URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2022, 09:15

3 x Miele. Cel mai mare producător mondial de electrocasnice premium le oferă clienților reduceri de 10% la aniversarea a trei ani de vânzări în Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai mare producător mondial de electrocasnice premium, firma germană Miele, a împlinit trei ani de la inaugurarea showroom-ului din Oradea. Vineri, 20 mai, producătorul german își răsfață clienții cu reduceri de 10% la întreaga gamă de electrocasnice din magazin și 15% la toate produsele consumabile, cum ar fi detergenții.

O seară 100% Miele

Miele a marcat joi seara aniversarea experienței orădene într-o atmosferă relaxată, în care zeci de clienți și apropiați ai companiei s-au putut bucura de gustări delicioase și cafea de calitate, preparate cu ajutorul electrocasnicelor din portofoliul firmei.

Evenimentul dedicat clienților din Oradea și regiune a cuprins un cooking show, susținut de chef Răzvan Berce, care a pregătit de la aperitive la creveți, dar și o prezentare de două noi sortimente de cafea aromată din portofoliul firmei.

„Până acum, Miele punea la dispoziția clienților un singur sortiment de cafea, Black edition one for all. Acum prezentăm încă două sortimente, Black edition espresso și Black edition café crema, fiecare cu caracteristicile ei, pentru a satisface cele mai rafinate gusturi”, a explicat directorul de vânzări al companiei, Dragoș Grigore.

Mâncarea și băuturile preparate cu electrocasnicele Miele trebuie să se ridice la rândul lor, au precizat gazdele, la înălțimea calității premium cu care și-a obișnuit clienții producătorul german...

Creștere continuă

Inaugurat în mai 2019, showroom-ul Miele din strada Independenței 3, a fost al cincilea deschis în țară de producătorul german. Magazinul de la Oradea s-a aliniat trendului național al companiei și a cunoscut o creștere continuă.

„În anul 2020 vânzările în Oradea au crescut cu 134% față de anul 2019, pentru ca în 2021 să urce cu încă 12%, iar în primele trei luni din 2022 cu 10% față de aceeași perioadă a anului precedent”, a spus Dragoș Grigore.

Clienții din Oradea și regiune s-au orientat îndeosebi către electrocasnicele pentru curățenie și bucătărie.

„Cele mai căutate electrocasnice au fost cele pentru curățenie, dar cele care au adus și un plus de confort, cum sunt mașinile de spălat rufe, uscătoarele și aspiratoarele. În același top se află și echipamentele pentru bucătărie, precum expressoarele de cafea, care au înregistrat creșteri ale vânzărilor”, a declarat directorul de vânzări.

Pentru anul în curs, reprezentanții companiei prevăd o creștere a vânzărilor pe încă un segment. „Tendința observată în 2021 la nivel național, prin care oamenii au ales să facă renovări acasă, a fost păstrată și în Oradea, iar consumatorii au arătat un interes deosebit pentru produsele încorporabile”, a arătat Grigore.

Reduceri de 10%

Showroom-ul producătorului german de electrocasnice pune la dispoziția clienților întreaga gamă de aparatură și accesorii, de la detergenți pentru spălat rufe și vase, până la aspiratoare clasice și de tip robot, cuptoare, plite, hote, espressoare și cafea din marca proprie.

„Pentru a marca aniversarea a trei ani de activitate în Oradea, în perioada 19 - 20 mai, Miele le oferă tuturor clienților reduceri de 10% la întreaga gamă de electrocasnice din showroom. Produsele consumabile, cum ar fi detergenții pentru mașinile de spălat, beneficiază de o reducere de 15%”, a declarat directorul.

Orădenii sunt așteptați să testeze singuri în magazin calitatea produselor germane.

„Fiind vorba de produse premium, vânzarea electrocasnicelor Miele este una asistată. Clienții nu doar că sunt consiliați cu privire la caracteristicile tuturor electrocasnicelor, dar și pot să le testeze. Spre exemplu, aceștia pot aduce o eșarfă din mătase ori o haină cu puf, piese foarte delicate, și să le curețe în mașina de spălat ca să se convingă că nu se scămoșează și nu își pierd calitățile”, a explicat Dragoș Grigore.

Cifră de afaceri: 4,5 miliarde euro!

Recunoscute pentru calitate, produsele Miele au o garanție de 2 ani, care poate fi extinsă la 10 ani, iar în cazul unei exploatări corecte pot funcționa fără probleme și 20 de ani.

Consumatorii din România pot face cunoștință cu acestea prin intermediul a opt magazine proprii, din care trei în București și câte unul în Oradea, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara.

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli.

Compania germană mai produce mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, uscătoare pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Înființată în 1899, firma cu 20.900 de angajați are opt filiale de producție în Germania, câte una în Austria, Cehia, China și România, și este reprezentată prin sucursale proprii sau parteneri în aproape 100 de țări.

Cifra de afaceri a companiei a urcat în 2020 la circa 4,5 miliarde euro, din care peste 70% din vânzări au avut loc în afara Germaniei.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON