URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2013, 09:28

Anunţ Măsura 312: "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

sigla gal.jpg

COMUNICAT DE PRESĂ

         Asociaţia Grup de Acţiune Locală Euro-Crişana (G.A.L.), cu sediul în comuna Tinca, judeţul Bihor, va primi proiecte pentru

 Măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi"

 

            Data publicării: 21.11.2013

 

         Asociaţia Grup de Acţiune Locală Euro-Crişana (G.A.L.), cu sediul în comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, judeţul Bihor, e-mail: gal_eurocrisana@yahoo.com, site: www.gal-eurocrisana.ro, recunoscută de către Autoritatea de Management (AM PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Decizia de Autorizare nr. 62197/18.03.2013, ca urmare a participării și, implicit, selectării sale spre finanțare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) - Axa IV LEADER (sesiunea 2012), prin prezenta invită micro-întreprinderile (aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/ 2003 şi în legislaţia naţională în vigoare, având mai puţin de 10 angajaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în lei) și persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici, care se vor angaja că până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi) care sunt înregistrate și desfășoară activități non-agricole în spațiul rural al teritoriului Asociației G.A.L. Euro-Crișana, ce se întinde pe raza următoarelor comune din județul Bihor: Avram-Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca, să participe la sesiunea de depunere de proiecte pentru MĂSURA 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi".

         Perioada de depunere a proiectelor: 22 Noiembrie - 24 Decembrie 2013, orele 9.00-15.00.

Locul de depunere al proiectelor este sediul Asociației G.A.L. Euro-Crișana -  comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1).

Suma totală alocată pentru Măsura 312 în Strategia de Dezvoltare Locală a Asociației G.A.L. Euro-Crișana selectată spre finanțare prin PNDR - Axa IV LEADER (sesiunea 2012) este de 738.990 Euro, costul total mediu / proiect de 96.600 Euro, iar intensitatea ajutorului public nerambursabil va fi, conform Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 312, de până la 70% din totalul cheltuielilor eligibile și de până la 85% din totalul cheltuielilor eligibile în cazul în care proiectele prevăd activități de producție de bunuri, impunându-se a se preciza și faptul că, cofinanţarea publică va fi de maxim 200.000 Euro, excepție făcând doar cazurile prevăzute de Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312 (Versiunea 06 din Iulie 2012 Varianta finală).

         Informațiile detaliate privind accesarea și derularea Măsurii 312 sunt cuprinse atât în Fișa Măsurii din PNDR și în Ghidul Solicitantului în vigoare la momentul lansării Apelului de Selecție aferent, disponibile pe site-ul Agenţiei de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (www.apdrp.ro) sau M.A.D.R. (http://www.madr.ro/), cât și în Fișa Măsurii din Planul de Dezvoltare Locală al Asociației G.A.L. Euro-Crișana selectat spre finanțare prin P.N.D.R. - Axa IV LEADER (sesiunea 2012), precum și în celelalte acte aferente disponibile pe site-ul Asociației G.A.L. Euro-Crișana (http://www.gal-eurocrisana.ro/). În aceeași ordine de idei, facem cunoscut și faptul că informațiile detaliate aferente Măsurii 312 lansate sunt disponibile în format electronic și/sau pe suport tipărit la sediul Asociației G.A.L. Euro-Crișana, în intervalul orar: 09.00 - 15.00.

         Date de contact pentru informații suplimentare: sediul Asociației G.A.L. Euro-Crișana, din comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod poștal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1), telefon: 0742084483, email: gal_eurocrisana@yahoo.com; program de lucru cu publicul: Luni-Vineri, în intervalul orar: 09.00 - 15.00.

Manager proiect

Anca Nan

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON