URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Decembrie 2011, 14:27

Cseke, Bolojan şi Ritli au inaugurat ambulatorul Maternităţii, mai modern decât cabinetele private din Oradea (FOTO)

Cseke, Bolojan şi Ritli au inaugurat ambulatorul Maternităţii, mai modern decât cabinetele private din Oradea (FOTO) Cseke, Bolojan şi Ritli au inaugurat ambulatorul Maternităţii, mai modern decât cabinetele private din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Policlinica Maternităţii, de nerecunoscut după modernizare, a fost inaugurată sâmbătă, în prezenţa fostului şi actualului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila şi Ritli Ladislau, şi a oficialităţilor locale, în frunte cu primarul Ilie Bolojan. De acum, pentru că se bucură de toate condiţiile, personalul nu mai are nicio scuză să nu-şi facă meseria corect, a avertizat primarul, în timp ce fostul ministru Cseke, după demisia din ajun a doctorului Doru Crăiuţ, a spus că e timpul ca scandalurile de aici să înceteze.

După două decenii de paragină, în care - după cum se exprima în trecut primarul Ilie Bolojan - aici mai veneau să fie consultate doar "fustele creţe", Policlinica Maternităţii a fost complet reabilitată, modernizată şi dotată cu aparatură şi echipamente performante, pe care niciun cabinet privat din Oradea nu se poate lăuda că le are.

Festivitatea a avut loc în prezenţa conducerii administraţiei locale şi a Ministerului Sănătăţii, actualul ministru Ritli Ladislau folosindu-se de prilej pentru a avertiza că din octombrie 2013 medicii orădeni riscă să rămână fără pacienţi dacă nu recuceresc încrederea în parte pierdută a locuitorilor oraşului.

Totul în mâna medicilor

În scurtul discurs introductiv rostit sâmbătă dimineaţa la inaugurarea Policlinicii Maternităţii, pentru a cărei modernizare a făcut demersuri încă de când era prefect şi critica medicii care au lăsat-o în paragină doar pentru a-şi acoperi obiceiul de direcţionare a pacientelor spre propriile cabinete private, primarul Ilie Bolojan a mulţumit fostei şi actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii, care a finanţat lucrările, dar a şi avertizat medicii că, de acum, nu mai au pretexte pentru a nu lucra în ambulator.

"Se cuvine să mulţumim celor care au făcut posibil acest lucru (n.r. - modernizarea), în primul rând domnului ministru Cseke Attila, care l-a început, şi apoi domnului ministru Ritli, care l-a finalizat", a spus primarul, încheind: "De acum, totul e în mâna medicilor, conducerea administrativă a oraşului şi a spitalului şi-au făcut datoria, acum e rândul medicilor să şi-o facă".

La rându-i, managerul interimar al Spitalului Judeţean, care din primăvară încorporează Maternitatea, a oferit datele tehnice ale investiţiei, despre care a afirmat că este "un model de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi administraţia locală", datorită celor 3,369 milioane lei alocate de Minister şi a celor 914.000 lei de la Primărie pentru finalizarea investiţiei, cu trei săptămâni înainte de termenul care era fixat iniţial pe 31 decembrie 2011.

"Aici s-au investit peste 35 miliarde de lei vechi, din care peste 5 miliarde doar pentru laborator. Avem două ecografe 4D şi 3D de peste 6 miliarde de lei, extrem de performante", a spus Gavril Grebenişan, spunând că "ce a mai rămas din vechea structură este doar personalul", în rest echipamentele fiind noi şi de înaltă performanţă.

Gata cu scandalurile

Invitat de onoare, fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, a făcut un scurt bilanţ al implicării sale în modernizarea sistemului sanitar din Bihor, precizând că "am reuşit să recuperăm, în aceşti ultimi doi ani, 10-15 ani din ceea ce aveam de recuperat prin rămânerea noastră în urmă".

La o zi după demisia controversatului doctor Doru Crăiuţ, survenită în urma unui întreg şir de scandaluri în care acesta a fost implicat alături de fosta conducere a Maternităţii, Cseke a subliniat că "din acest moment discuţiile în jurul Maternităţii e bine să ia sfârşit, pentru că ele nu sunt spre binele nimănui".

Pentru a-i conştientiza pe medici în legătură cu importanţa acestui avertisment, fostul ministru a anunţat că din octombrie 2013 va intra în vigoare şi în România o directivă a UE în baza căreia toţi pacienţii se vor putea adresa oricărui medic din Uniune, fără a mai anunţa în prelabil CAS şi fără a mai cere vestitul formular E 112 ori alte aprobări, consecinţa fiind că medicii din vestul ţării riscă să-şi piardă pacienţii dacă nu îşi revizuiesc atitudinea faţă de bolnavi.

"Dacă nu avem grijă, ne putem pierde şi mai mult pacienţii, de aceea trebuie să avem grijă de ei şi să le recâştigăm încrederea", a spus Cseke. "Tot ce se vede aici este în primul rând pentru pacienţi", a insistat el.

Marea Revoluţie europeană din Octombrie 2013

La rându-i, succesorul lui Cseke, Ritli Ladislau, şi-a concentrat discursul pe aceeaşi temă, subliniind şi el dublul pericol, ca medicii din vestul ţării să rămână fără pacienţi, iar CAS fără bani, deoarece pacienţii se vor putea adresa liber oricărui medic din UE, fără a mai plăti din buzunar decât spitalizările continue (adică cu internări peste noapte).

"Dacă nu ne pregătim cum trebuie, vom pierde pacienţi, astfel că trebuie să facem ordine", a spus Ritli. Ministrul a atenţionat că doreşte să facă "o adevărată revoluţie în sistem", astfel încât să realizeze ceea ce el a numit "flexibilizarea managementului" unităţilor sanitare de stat. "În prezent, managerii sunt legaţi de mâini şi de picioare prin legislaţie, nu-şi pot aplica propriile politici de personal", a spus dr. Ritli, sugerând că în urma modificărilor legislaţiei actuale managerii de spitale vor avea inclusiv libertatea de a-şi alege personalul, de a face angajări şi concedieri potrivit propriilor viziuni manageriale.

"Mesajul meu este o chemare la solidaritate în ce priveşte conturarea unei legislaţii coerente şi eficiente", a spus ministrul.

Tur de onoare şi la Judeţean

După încheierea scurtelor discursuri, care au părut să capteze atenţia medicilor şi asistentelor, oficialii din Minister şi din administraţia locală au vizitat Policlinica Maternităţii, primind explicaţii de la conducerea unităţii cu privire la cabinetele şi laboratoarele proaspăt modernizate: de obstetrică şi ginecologie, consiliere mame, planificare familială, neonatologie, oftalmologie, radiologie, recuperare medicală, sală de intervenţii, sală de investigaţii, laboratoare de hematologie şi biochimie.

La inaugurare au participat, pe lângă medici şi asistente, şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, dar şi viceprimarii Rozalia Biro şi Gheorghe Carp.

Tot sâmbătă, conducerea Spitalului Judeţean a prezentat fostului şi actualului ministru, precum şi conducerii Primăriei, etajul al VIII-lea al Staţionarului I (clădirea de pe deal a unităţii), unde a fost complet renovată şi secţia de Neurologie.

Până acum, la Spitalul Judeţean au fost complet modernizate toate cele opt etaje ale unităţii, cu investiţii totale de 9,3 milioane lei, din care 5,5 milioane de la Ministerul Sănătăţii, 2,7 milioane din fondurile proprii ale Spitalului Judeţean, 1 milion de lei de la Primărie şi 69.000 lei de la Consiliul Judeţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
RUSINE,DLE RITLI !!!
Cand aflam ca Ritli a devenit ministru,eram mandri de el,ne-am bucurat ca un alt bihorean ocupa aceasta inalta functie.Era renumit profesionalismul sau, iar cei care avusesera tangenta cu el,aveau de spus doar lucruri pozitive si despre caracterul sau.Ei,cam atat l-a tinut.Stirea de aseara, de la TVS,ne-a oripilat pe multi.Cat de nesimtit trebuie sa fii sa te comporti astfel?Dle ministru,functia pe care o ocupati in prezent,implica si diplomatie.Dvs.nu cunoasteti intelesul acestui cuvant,se pare.Cum va puteti comporta atat de josnic,sfidator,nediplomat,total inadecvat functiei pe care o ocupati.Nu mai vorbim de bun simt...Ne-ati dezamagit,v-ati dat arama pe fata!
Postat 13 Decembrie 2011, 09:01 de sorin
felicitari
sunt conditii foarte bune la maternitatea oradea si policlinica arata pe masura .Eu am nascut acum 2 luni cu dr popa lucian si e un doctor deosebit,inainte am piedut 3 sarcini si eram disperata,acum sunt o mama fericita si desi este ginerele ,directorului medical dr chitulea este un medic deosebit glumeste cu pacientele,le incurajeaza si mi-a povestit ca a preluat un salon plin de tiganci de care toata lumea fugea pt a le ajuta si ale urmari conform normelor europene pt ca spunea dr popa oameni sunt si ele si faptul ca dupa paciente selecte te ocupi si de cazuri sociale pe face sa revii cu picioarele pe pamant.E un om deosebit si un medic foarte bine pregatit pe care il recomand tuturor
Postat 12 Decembrie 2011, 19:19 de maria
@corect
"se impauneaza codosii " ca au terminat intr-un an ce nu a fost in stare madama ta in 6 (SASE) ani.Du-te si multumeste-i tu ei,iar noi,restul pacientelor ne bucuram de ce avem.A facut in 2008 un proiect de doi lei in urma carora nu a primit bani.Citeste mai cu atentie (daca esti in stare) sursele de finantare ale acestei finantari. Si nu mai bate campii,pt ca bani de la autoriltatile locale a primit si ea,doar ca nu i-a investit in ambulator,cu toate ca nimeni nu a oprit-o.
Postat 12 Decembrie 2011, 12:19 de dorina
tineri sunt ageri si foate inteligenti fara mila pregatiti va viitorul oricum nu va apreciaza
toat lumea prelungeste agonia de a trai ca un sclav pentru JIDANI, daca d-zeu vrea sa traiesti traiesti daca nu te duci la EL, de ce ne prelungim agonia? NOI nu avem nevoie de medici, ei strica nu ajuta absolut deloc te incaseaza si in rest ce nu poti tu citi incearca pe tine.
Postat 12 Decembrie 2011, 09:47 de fiiiteeee de omprost
tineri sunt ageri si foate inteligenti fara mila pregatiti va viitorul oricum nu va apreciaza
serios de ce sa nasc la maternitate inchiriez un ap[artament LANGA amternitate iau o moasa cu suflet si nu un MEDIC hapsan de banii si nasc linistita, fericita e tigancusa care naste in natura, da Domane un cutrmur si lasa ne pe cei sanataosi la minte sa mai traim, nu ne lasa prada hotiilor si criminalilor creati de societate si minti demonice care lupta doar pentru OCHIUL DRACULUI=banul. FUGITI si salavati va nu va lasati pe mana criminalilor va vor incolti si fura inclusiv viata santajandu va sanatatea:))) vreau sa nasc natura si fara mediccc , medicul este casta JIDANA care vrea doar ochiul dracului.ATAT:))) jidani au dat startul si la donarea de organe si se joaca cu viata umana care da ochiul banului traieste care nu ajunge oricum la D-zeu.
Postat 12 Decembrie 2011, 09:43 de fiiiteeee de omprost
h
pe cand unul la alesd? vand primar corupt
Postat 12 Decembrie 2011, 06:26 de h
Foarte frumos
Eu am nascut in aceasta maternitate si ca si mine alte zeci de mii de bihorence. Nu au fost conditiile de acum dar totusi nu am avut probleme de nici un fel. Acum va fi chair mai bine pt viitoarele mamici.
Postat 12 Decembrie 2011, 00:25 de Maria
Degeaba
Degeaba zugravezi o casa interior si exterior cand ea e in paragina ,tot asa degeaba inaugurezi ambulatoriul de vreme ce medici care au mai ramas sunt corupti si nu le pasa decat de bani si nu le pasa de copii si de pacienti lor pe care ii lasa sa moara in spital,dupa care iti spune ca tu esti vinovat si nu INCOMPETENTA ,rusine,Mie greata sa aud de maternitatea Oradea si de medici din ea
Postat 11 Decembrie 2011, 20:59 de Claudia
Statia de Hemodializa din STII
Dar cu STATIA DE HEMODIALIZA ST II ce se va intampla?
Postat 11 Decembrie 2011, 12:36 de AAAAAAAA
da la ce comunist ne reprezinta
ha, ha, ha, ei considera ca ce este nou este bun,ha, ha, ha, ha serviciile sunt importante ma duc in nou si mi omoara copilul :)) ca nu i dau mita si spaga:))) dar de nasterile in apa ati auzit? ALOOOOO ceva mai incurajator pentru mame aveti decat dopare chimica peste 100 de ani probabil se va indura stapanul comunist.ati pus plase de tantari si mute la geamauri sau manca gravidele rahatul de muste ?:)))ha, ha, ha, ha, de la prosti multe asteptari nu poti sa ai!
Postat 11 Decembrie 2011, 12:09 de CEKES nu e bun
@galeria de imagini
Vai si amar , toti niste imbuibati de la vladica la opinca!
Postat 10 Decembrie 2011, 22:06 de of of
cadouri medicilor platesc in natura trimit o tarfa cu sida sau sifilis si se rezolva :))
in practica tot ce are mancarimi are si ... criza nu sunt banii de altele
Postat 10 Decembrie 2011, 20:41 de NU SE POATE!!!
asteptari
Avand in vedere reclamatiile atator oradeni , astept de mult de la D-nul Bolojan sa afiseze in incinta spitalelor municipiului tablite cu urmatoarea atentionare AICI NU SE DAU ATENTII! CEI SURPRINSI CA DAU SI PRIMESC VOR FI SANCTIONATI CONFORM LEGII IN VIGOARE ! Poate imi vor spune multi ca este stipulat in actuala lege a sanatatii ca pot primii atentii cadrele medicale ca si recunostinta pentru serviciile primite, dar D-nul Bolojan la cat este de prieten cu D-nul ministru al sanatatii ii poate sugera ca sa schimbe acest articol al legii ( cum a schimbat si alte articole din legi dupa placerea domniei sale). Si inca ceva, cand se va face aceea remunerare a medicilor dupa performanta? Domnule Bolojan, sau nu te mai intereseaza? Iti plac banii negrii care merg in buzunarele doctorilor? Vin mai multi bani de la Bucuresti? si noi oradenii ne zbatem sa dam in continuare bani medicilor pe la colturi de coridoare sau in birouri nemonitorizate video?
Postat 10 Decembrie 2011, 20:04 de eu
da tragica mentalitate
voi vedeti numai aparentele ia sa vedem cine a verificat investitiile si cheltuielile realizate in ce buzunar au intrat? o sa afalam peste 5 ani sau niciodata banii sunt ai nostri ai cetatenilor ii platim ca sa ne gestioneze deci nu inteleg ce au facaut in plus de atributiile lor? II felicitam ca ne au cheltuit banii cu folos sau nu vom vedea in timp cine beneficiaza de ele si de ce?
Postat 10 Decembrie 2011, 19:15 de aura
@corect
ba sa nu ii ierte nimeni, daca au luat comisioane, ci sa fie descoperiti si sa fie pedepsiti, doar sunt bani publici!!
Postat 10 Decembrie 2011, 17:56 de iertare
maternitate
Intr-un bordel degeaba schimbi asternuturile daca nu schimbi si fufele. Fufe=cei care iau bani de la pacienti, cei care te lasa sa mori daca nu le dai bani, cei care te lasa sa mori chiar daca le dai bani. Nu toti medicii din maternotate sunt fufe.
Postat 10 Decembrie 2011, 17:39 de Barza
de unde?
Rusine ca nu ii multumeste nimeni si Lianei Antal, ca doar ea a inceput reabilitarea ambulatoriului, iar banii in majoritate sunt dintr-un program de la Uniunea Europeana, conceput si demarat de Antal cu vechea echipa, dar, uite cum se impauneaza codosii cu munca altora. Sa dea Bunul Dumnezeu acuma in Sfantul Post, sa le arate la Antal si echipei sale recunostinta pe care o merita, iar celor ce se lauda cu munca altora, la fel: ceea ce merita; iar celor ce au luat comisioane din aceasta constructie sa ii fie mila la Dumnezeu si sa ii ierte .
Postat 10 Decembrie 2011, 16:48 de corect
Sa fim corecti, daca se poate!
Place sau nu, in domeniul medical s-au facut cele mai eficiente si pragmatice investitii. Felicitarii tuturor celor care si-au adus aportul.
Postat 10 Decembrie 2011, 15:10 de safe
oradean
ce s-a facut in ultimii doi ani pt spitalele din Oradea e extraordinar,jos palaria pt efortul depus,cred sincer ca ridicol esti tu mister"huuu"Sunt apolitic,dar bolo si cheke merita tot respectul nostru pt ce au realizat pt oras in materie de conditii din spitale. O simpla opinie.....
Postat 10 Decembrie 2011, 14:57 de oradean
huuuuuuuuuu
huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu cu coplata platim noi aceste asa zise evenimente ridicole, huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Postat 10 Decembrie 2011, 14:34 de huuuuuuuuuu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6156 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON