URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Noiembrie 2017, 18:54

DNA a pus sechestru de 27 de milioane de euro pe averea lui Liviu Dragnea! (VIDEO)

DNA a pus sechestru de 27 de milioane de euro pe averea lui Liviu Dragnea! (VIDEO) sursa foto: www.nineoclock.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, marţi, la sediul DNA, unde a fost citat de procurori pentru a lua la cunoştinţă instituirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care a fost pus sub învinuire pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene. DNA a instituit un sechestru de peste 127 milioane lei, echivalentul a aproximativ 27 de milioane de euro, asupra bunurilor liderului social-democrat, după cum anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

Apărat de jandarmi

Potrivit sursei citate, Dragnea nu a făcut declaraţii la sediul DNA, fiind condus cu dificultate de jandarmi până la uşa direcţiei anticorupţie. Liderul PSD a ajuns la ora 17.30 la sediul DNA, unde a fost întâmpinat de susţinători, care l-au aplaudat, dar şi de contestari care l-au huiduit şi i-au cerut demisia. Dragnea a plecat după 30 de minute, în aceeaşi atmosferă încinsă din faţa sediului DNA.

La faţa locului au fost aproximativ 20 de jandarmi, trimişi pentru asigurarea măsurilor de ordine, arată sursa citată.

"Nu e vorba de protecţie ci de măsuri de asigurare a ordinii publice. Asigurăm măsuri minime şi dacă dumnealui vrea să dea declaraţii o să se oprească să dea. Sunt undeva la 20 jandarmi. Vă explicăm ca la grădiniţă", a spus unul dintre jandarmii prezenţi la faţa locului, întrebat de jurnalişti dacă au venit să îl protejeze pe liderul PSD.

DNA a instituit, marţi, un sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum.

Statul nu cere

Conform unui comunicat al procurorilor anticorupţie, aceştia au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de Dragnea în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie. Adică, toată averea "oficială" a lui Dragnea este pusă sub sechestru.

Interesant este, însă, că, până marţi seară, reprezentanţii statului, aflat sub influenţa PSD, nu s-au constituit parte civilă în acest caz.

"Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)", mai spun procurorii.

Victima statului paralel

Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea, susţine că liderul PSD va contesta în instanţă măsura sechestrului dispus de DNA. 

De altfel, deşi la ieşirea din DNA a refuzat să facă declaraţii, Liviu Dragnea s-a pretins din nou victima "statului paralel".

"O să merg ca să iau în primire sechestrul, probabil urmează sechestrul pe viaţă. Am fost făcut ţintă de câte ori PSD a vrut să facă ceva important pentru România. Acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţiei de oameni care se ascund", spusese Dragnea, anterior vizitei la DNA.

Potrivit Digi24.ro, Liviu Dragnea se consideră o victimă a statului paralel, dar ancheta în acest caz se bazează pe investigaţiile Oficiului European Antifraudă. Inspectorii europeni au sesizat DNA că banii destinaţi dezvoltării judeţului Teleorman s-au scurs printre degetele autorităţilor direct în conturile Tel Drum.

Alţi patru suspecţi din dosar, acţionari Tel Drum, foşti şi actuali funcţionari ai Consiliului Judeţean teleorman, s-au ales cu sechestru pe avere, notează Digi24.ro.

De asemenea, s-a pus sechestru şi pe bunurile lui Florea Neda, reprezentant al Tel Drum, "până la concurenţa sumei de 31.343.799,19 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de dividende". În ceea ce îl priveşte pe Mugur Băţăuş, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor, s-a dispus sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei, iar pe numele unui alt funcţionar, Victor Piperea, până la 63.999.908,88. Marin Predescu, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, la data faptelor, are sechestru până la concurenţa sumei de 32.203.658,27 lei.

De precizat că, pe 13 noiembrie, procurorii au anunţat oficial că Liviu Dragnea este urmărit penal în dosarul "Tel Drum", cel de-al treilea în care este vizat liderul PSD.

În acest dosar, Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În acelaşi caz este cercetat şi Marian Fişcuci, descris de anchetatori drept persoană apropiată lui Liviu Dragnea şi acţionar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA la data faptelor, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
bisnitarul
Nu a existat in Romania ultimilor 100 ani un hot mai mare ca acest bisnitar, ca aceasta hahalera care vrea "binele poporului "Dracnea este mai rau ca Hitler,un mega hot si smenar care e in stare de orice pentru a avea cazier alb.Ar marii salariile la bugetari pana la cer si daca nu e de unde numai sa aiba liniste....doar nu da de la el.Mai are langa el si un senil ,putin debil mintal,Tariceanu ,care acum 15 ani era liberal,acum e orice trebuie sa fie doar pentru a avea o functie acolo sus,sus....
Postat 22 Noiembrie 2017, 09:15 de suporter_oradean
Inexact..
Jandarmii asigurau ordinea publica!Altii erau bodyguarzii mustaciosului...Se pare ca prezumtia de nevinovatie nu functioneaza la Dragnea,el e pres PSD si trebuie distrus cu orice pret..In NCCPP se zice ca acuzatul nu trebuie umilit in cercetarea facuta de procuror si judecator si expus publicului pro-contra...!Aloo?Unde i lege nu i tocmeala-proverb..la ce va ginditi!!!!!
Postat 22 Noiembrie 2017, 06:30 de grigore
Curat social democratie neicusorule.
Secheastru asiguratoriu pe 27 milioane euro fara spre exemplu celebra vila lasata fostei sotii la divort si probabil alte bunuri si bani neidentificati inca. Si toate astea le are un bugetar, sef al unui partid social democrat care pretinde ca lupta pt. binele celor multi. Ce tupeu, cata nerusinare !!!
Postat 21 Noiembrie 2017, 21:14 de Ducustrigacucu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON