URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2012, 16:17

Alexandru Laza, şeful Serviciului Permise, a fost numit director peste Poliţia Locală Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Poliţia Locală Oradea are un nou comandant. Comisarul şef de poliţie Alexandru Laza, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, a fost detaşat timp de şase luni ca director executiv al Poliţiei Locale Oradea.

Conform unui comunicat al municipalităţii, detaşarea pe post, care s-a făcut la solicitarea Primăriei şi cu acceptul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a intrat în vigoare începând din 14 septembrie şi va dura şase luni. La finalizarea acestui termen detaşarea va putea fi prelungită prin dispoziţie a primarului.

Comisarul Şef Laza a fost detaşat la Poliţia Locală cu ordine clare. "Domnul Alexandru Laza a fost detaşat temporar la cererea Primăriei prin ordinul Ministerului de Interne. Domnia sa va trebui implementeze măsurilor necesare pentru transformarea Poliţiei Locale în corp de poliţie eficient", a declarat pentru BIHOREANUL prefectul de Bihor, Claudiu Pop. Prefectul a mai spus că pe durata absenţei comisarului şef Laza conducerea Serviciului Permise va fi preluată de adjunctul acestuia, Săndel Dima.

Măsura detaşării unui ofiţer din Ministerul de Interne la conducerea Poliţiei Locale a fost luată ca urmare a nemulţumirilor primarului Ilie Bolojan legate de rezultatele concrete ale activităţii Poliţiei Locale. Bolojan şi-a dorit în acest post un poliţist, pentru a întări colaborarea dintre Poliţia Locală şi Poliţia Municipiului, instituiţii care ar trebui să se completeze reciproc, şi nu să se concureze.

Neoficial, Poliţia Locală a avut de suferit de pe urma faptului că primul director executiv, generalul Crăciun Leucea, a provenit din Ministerul Apărării Naţionale, poziţie de pe care i-a fost dificil să găsească punţi de comunicare cu poliţiştii. Această situaţie s-a perpetuat şi pe mandatul directorului adjunct Paul Kover, care a preluat conducerea instituţiei cu sprijin politic din partea UDMR.

Numirea unui director cu delegaţie la conducerea Poliţiei Locale a fost ţinută în cel mai mare secret inclusiv faţă de angajaţii instituţiei. Comisarul şef îşi va întâlni noii subordonaţi în cadrul unei şedinţe care va avea loc joi de la ora 12, la care şi-a anunţat prezenţa inclusiv primarul Ilie Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Cucu - bau
Cum este posibil asa ceva ??? Doresc sa va sesizez o ilegalitate comisa de Primaria Oradea, care deja intra in domeniul penalului. Zilele trecute am vazut ca s-au demarat lucrarile la ridicarea statuii Reginei Maria, demers ilegal avand in vedere faptul ca punerea in executare a HCL 764/29.11.2011 a fost suspendata prin decizia Curtii de Apel Oradea, decizie pronuntata in data de 21.08.2012, decizia fiind irevocabila nemaiexistand cale de atac ordinara. Totusi lucrarile au fost demarate in pofida faptului ca HCL prin care realizarea statuii a fost atribuita ocupantului locului doi al concursului de idei, respectiv domnului Paina a fost suspendata pana la solutionarea cererii de anulare a HCL, respectiv a fondului cauzei la Tribunalul Bihor. Alaturat aveti linkul catre dosarul Curtii de Apel (in care exista decizia irevocabila de suspendare) http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=35&d=MTExMDAwMDAwMDAwNjQzMTI* prin care instanta admite recursul declarat de dl.Mihele si modifica sentinta primei istanta dispunand suspendarea punerii in executare a HCL 764. (Dosar nr. 1211/111/2012/a1) Totodata aveti alaturat linkul catre dosarul pe fondul cauzei aflat pe rolul Tribunalului Bihor: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=111&d=MTExMDAwMDAwMDAwNTc3MDA*, avand primul termen de judecata pe fondul cauzei in data de 03.10.2012. (Dosar 1211/111/2012) Consider ca opinia publica are dreptul de a afla despre aceasta ilegalitate, fiind incalcate principiile elementare ale statului de drept nerespectarea unei hotarari judecatoresti irevocabile. O zi buna
Postat 21 Septembrie 2012, 18:40 de Cucu
militienii, potaile comunitare
ta va *** de militieni burtosi, nu gasesti unul cind ai nevoie de ei, vajnicii militieni locali cu pulanele din dotare se lupta cu babele in timp ce hotii si mafiotii prospera sub protectia lor....
Postat 20 Septembrie 2012, 22:15 de garcea
Parerea mea
Bravos, o sa inmatriculeze Primăria si o sa fie toți analfabetii posesori de permise auto, bineinteles, conform traditiei, euronegociabil... Ce treaba are Laza asta cu Poliția? A fentat si tras in piept munca de poliție adevarata, a fost promovat pe criteriile si cararile batatorite de Tara Beiusului, o tzuiculitza, un purcelus, un vitzelus....din ograda!
Postat 19 Septembrie 2012, 22:54 de Oradean
...
Vechiul sef domnul acela maghiar chiar m-a ajutat cand i-am cerut sprijin.E pacat ca s-a schimbat.
Postat 19 Septembrie 2012, 18:28 de Marius
Nu managementul e hiba....
Poa' sa-l detaseze si pe comisarul Cattani...tot degeaba ! Baiu-i ca toti, de la gibon in sus si-n jos si-au ,,plasat'' cate un nepot/var/fiu/etc, de obicei un tont care nu era bun in alta parte... Despre cum au ,,acces'' la posturi d-nele, ma abtin. Cu loaze din astea ce performanta sa faci ?! Toti isi iau salarii, sporuri, fara nicio problema.
Postat 19 Septembrie 2012, 17:26 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON