URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Martie 2015, 07:21

Civilizaţie cu handicap: Tot mai multe parcări de domiciliu sunt atribuite, gratis şi nelimitat, celor cu certificate de handicap

Civilizaţie cu handicap: Tot mai multe parcări de domiciliu sunt atribuite, gratis şi nelimitat, celor cu certificate de handicap UNUL DIN CINCI. 6 din cele 30 de locuri de parcare amenajate pentru un bloc din strada Galileo Galilei au fost atribuite gratuit persoanelor cu handicap. "Cel puţin doi vecini nu au niciun handicap, au doar certificate!", acuză un locatar din zonă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A devenit Oradea un oraş de handicapaţi? Aceasta e întrebarea pe care şi-o pun locuitorii din marile cartiere după ce tot mai multe locuri de parcare amenajate de Primărie între blocuri sunt ocupate de persoane cu dizabilităţi.

Numărul solicitărilor acestora a crescut în ultimul an cu aproape 25%, ceea ce face ca orădenii sănătoşi şi activi să nu mai încapă, pur şi simplu, de vecinii lor bolnavi. Reali sau închipuiţi...

Lege şi regulament

Considerat unul dintre cele mai civilizate oraşe din ţară, Oradea alocă persoanelor cu dizabilităţi locuri de parcare de domiciliu, gratuit şi nelimitat, încă de la amenajarea celor dintâi asemenea facilităţi, în anul 2010. Până atunci, locuri speciale pentru această categorie erau rezervate, în număr limitat, doar în parcările publice, în baza Legii 448/2006, privind drepturile persoanelor cu handicap, care a fixat această obligaţie tuturor administraţiilor locale. În 2010, odată cu amenajarea parcărilor de rezidenţă, municipalitatea a conceput un regulament de atribuire şi utilizare a acestora (aprobat prin HCL 448/2010, actualizată prin HCL 347/2011), menit să reducă eventualele abuzuri.

Potrivit normativului, în parcările de domiciliu gestionate de Administraţia Imobiliară Oradea împreună cu asociaţiile de proprietari se pot atribui locuri, gratuit şi fără limită, persoanelor cu handicap grav sau accentuat, membre în aceste asociaţii. Procedura e simplă: solicitanţii se adresează asociaţiilor, prezentând certificate medicale, iar deciziile le iau comisiile de atribuire, formate din 5 persoane: preşedintele şi administratorul asociaţiei, un locatar al imobilului căruia îi este alocată parcarea, plus doi angajaţi ai AIO. Tot prin regulament, AIO e obligată să verifice modul în care beneficiarii se conformează normelor, iar aceştia să respecte indicatoarele şi marcajele, inclusiv pe cele ce arată că anumite locuri sunt atribuite persoanelor cu handicap, contravenţiile fiind sancţionate cu amenzi între 150-500 lei.

Generozitate şi "speculă"

Tot mai mulţi orădeni consideră, însă, că acordarea locurilor pentru persoanele cu dizabilităţi se face cu prea mare largheţe, căci există profitori care vor doar să aibă locuri asigurate, şi încă gratuit, deşi nu merită "privilegiul". "În zona Galileo Galilei, Primăria a realizat vara trecută parcare de domiciliu, dar de o lună în dreptul a tot mai multe locuri au apărut indicatoare că au fost atribuite unor persoane cu handicap. Pe doi beneficiari îi cunosc şi ştiu că nu au dizabilităţi", a reclamat un orădean Primăriei şi BIHOREANULUI. "Cei doi posedă nejustificat certificate de handicap. Nu au nicio problemă fizică, se mişcă la fel ca orice om normal", spune bărbatul, nemulţumit că "descurcăreţii" s-au "îmbolnăvit" numai după ce municipalitatea a amenajat parcarea şi taxează riveranii.

Situaţia semnalată se confirmă în teren. Din cele 30 de locuri ale parcării, 6 au fost atribuite riveranilor cu dizabilităţi. Totuşi, cele două persoane acuzate de impostură au, după cum era de aşteptat, certificate de încadrare în categoria de handicap accentuat. Unul dintre bărbaţi, de 60 ani, este pensionar şi are coxartroză, celălalt are 30 de ani şi suferă tot de o afecţiune a sistemului osos. Situaţia din strada Galileo Galilei nu e, însă, singura de acest fel, reprezentanţii municipalităţii confirmând că în ultimele luni se înregistrează reclamaţii similare din toate cartierele.

Fără control

În întregul oraş, Primăria a amenajat până acum 12.929 parcări de domiciliu, 10.000 de locuri fiind deja administrate de AIO şi asociaţiile de proprietari. Numărul locurilor atribuite persoanelor cu handicap e în creştere. "În 2013 au fost atribuite persoanelor cu dizabilităţi 411 locuri, iar în 2014 s-au atribuit 543", spune şeful AIO, Cristian Beltechi (foto). Cu 25% mai mult, deci. "Primim reclamaţii că nu toţi beneficiarii au cu adevărat dizabilităţi, dar nu avem competenţa de a contesta actele medicilor". Doar Poliţia ar putea, la sesizarea celor interesaţi.

Conform legii, încadrarea în gradele de handicap accentuat şi grav, care dau dreptul la facilităţi, o face Comisia de evaluare de pe lângă Direcţia judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care stabileşte şi tipurile de handicap "fizic, somatic, auditiv, vizual, neuropsihic, asociat, HIV-SIDA". E evident, însă, că nu toate afecţiunile ar justifica gratuitatea la acordarea locurilor de parcare, căci una e să te deplasezi cu greutate din cauza unui handicap locomotor şi cu totul alta, de pildă, să nu auzi bine. Aşa că nu ar fi deloc deplasat ca aleşii orădenilor să modifice criteriile de atribuire a locurilor de parcare, lăsând gratuitea doar celor care se mişcă mai greu, nu şi celor care se "învârtesc" uşor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Civilizatie
Buna ziua Tin sa felicit Primaria orasului Oradea pentru ca RESPECTA LEGEA! Inteleg frustrarea oamenilor 'normali', dar daca ati fi in locul unei persoane cu handicap grav ce ati mai comenta?! In Bucuresti nici nu te baga in seama administratia domeniului public, desi AI DREPTUL conform LEGII!!! Am un copil cu handicap grav, are mari probleme motrice, de-abia merge, nu poate urca scarile, etc. ADP sector 6 m-a trimis la plimbare, cu LEGE cu tot; deci? inca odata, FELICITARI, Primaria Oradea! RUSINE celor 'sanatosi si activi' care NU INTELEG ce inseamna a avea un handicap.
Postat 02 Mai 2017, 13:36 de slaghe
O fi de vina invidia oare ?
Cei care sunt "invidiosi" pe aceste certificate eu le doresc sa le dea Domnul si lor acest beneficiu! Iar pentru cei care stiu doar sa comenteze eu le sugerez sa mai si citeasca inainte de comentarii!
Postat 10 Martie 2015, 10:14 de zolimiklos
Subscriu si eu!
Bravo, anticomunist! Se pare ca unora nu le convine niciodata, nimic.
Postat 07 Martie 2015, 22:16 de ChrisRock
anticomunist
anticomunist, subscriu si eu, chiar ca lu' asta si mai este unul, nimic nu le convine ce se face in orasul asta.
Postat 07 Martie 2015, 02:06 de HXH
Mai DOS
Esti mai prost decat admite legea. Se pare ca unul dintre cei care nu apartin de fapt si de drept acestui oras, esti tu si nu primarele. Nimic din ceea ce tine de intrarea in normalitate si revenirea la civilizatie in acest oras, nu te multumeste, asa ca muta-te tu frumos la tara, unde poti sa-ti faci propriile reguli.
Postat 06 Martie 2015, 11:13 de User anonimizat
Orădeni cu mintea la fund !!!
Păi, şoferi naivi ce sunteţi, nu asta e problema că se dau pe sub mână certificate, ci faptul că un bou adus cu pluta de printrun colţ de bătătură dintrun sat uitat de lume cum e Birtin, a inventat taxa de parcare de la intrările în bloc sau din dreptul porţilor caselor ... !!! V-a luat minţile şi a prostit tot oraşul edilul vostru şef !!!
Postat 06 Martie 2015, 08:09 de WinDos
Non-handicapatii sa ajunga handicapati
Daca cei care detin certificat de handicapat nu au absolut nicio problema, atunci macar sa ajunga sa se bucure de boala pentru care au hartie...
Postat 06 Martie 2015, 07:39 de ChrisRock
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON