URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 August 2016, 20:31

Consiliul Local scuteşte Universitatea de penalităţile aferente impozitului pe cantina studenţească

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a hotărât, marţi, în şedinţă ordinară, să scutească Universitatea Oradea de penalităţile de întârziere aferente impozitului pe clădirea cantinei studenţeşti. Universitatea datora la sfârşitul lunii iulie penalităţi de întârziere în valoare de 15.800 lei aferente unei obligaţii fiscale în valoare de 68.400 lei.

Cu opoziţie

Hotărârea a fost luată cu 14 voturi, numărul minim permis de lege, din partea reprezentanţilor PNL. Reprezentanţii PSD s-au abţinut de la vot în vreme ce consilierii UDMR s-au pronunţat împotrivă. "Legea prevede că constituie avantaj economic orice ajutor dat unei persoane juridice", a afirmat udemerista Kirei Melinda.

Consiliera a susţinut că ştergerea acestor penalităţi constituie un ajutor de stat, iar municipalitatea ar trebui să ceară avizul Consiliului Concurenţei. Kirei a fost de părere că în lipsa acestui aviz hotărârea privind scutirea de plata penalităţilor va fi atacată de Instituţia Prefectului, ca nelegală, aşa că nu ar trebui adoptată.

În replică, primarul Ilie Bolojan, a susţinut cauza Universităţii arătând că este o instituţie publică şi nu o de o firmă, pentru ca ştergerea penalităţilor să poată fi interpretată ca ajutor de stat.

"Este vorba doar de majorări, pentru că impozitul îl va plăti, şi nu este o sumă care să ne scoată din casă", a spus primarul. Bolojan a insistat ca municipalitatea să acorde acest ajutor instituţiei de învăţământ în condiţiile în care care, oricum, "nu stă foarte bine din punct de vedere financiar". De altfel, în trecut, Consiliul Local a acordat scutiri similare de penalităţi în cazul unor culte.

Se extinde Piaţa Obor

În cadrul şedinţei de marţi, aleşii orădenilor au mai hotărât extinderea cu 3.800 metri pătraţi a viitorului amplasament al Pieţei Obor. "ADP solicită preluarea unei parcele alipite parcelei deja alocată, în vederea asigurării accesului optim la reţeaua stradală a viitoarei Pieţe Obor", se menţionează în proiectul de hotărâre.

Consiliul Local a concesionat către Administraţia Domeniului Public 7,9 hectare de teren situat la şoseaua de centură, peste drum de Cartierul Europa, pentru strămutarea Pieţei Obor.

Pe actualul amplasament al Ocska Piac urmează să fie construită o sală polivalentă cu 5.500 locuri cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.

Alţii la rând!

Pe de altă parte, având în vedere schimbarea de legislatură, Consiliul Local şi-a desemnat marţi noii reprezentanţi în comisiile pentru vânzarea prin negociere directă a terenurilor aflate în proprietatea municipiului.

Din comisiile care funcţionează pe lângă Direcţia Patrimoniu Imobiliar vor face parte liberalii Grigore Morar, Teofil Filimon şi Camelia Dulcă, respectiv udemersita Kecse Gabriella. Aceştia vor fi înlocuiţi, la nevoie, de membrii supleanţi Ioan Lezeu, Corina Fonoage şi Marius Zdrîncă, desemnaţi de PNL şi, reprezentanta UDMR, Kirei Melinda.

La fel, în Comisia Municipală pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului au fost desemnaţi liberalii Dragoş Marcel, Grigore Morar şi udemeristul Kiss Gabor, iar în conducerea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor au fost numiţi Camelia Dulcă şi Daniel Negrean, ambii membri PNL.

În plus, începând din septembrie, chirurgul Adrian Duşe, consilier local ales pe listele PNL, va fi înlocuit în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă de medicul primar ATI, Daniela Negrău. Duşe a renunţat la această funcţie încă din luna iulie, după ce a fost ales consilier local. Celălalt reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al spitalului este doctorul Foldes Adalbert.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
la voi acolo la Oraghie
e multiculturalitate!!! ala e farmecul locului, mă rog, unul din ele :)))) că mai aveti Uraniu de pe la mine, alea de minerit și mai aveti si Radon tot radioactiv de la apa voastra geotermala si de la Felix....ioi, binie făceți că nu vă uniți cu Felixu', că de ce să luați Radiu și Radon, că nu dați voi banii pe așa ceva, că se reduc durerile....
Postat 30 August 2016, 22:28 de ADINA
cum sa scuteasca...
...primaria universitatea de penalitati, pentru cantina ? Aaaa, de fapt scuteste firma Select Catering, a carei patroana, Leontina, este membra PNL si pretenara la catarama cu Cherechesoaia ! Acuma stim de ce, da.
Postat 30 August 2016, 22:10 de AgentulTermic
mno....
taman PSD nu vrea sa sustina Universitatea? AICI E CEVA PUTRED.......IN ORADEA ASTA A VOASTRA!!!!!!AICI E PLIN DE AUTOGOLURI
Postat 30 August 2016, 20:47 de ADINA
de ce?
De ce nu a platit impozitul Universitatea? Pentru indemnizatiile uriase ale rectorului, prorectorilor, presedintelui Senatului si ale cancelarului sunt bani, iar pentru impozite,nu? Au papat penalul Bungau si smecherul Rosca plus Curila si Pasca tot? Nerusinatii!!! Inadmisibil!
Postat 30 August 2016, 20:41 de andreimagheru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON