URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Mai 2023, 16:00

Dusă de polițiști să scoată banii pentru șpagă de la... bancomat. Lidia Buble, condamnată definitiv la închisoare cu suspendare

Dusă de polițiști să scoată banii pentru șpagă de la... bancomat. Lidia Buble, condamnată definitiv la închisoare cu suspendare Sursa foto: Lidia Buble / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsită vinovată pentru dare de mită. Decizia a fost dată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins apelul depus de procurori, menţinând astfel pedeapsa stabilită de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2022, scrie presa centrală. Între timp, au ieșit la iveală detalii oripilante despre caz: artista a fost dusă să școată șpaga de la bancomat.

Lidia Buble a fost acuzată de procurorii DIICOT că în februarie 2021 a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a evita testarea cu aparatul etilotest. În timpul audierilor, cântăreaţa a recunoscut comiterea faptei.

În urma deciziei instanţei, Lidia Buble va fi supravegheată timp de doi ani şi va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 90 de zile la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.

În acelaşi dosar, poliţistul Constantin Marius Miulescu, agentul care a primit mită de la cântăreaţă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi i s-a interzis ocuparea funcţiei de agent de poliţie pe o perioadă de un an. De asemenea, suma de 450 de lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble, i-a fost confiscată.

În ceea ce îi priveşte pe alţi doi inculpaţi din acest caz, o femeie poliţist şi prietenul Lidiei Buble, care vorbea la telefon cu aceasta în momentul când a fost oprită de patrula de poliţie, instanţa a decis separarea dosarului şi judecarea lor în mod separat.

Cum a fost descoperită fapta 

Cazul a ajuns în atenţia DIICOT în urma interceptărilor telefonice ale prietenului cântăreţei, bărbatul având telefonul supravegheat de oamenii legii într-un dosar ce priveşte traficul de droguri.

Conform documentelor din instanţă, în noaptea incidentului, Lidia Buble s-a oprit la o benzinărie pentru a cumpăra o sticlă de apă. După ce a ieşit din benzinărie, a fost oprită de o patrulă de poliţie, iar unul dintre poliţişti i-a cerut documentele şi declaraţia pe proprie răspundere, necesară în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a justifica motivul părăsirii locuinţei. În timpul opririi, cântăreaţa vorbea la telefon cu prietenul său, căruia i-ar fi cerut sfaturi despre cum să negocieze cu poliţiştii.

"Inculpata a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul audierii sale în calitate de suspect. Aceasta a confirmat faptul că, la data de 15.02.2021, a fost oprită în trafic, în jurul orelor 03,00, de o patrulă de poliţie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, ea ieşind dintr-o benzinărie MOL de lângă blocul său, iar în prealabil consumase un pahar cu şampanie. A mai arătat că a fost oprită la semafor, imediat după ce a ieşit din benzinărie, spre dreapta, circa 50 metri, iar lucrătorul de poliţie, care avea în jur de 30 de ani, i-a bătut în geam solicitându-i să predea documentele pentru control, precum şi declaraţia pe proprie răspundere, fiind în perioada pandemiei şi a restricţiilor. Nu a avut declaraţia pe proprie răspundere asupra sa şi nici permisul de conducere, iar la momentul respectiv vorbea la telefon, pe speaker, cu o cunoştinţă", arată documentul instanţei consultat de Hotnews.ro.

Poliţistul i-a cerut iniţial Lidiei Buble să plătească o amendă de 3.500 de lei. Ulterior, agentul i-a sugerat că pot ajunge la o "înţelegere". Fosta iubită a lui Răzvan Simion a acceptat sugestia, însă nu avea bani la ea, aşa că a convenit cu cei doi agenţi (o femeie și un bărbat) să o urmeze cu autospeciala de poliţie până la locuinţa ei pentru a lua banii necesari.

Pe drum, ea şi-a resunat prietenul pentru sfaturi despre cum să negocieze cu poliţiştii, iar în acelaşi timp, Lidia Buble a sugerat că agentul i-a făcut avansuri, după cum reiese din interceptările din dosar, reproduse de HotNews.ro.

" - Lidia Buble: Băi, nici nu-ţi vine să crezi, dacă îţi zic! Doamne, ce idiot! Deci, fii atent! Doamne fereşte! Asta pe lângă faptul că... Nu, vine după mine până acasă, să iau cardu', să-i dau bani, dacă-ţi vine să crezi!

- Bărbat: Cum îl cheamă?

- Lidia Buble: Nu ştiu cum îl cheamă, da' avea vrăjeală în el, efectiv... Deci... ăsta cred... eu nu ştiu ce se aştepta ... adică ... el ... Doamne... (râde neinteligibil) niciodată nu mi s-o întâmplat aşa ceva. Efectiv, deci se dădea la mine la modul ăla nesimţit, şi-mi zicea: "Ce să... ce să facem domnişoara...?". "Dă-mi amendă, cum ce să faci?" (...)"Păi... ştiţi că între două mii cinci sute şi nu ştiu cât... amenda ..." Zic: "OK. Dă-mi amendă! Muream de sete, ce vrei să fac? Dă-mi amendă!" (...) Păi, da... nu ştiu cum să facem, că nu, amendă nu v-aş da, poate ne ... ăăă... calculăm altfel".

- Lidia Buble: Şi zic: "Aaa! Păi, zi aşa! Ce vrei, bani? Vii după mine până acasă, ce să fac? N-am nimic la mine! Am luat bani să iau apă, nu mi-am luat bani să...". Şi vine, mă, după mine ăsta... (râde) Doamne... mă crucesc, nu-mi vine să cred! Da, mă duc să iau cardu'... nici nu ştiu, câţi bani se dă? Eu n-am dat în viaţa mea şpagă la poliţişti. E prima dată, efectiv, ăsta e un ... p... d-ăsta de 27 de ani, 28 de ani, nu ştiu cât are, până în 30, maximum, nu are mai mult de 30.

Bărbat: Da, da, da. Ăăă... dă-i cinci sute de roni.

- Lidia Buble: Vaai! Da' apropo, ştii ce... ştii de ce-mi era frică? Pentru că el a coborât din maşină, Doamneee, numai Dumnezeu nu ştiu... nu ştiu cum l-am luat, l-am îmbârligat, coborâse cu fiola, îmi era că dacă mi-o pune... Da, da, da! Ştiu... Eu tocma' eram pe whatsapp-ul cu tine şi îţi scriam, după aia ştergeam, ştii? Că tu.. asta vroiam să-ţi spun!

- Bărbat: Bă, spune-i că... da, eşti prietenă cu..., să nu-ţi pună fiola! Deci, orice ai face, nu sufli în fiolă! Că odată ce ai suflat în fiolă, aia se înregistrează şi e foarte complicat să... rezolvi.

- Lidia Buble: L-am luat cu... l-am luat cu vrăjeală, zic: "Tu nu vezi că am trei sticle de apă lângă mine? Muream de sete în casă, nu mai puteam! (râde). "Păi, şi eu vă cred, dar ce să facem? Că nu aveţi documentele, că nu aveţi..."... Nu mi-am luat nimic la mine, n-am luat nici permisu', nimic! Şi am deschis sticla de apă şi am început să beau ca disperata. Zic: mamă, dacă îmi pune ăsta... Am luat şi o gumă (râde)".

Banii în cotieră

Conform informaţiilor din dosar, ajunşi la locuinţa cântăreţei, aceasta a urcat să aducă bani pentru poliţişti, dar a coborât cu cardul la ea dorind să meargă la bancomat să retragă banii.

Pentru că poliţiştii se grăbeau, cântăreaţa a fost dusă cu autospeciala de poliţie la un bancomat, de unde a retras suma de 900 de lei, la volan aflându-se o agentă de poliţie, în timp ce agentul le-a aşteptat pe cele două în faţa blocului artistei.

După ce a retras suma de banii, Lidia Buble s-a întors la maşină unde poliţista i-a cerut să nu-i dea banii în mână, ci să-i depună în suportul de pahare din zona cotierei, iar ajunşi în faţa blocului, cântăreaţa a schimbat numerele de telefon cu poliţistul care le aştept acolo, acesta sugerându-i că poate apela la el în caz de nevoie. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
da
"poliţistul Constantin Marius Miulescu, agentul care au primit mită de la cântăreaţă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi i s-a interzis ocuparea funcţiei de agent de poliţie pe o perioadă de un an"= deci nu va mai fi politist timp de un an = trebuia dat afara din politie pentru tot restul vietii ! a facut uniforma de rusine ! peste un an o ia de la capat cu mita . Si apoi se mira politistii ca oamenii NU au incredere in ei si apoi in justitie si in stat .
Postat 05 Mai 2023, 21:04 de richard
Pluralul majestatii
Mi se pare, totusi, exagerat sa se foloseasca pluralul majestatii cand se vorbeste despre un politist spagar condamnat.
Postat 05 Mai 2023, 16:49 de marginan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON