URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Mai 2021, 12:01

Apă caldă, instant! Termoficare Oradea investeşte 37 milioane lei în reţelele secundare şi în montarea de module termice

Apă caldă, instant! Termoficare Oradea investeşte 37 milioane lei în reţelele secundare şi în montarea de module termice INVESTIŢII ÎN CALITATE. Vara aceasta Termoficare Oradea va reabilita reţeaua de distribuţie a agentului termic care alimentează 147 de blocuri şi va monta module termice pentru 38 de imobile. "Mii de orădeni vor beneficia din toamnă de servicii mai bune", promite directorul comercial al Termoficare Oradea, Dan Creţu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor sau la capăt de reţea nu vor mai fi obligaţi să aştepte dimineaţa minute în şir să se încălzească apa pentru duş. Termoficare Oradea investeşte 37 milioane lei în reabilitarea reţelelor de distribuţie a agentului termic şi montarea de module termice la nivel de imobil în mai multe zone din oraş. 

"Aşa cum am promis în anul 2013, modernizarea sistemului de termoficare a oraşului a pornit din CET, a avansat în oraş cu reabilitarea reţelelor primare, iar acum a venit rândul punctelor termice şi a reţelelor secundare", spune directorul comercial Dan Creţu. 

Un sistem de milioane

Începând din anul 2014, sistemul orădean de termoficare a atras investiţii de peste 130 milioane euro. În prima fază, bătrânul CET, care risca să fie închis ca poluator, a fost înlocuit cu o centrală modernă pe gaz, apoi au urmat două etape de înlocuire a 17,5 kilometri şi respectiv 20,25 kilometri de conducte magistrale, iar acum se pregăteşte cea de-a treia etapă, cu încă 25 kilometri de reţea.

Termoficare a mai reabilitat peste 30 km de reţea de recirculare a apei calde, aşa încât aceasta să nu se mai răcească peste noapte în conducte, a refăcut zeci de puncte termice, a înlocuit 3.000 de contoare termice, a modernizat încă pe atâtea şi a introdus citirea lor de la distanţă.

Efectele s-au văzut: Oradea a ieşit, în primăvară, din cel mai lung sezon de termoficare din ultimele două decenii, cu 213 zile de furnizare a încălzirii, cu doar două avarii, remediate în mai puţin de 12 ore!

Servicii (şi) mai bune 

Odată reabilitate majoritatea reţelelor cu probleme, operatorul de termoficare continuă îmbunătăţirea serviciilor. "Chiar dacă în ultimii doi ani nu am mai avut probleme în asigurarea parametrilor de furnizare a agentului termic pentru încălzire, încă avem dificultăţi în asigurarea temperaturii apei calde acolo unde reţeaua de recirculare a fost dezafectată sau nu a existat", recunoaşte Dan Creţu (foto)

În ultimii ani, operatorul de termoficare şi-a reabilitat peste 30 dintre cele 147 de puncte termice şi a investit masiv în reabilitarea reţelei de recirculare. Dacă în anul 2014 în Oradea erau funcţionali 67 km de reţea de recirculare, anul acesta Termoficare a ajuns la 105 km de reţea funcţională şi vrea ca în trei ani să asigure recircularea apei calde pentru toţi consumatorii.

Apă caldă non-stop

Pentru anul acesta, operatorul plănuieşte reabilitarea a 7,8 km de reţele secundare. Investiţia de 25,5 milioane lei este finanţată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin programul "Termoficare 2019 - 2027", cu o contribuţie de 15% a bugetului local. "Lucrările încep în luna mai şi se vor desfăşura peste vară, cu termen de finalizare în septembrie 2022", spune directorul comercial.

În urma investiţiei, locuitorii a 89 de blocuri din cartierul Rogerius, alimentate de punctele termice 104 şi 610 din zonele Transilvaniei şi Sfântul Apostol Andrei, şi 58 de blocuri din Nufărul, încălzite prin punctele termice 871 şi 872 din zonele Ciheiului şi Nufărului, vor beneficia de un confort termic sporit. Reţelele, relocate în întregime pe domeniul public, vor asigura recircularea apei calde la nivel de scară de bloc şi echilibrarea hidraulică a sistemului de încălzire.

Centrală la scară

În paralel, Termoficare pregăteşte desfiinţarea punctelor termice 413, 722, 850 şi 855, care alimentează 38 de blocuri din centrul oraşului şi cu consumatori pe străzi precum Republicii, Libertăţii, Parcul 1 Decembrie, Mihai Viteazul şi altele. Acestea vor fi înlocuite cu module termice la nivel de imobil. 

"Orădenii vor beneficia de servicii mai bune. Aducând reţeaua primară mai aproape de consumator, acesta va avea apă caldă instant, pentru că se prepară chiar în imobil. Vom limita pierderile de energie de pe reţea pentru că vom folosi conducte preizolate şi vom putea monitoriza toţi parametrii din dispecerat", spune Creţu.

Lucrările, finanţate prin acelaşi program "Termoficare 2019 - 2027", vor costa 11,5 milioane lei şi vor începe în luna iunie, cu termen de predare luna septembrie, înainte de începerea sezonului de încălzire. Ca să ţină de cald la iarnă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP
Inca te speli in crisul Negru??
Postat 25 Mai 2021, 14:35 de Sandu2100
Termoficare SA nu investește nimic.
Orădenii investesc, din tarifele, ori taxele și impozitele pe care le plătesc. Contrinuabilii români investesc în orice, iar Termoficare SA va încasa, la finalul cheltuirii a peste 170.000.000 Euro, peste 150 Euro/Gcal.
Postat 25 Mai 2021, 13:14 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON