Sezonul rece a început oficial, aşa că orădenii ar putea oricând să vadă şi primii fulgi de nea. Drept urmare, operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, care răspunde şi de deszăpezire, s-a echipat corespunzător: utilajele au trecut prin revizii, stocurile de materiale antiderapante au fost asigurate, iar muncitorii şi-au verificat lopeţile.
Directorul de producţie al societăţii, inginerul Ionel Ban, face un apel către orădeni, cărora le recomandă ca atunci când vor întâlni pe străzi utilajele de deszăpezire, să nu se grăbească să le depăşească ci, dimpotrivă, să le acorde prioritate. În final, tot lor îşi asigură un drum bun...
Utilaje de tot felul
- Zilele trecute, reprezentanţii Primăriei au verificat utilajele de iarnă ale RER Ecologic Service. Care au fost concluziile inspecţiei?
Merită precizat că verificarea a avut loc în cadrul unui exerciţiu de alarmare pentru situaţii de urgenţă organizat de Primăria Oradea împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana şi cu Poliţia Bihor, astfel că starea utilajelor a fost controlată şi de reprezentanţii acestor instituţii. Concluzia a fost că toate utilajele sunt în stare de funcţionare şi corespund necesităţilor oraşului şi rigorilor impuse de Consiliul Local. Aşadar, suntem pregătiţi pentru sezonul rece.
- Ce activităţi aţi întreprins în acest scop?
Conform programului de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a urmărilor fenomenelor meteorologice periculoase, aprobat de Consiliul Local în data de 28 septembrie 2015, RER Ecologice Service a pregătit 30 de utilaje care pot participa la aceste acţiuni. De asemenea, avem cantităţile minime de materiale antiderapante prevăzute în program, mai precis un stoc de 500 tone de sare, 320 tone de nisip şi 61 tone de clorură de calciu.
- Ce tip de utilaje trebuie să intervină pentru deszăpezirea străzilor?
Gama acestora este diversificată, pentru că şi configuraţia străzilor e diferită. Avem străzi cu două-trei benzi, străzi foarte înguste şi străzi în zona de dealuri, unde este nevoie de utilaje cu tracţiune integrală. Parcul auto RER Ecologic Service cuprinde utilaje specializate de deszăpezire marca Unimog, de diferite dimensiuni, care împrăştie material antiderapant şi curăţă mecanic zăpada de pe carosabil şi trotuare, dar şi utilaje multifuncţionale pe care pot fi montate accesorii speciale pentru deszăpezire. Pentru zona centrală, unde se acţionează prin împrăştierea materialului antiderapant lichid, avem cisterne dotate şi cu pluguri. Bineînţeles, am pregătit şi utilaje cu încărcătoare frontale.
Străzi noi la deszăpezit
- Cum vor decurge intervenţiile?
Conform programului aprobat, primele intervenţii sunt cele pentru prevenirea formării poleiului. Când stratul de zăpadă este de până la 5 centimetri, la solicitarea autorităţilor se împrăştie material antiderapant, iar când depăşeşte 5 centimetri se trece la deszăpezire. În toate fazele, convocarea personalului se face în cel mult o oră de la alerta primită de la comandamentul local, iar utilajele ies pe străzi în funcţie de prioritatea arterelor. Pe străzile cuprinse în Urgenţa 1, cu precădere artere principale, de acces în municipiu, precum şi pe traseele mijloacelor de transport în comun, acţiunea trebuie finalizată în două ore de la alertare, pe arterele din Urgenţa 2 în cel mult patru ore, pe cele din Urgenţa 3 în opt ore, iar pe cele din Urgenţa 4 în maximum 12 ore.
- Există schimbări faţă de programul de anul trecut?
Singura schimbare din program constă în introducerea unor străzi noi, recent modernizate sau nou create, aproximativ 20 la număr.
Apel pentru şoferi
- Ce se va întâmpla cu zăpada adunată de pe străzi?
Dacă vor fi căderi masive de zăpadă şi temperaturi scăzute, se va impune încărcarea şi transportarea zăpezii pe platformele anume aprobate de Consiliul Local, una în zona Veteranilor, alta pe strada Iancu de Hunedoara.
- Ce mesaj aveţi pentru şoferi, la început de sezon rece?
Un apel la colaborare. Există posibilitatea ca nu toate şantierele deschise în oraş să se încheie iarna aceasta şi atunci, pe lângă faptul că traficul este oricum îngreunat, va interveni şi problema zăpezii. De aceea, rugăm şoferii să dea dovadă de înţelegere şi să colaboreze cu noi. Ar fi folositor să dea prioritate utilajelor de deszăpezire, pentru ca acestea să poată acţiona fără probleme. Siguranţa şoferilor este oricum mai mare în spatele utilajelor de deszăpezire decât în faţa lor. De asemenea, îi îndemnăm să ne comunice orice disfuncţionalitate, garantându-le că doleanţa noastră este ca toţi cetăţenii şi întregul oraş să treacă uşor peste iarnă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.