URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
04 Martie 2023, 18:13

A fost promulgată legea care le dă românilor încă două zile libere

A fost promulgată legea care le dă românilor încă două zile libere (foto: Pexels / Nina Uhlikova)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat vineri legea prin care românii primesc două noi zile libere, cu prilejul unor sărbători religioase. Astfel, conform noii legi, zilele de 6 și 7 ianuarie, adică de Bobotează și Sfântul Ion, sunt zile libere legale în care nu se lucrează. 

Merită precizat însă că anul viitor aceste sărbători pică în zilele de sâmbătă și duminică. Așadar, românii vor beneficia propriu zis de noile zile libere abia din 2025.

În februarie, Camera Deputaţilor a votat legea iniţiată de Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, care prevede că zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) să fie declarate zile de sărbătoare legală. 

Proiectul trecuse deja tacit de Senat, aşa că a fost adoptat de Camera Deputaţilor ca for decizional, amintește Spotmedia.ro. 

Același site de știri amintește care sunt zilele libere pentru români în calendarul pentru 2023: 14 aprilie – Vinerea Mare (vineri); 16 aprilie – Paștele (duminică); 17 aprilie – Paștele (luni); 1 mai – Ziua Muncii (luni); 1 iunie – Ziua copilului (joi – aici va fi mini-vacanţă de 5 zile cu weekend-ul următor, până luni, graţie Rusaliilor); 4 iunie – Rusalii (duminica); 5 iunie – Rusalii (luni); 15 august – Adormirea Maicii Domnului (marţi – aici va fi mini-vacanţă de 4 zile cu weekend-ul precedent); 30 noiembrie – Sfântul Andrei (joi); 1 decembrie – Ziua Națională a României (vineri); 25 decembrie – Crăciunul (luni); 26 decembrie – Crăciunul (marţi).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Aha, cine va mai striga...
Vrem salarii, vrem aia, ba aia... Dacă de muncit yok se muncește.
Postat 05 Martie 2023, 20:01 de Morometul
Sa tot fii bugetar!
De la Craciun si pana dupa sfantul Ion, vacanta!!!
Postat 05 Martie 2023, 12:04 de pinonel
Cine plateste?
Zile libere pentru slugoii si trantorii de la stat si de la Pnl si Psd.
Postat 05 Martie 2023, 09:53 de Petre93
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON