mai facut comentarii tot asa prin email la primarie dar nici macar nu am primit raspuns. Situatia este groaznica din punctul de vedere al igienei.La colt sunt asezate tomberoanele de deseuri si in spatele lor se afla un spatiu verde tufos,neingrijit unde se cazeaza tiganii lasand o mizerie cumplita plus acolo dorm,acolo isi fac toate necesitatile umane.Pe vremuri se aflau garaje pe terenul respectiv,fapt care era contra legii si deranja aspectul orasului.Dupa demolarea lor nimeni nu a mai avut grija de spatiul respectiv.Noi locatarii din blocul S11 nu stim cine este proprietarul spatiului numai ca este un focar de infectie pentru oameni si in primul rand pentru copii care se joaca in jurul blocului.Va scriu in speranta ca se va rezolva soarta spatilului in mod pozitiv. Cu stima Dani Eva
Postat 16 Iulie 2013, 09:06 de Dani Eva
Crezi Benţan că pe noi, orădenii, nu ne preocupă curăţenia din oraş şi ordinea din primărie !?!
.
Postat 15 Iulie 2013, 11:42 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON