URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 23 SEPTEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Justiția bihoreană a consfințit în primă instanță caracterul de rentieri al angajaților Ansamblului Folcloric Crișana. Aceștia, alături de capra neagră, ursul panda și pensionarii cu pensii speciale, nu pot fi atinși nici măcar cu o floare. Deja mă gândeam să fac o chetă pentru domnul Tepe Lepe, chiar dacă declarația lui de avere are mai multe pagini decât cartea de telefon a Aleșdului.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Multe măști ce afișau inteligență și onestitate au căzut săptămâna trecută. În timp ce milioane de cetățeni sunt terifiați de scumpirea energiei (care o va agrava pe cea a produselor și serviciilor), într-un context oricum frustrant, creat de o alianță care și-a îngropat toate promisiunile, premierul Florin Cîțu s-a dovedit un brigand de Liga a III-a, autor de mișelii și de prostii impardonabile nu doar de către partenerii din USR-PLUS, ci în mod normal nici de către propriii colegi din PNL.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre intenția municipalității orădene de a reînființa Fotbal Club Bihor, cu intenția de a promova echipa până în prima ligă?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 2 septembrie a.c., Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un amplu proiect de modificare a Codului de procedură penală ce vizează, în esenţă, transpunerea în legislaţie a numeroaselor decizii pronunţate în ultimii ani de către Curtea Constituţională în materia procedurii penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2021, 12:35

Altfel de emoţii la Jocurile Olimpice: O sportivă, cerută în căsătorie de antrenorul ei după un meci (VIDEO)

Altfel de emoţii la Jocurile Olimpice: O sportivă, cerută în căsătorie de antrenorul ei după un meci (VIDEO) sursa: libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scrimera argentiniană Maria Belen Perez Maurice (36 de ani) a avut parte de cel mai emoţionant interviu. În timp ce răspundea întrebărilor jurnaliştilor de televiziune după un meci, sportiva a fost cerută în căsătorie de antrenorul ei, cu care formează un cuplu de mulţi ani, scrie libertatea.ro.

După meciul pierdut cu 12-15 în faţa sportivei maghiare Anna Marton, Perez Maurice, poreclită "Flaca", era în mijlocul unui interviu când iubitul şi antrenorul ei, Lucas Guillermo Saucedo, a apărut cu o pancartă. Sportiva l-a observat abia după ce jurnaliştii i-au spus să se uite în spatele ei şi atunci a văzut mesajul: "Flaca, vrei să te căsătoreşti cu mine?".

"Spune-mi da! Multă lume se uită la noi", i-a spus antrenorul elevei. Vizibil emoţionată, Perez Maurice a ţipat în momentul în care a văzut mesajul şi pe antrenorul ei în genunchi, apoi a acceptat prompt cererea în căsătorie.

Cei doi s-au îmbrăţişat şi sărutat, apoi sportiva a continuat interviul. "Suntem foarte fericiţi. Suntem parteneri foarte buni. Desigur, avem unele dispute, dar ne bucurăm unul de celălalt. Ne iubim atât de mult şi vrem să ne petrecem viaţa împreună", a spus Perez Maurice.

Euronews şi CNN au scris că Guillermo Saucedo şi-a mai cerut iubita în căsătorie şi în anul 2010, la scurt timp după încheierea Campionatelor Mondiale de la Paris. Atunci, a făcut-o în afara camerelor de filmat, iar cererea nu s-a finalizat cu o nuntă.

Cea mai importantă performanţă din cariera sabrerei din Argentina o reprezintă aurul de la Jocurile Panamericane, din anul 2014.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2188 RON
  • 1 EUR = 4.9495 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON