URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 27 OCTOMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Spre deosebire de Bolojan, Birta are o misiune foarte grea la Primărie. El vine după mandatele de succes ale fostului primar, pe când Bolojan vine după activitatea jalnică a lui Pasztor Sandor și Ioan Mang. Birta trebuie nu doar să arate că se ridică la înălțimea mentorului său, ci și să facă față unei conjuncturi nenorocite.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu am urmărit să-l insult pe președintele României, pe care l-am votat de trei ori (în două rânduri vs Ponta și o dată în finala cu Dăncilă, ratată lamentabil de Barna), ci fac doar o constatare. În loc să avem, după legislativele de anul trecut, patru ani de pace, în care aleșii să îndrepte legile stricate de PSD, să gândească un PNRR corect (nu mizeria cu care se laudă „oamenii noi”, în realitate o condamnare la înapoiere) și să facă reformele fără de care, iată, statul a eșuat, Klaus Iohannis a distrus nu doar perspectiva, ci și prezentul. A lipit PNL și guvernarea tocmai acelui PeSeDe pe care susținea că vrea să-l țină deoparte de masa puterii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre noile restricţii Covid-19 aprobate în România?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Una dintre cele mai importante decizii CCR transpuse în proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost aceea prin care s-a stabilit că nu poate fi condiționată acordarea de despăgubiri pentru arestare sau condamnare nelegală de caracterul formal nelegal al actului de arestare sau condamnare, astfel cum decisese, în mod cu totul aberant, înalta Curte de Casație și Justiție prin una dintre cele mai rușinoase decizii din istoria Instanței Supreme.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Nu se cunoaşte unde şi cum se cantonează virusul în perioada dintre epidemii, dar se crede că virusul gripal A este prezent la populaţia umană de pe tot globul şi că cea mai mare parte a acesteia este capabilă să susţină un nivel scăzut al răspândirii interepidemice; pe de altă parte, anumite tipuri umane de virus ar putea fi cantonate în lumea animală, dar nu există încă dovezi concludente. În epoca modernă, mijloacele rapide de transport contribuie la răspândirea globală a virusului.
04 Octombrie 2021, 08:00

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 – 8 octombrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie 2021, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00 după următorul program:

Luni, 04.10.2021       

Citiri radio ORADEA: Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A. Petre, Valea Drăganului, Merilor, Perilor, Pădurii, Piersicilor, Paleului, Prunilor, Alunei, Bulgarilor, Calistrat Hogaş, Cireşilor, Dimitrie Anghel, Gorunului, Ion Buteanu, Joseph Franz Haydn, Nistrului, Stejarului, Strugurilor, Viilor, Vişinilor, Calea Bihorului, Ion Bogdan, Vişeului, Frasinului, Secarei, Grâului, Siretului, Ady Endre, Emilian Mircea Chitul, Malului, Ecaterina Teodoroiu, Feleacului, Frunzei, Janus Pannonius, Juhász Gyula, Louis Bleriot, Sebeşului;

Citiri Sânmartin: Ştefan cel Mare de la nr. 49 la nr. 86, Ion Budai Deleanu;

Betfia: de la nr. 1 la nr. 55;

Nojorid.

Marţi, 05.10.2021      

Citiri radio ORADEA: Academiei, George Coşbuc, George Bariţiu, Moscovei, Îngustă, Regizor Mircea Popescu, Teatrului, Postăvarului, Andrei Şaguna, Aurel Lazăr, Iosif Vulcan, Madách Imre, Nicolae Grigorescu, Piaţa Libertăţii, Parcul Traian, Patrioţilor, Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gîrleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cârlova, Calea Adevărului, Plaiului, Cernăuţiului, Rozelor, Sofiei, Vulturilor, Licuricilor, Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathiads Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Bulevardul Dinicu Golescu, Camil Petrescu;

Citiri Sânmartin: Bulevardul Felix de la nr. 93 la nr. 137, Pavel Dan;

Betfia: de la nr. 57 la nr. 134;

Nojorid.

Miercuri, 06.10.2021 

Citiri radio ORADEA: Republicii, Bucegi, Nicolae Titulescu, Piaţa Bucureşti, Mestecănişului, Episcop Sulyok István, Piaţa Rahovei, Simion Bărnuţiu, Ştefan Simion, Tuberozelor, Albinelor, Pasului, Renaşterii, Frunzisului, Piscului, Sanatoriului, Nicolae Beldiceanu, Primăverii, Abrudului, Cotnari, Răspântiilor, Ana Ipătescu, Floricelelor, Sinaia, Călimăneştilor, George Vâlsan, Vâlcelelor, Cercului, Jiului, Atacului, Cantonului, Emil Isac, Livezilor, Murgului, Piatra Craiului, Vasile Lucaciu, Aleea Ştrandului, Barbu Stefănescu Delavrancea, Graurilor, Parcul I.C. Brăteanu, Rimler Károly, Schiff Ernő;

Citiri Sânmartin: Bulevardul Felix de la nr. 136 la nr. 148, Şcolii;

Betfia: de la nr. 135 la nr. 218;

Nojorid.

Joi, 07.10.2021          

Citiri radio ORADEA: Deltei, Nicolae Iorga, Roman Ciorogariu, Crinului, Garoafei, General Traian Moşoiu, Independenţei, Piaţa Unirii, Ulmului, Vasile Alecsandri, Bradului, C.A. Rosetti, Ion Budai Deleanu, Jókai Mór, Scurtă, Lămâiţei, Mihai Eminescu, Nicolae Jiga, Cuza Vodă, Lunii, Semenicului, Bartók Béla, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor., Colinelor, Rafael Sanzio, Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici;

Citiri Sânmartin: Ion Raţiu, Alexandru Lăpuşneanu, Gheorghe Bariţiu, Decebal;

Cordău: de la nr. 1 la nr. 40;

Nojorid.

Vineri, 08.10.2021     

Citiri radio ORADEA: Academiei, George Coşbuc, George Bariţiu, Moscovei, Îngustă, Regizor Mircea Popescu, Teatrului, Postăvarului, Andrei Şaguna, Aurel Lazăr, Iosif Vulcan, Madách Imre, Nicolae Grigorescu, Piaţa Libertăţii, Parcul Traian, Patrioţilor, Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gîrleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cârlova, Calea Adevărului, Plaiului, Cernăuţiului, Rozelor, Sofiei, Vulturilor, Licuricilor, Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathias Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Bulevardul Dinicu Golescu, Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Iederei, Nicolae Labiş;

Citiri Sânmartin: Muntele Carmel, Vasile Alecsandri, Leonardo Da Vinci, Michelangelo, Ion Alexandru;

Cordău: de la nr. 43 la nr. 67;

Nojorid.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2587 RON
  • 1 EUR = 4.9476 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON