URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2012, 19:10

Consiliul Local a majorat preţul gigacaloriei şi a decis mutarea spitalului de Boli Infecţioase

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul 2012 începe cu o scumpire. Întruniţi în prima şedinţă din acest an, consilierii locali au hotărât luni, cu unanimitate de voturi, majorarea cu 4,41 lei a preţului gigacaloriei de la 261,69 lei, la 266,10 lei. Noile tarife au fost aprobate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pe 29 decembrie 2011 şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie a acestui an.

Deşi Electrocentrale a obţinut scumpirea încălzirii, orădenii vor plăti în continuare tot 235,52 lei pe gigacalorie, preţ practicat începând cu 1 octombrie 2011. "Populaţia nu va plăti nimic majorat, ci doar Consiliul Local îşi va majora subvenţia pentru a acoperi diferenţa până la noul preţ", a declarat primarul Ilie Bolojan. Pentru a compensa această scumpire, bugetul local îşi va majora subvenţia pe gigacalorie de la 26,17 lei 30,58 lei.

Se mută "infecţioasele"

În cadrul şedinţei de luni, Consiliul Local a mai hotărât mutarea Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea din imobilul situat în spatele Palatului de Justiţie, în strada Tribunalului 8, în incinta Staţionarului II al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din strada Republicii 37. Secţia Infecţioase va funcţiona în spaţiul folosit până de curând de secţiile oftalmologie şi chirurgie toracică, ce urmează să fie reabilitate.

Strămutarea acesteia este necesară pentru că imobilul urmează să fie demolat pentru a face loc construcţiei viitoarei parcări supraetajate. Lucrarea a fost adjudecată de firma Construcţii Bihor pentru suma de 16,7 milioane lei. Clădirea va avea 462 de locuri dispuse pe trei niveluri plus terase.

Pista de biciclete transfrontalieră

Aleşii orădenilor au mai aprobat, tot cu unanimitate de voturi, suportarea de către bugetul local a cheltuielilor neeligibile pe care le implică proiectul privind construirea unei piste de biciclete între Berettyoujfalu şi Oradea care este finanţat din fonduri europene.

Proiectul prevede construirea unei piste de biciclete cu o lungime de 35 de kilometri pe direcţia Berettyoujfalu, Mezoptered, Biharkeresztes, Artand, Borş şi Oradea. Bugetul total al proiectului se ridică la 6,2 milioane euro, sumă din care 1,3 milioane euro vor reveni municipiului Oradea. Contribuţia municipalităţii necesară pentru a acoperi cheltuielile neeligibile este de 43.896 euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
chiar asa?
Aceasta primarie USL-UDMR va ajunge sa ne faca sa ne vindem casele si sa mergem unde vedem cu ochii,sint curios ce ne vor mai promite inainte de alegeri,oare nu se gaseste in Oradea un om capabil sa vina cu un proiect pt oradeni sau toti sint la fel?oricum jumate din oradeni se vor debransa de la cet cit de curind daca continua cu jaful cetateanului de rind sau poate ca banii de la cet au alte destinatii,poate electorale,ca in ultima vreme prea ne belesc cu tot felul de taxe,de la cimitir pina la un loc de parcare totul sa majorat-"tot inainte tovarasi"
Postat 10 Ianuarie 2012, 11:28 de luky
Spre dezastru ....
"Populaţia nu va plăti nimic majorat, ci doar Consiliul Local îşi va majora subvenţia pentru a acoperi diferenţa până la noul preţ", a declarat primarul. Bine, bolovane, o intrebare : de unde are cl bani, aduc consilierii de acasa ? Pui tu diferenta din buzunar ? Tot de la noi, prostii, aveti banii ! Si daca maine vine o lege si zice ca nu se mai poate subventiona de la bugetul local, ca nu-i OK ?! Ca sar in sus cei ce nu folosesc serviciile electrocentrale dar cotizeaza! Ramanem cu 266 de lei la plata ? Ramanem ! Cat puteti mulge de la electrocentrale de o tineti asa tare in brate ?! Cred ca foarte mult si sunteti si destui !
Postat 10 Ianuarie 2012, 09:39 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON