URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Decembrie 2011, 15:41

1 Decembrie inedit: Asociaţia "Descoperă România 4x4" a făcut turul Oradiei cu "gipane" şi cu steaguri (FOTO)

1 Decembrie inedit: Asociaţia "Descoperă România 4x4" a făcut turul Oradiei cu "gipane" şi cu steaguri (FOTO) 1 Decembrie inedit: Asociaţia "Descoperă România 4 x 4" a făcut turul Oradiei cu "gipane" şi cu steaguri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Naţională, la ora 14.30, în parcarea Selgros s-au strâns 12 dintre cei 20 de membri ai Asociaţiei "Descoperă România 4x4", care cu monştri de teren clasici (precum Land Rover sau Jeep din anii '70), care cu modele "de fiţe", gen BMW X5 ori Nissan Pathfinder, pentru cea mai inedită, dar şi specifică lor, modalitate de a sărbători 1 Decembrie: un marş prin Oradea cu autoturismele 4x4!

Patriotism "tot teren"

Deşi unele exemplare erau încă acoperite de noroaiele munţilor ca de nişte cicatrici căpătate în lupte câştigate, proprietarii lor le-au acoperit cu toate însemnele naţionale pe care le-au procurat din timp sau pe care le-au putut găsi în ultimul moment, de la steaguri imense, lungi de trei metri, până la simple steguleţe sau cocarde mai măricele.

"Vrem să arătăm că, deşi suntem mai necăjiţi decât alţi europeni, şi noi avem sentiment naţional şi patriotism, şi nu numai că-l avem, dar putem fi şi mândri de el, chiar dacă suntem conduşi de nişte politicieni care ne cam duc la sapă de lemn", a explicat unul dintre membrii Asociaţiei motivul organizării ineditului mod de a sărbători Ziua Naţională.

Mâhniţi de taxe

Faptul că unele maşini erau înmatriculate în Bulgaria ori Italia, din cauza taxelor exagerate pe care le pretinde Guvernul României, nu i-a făcut pe proprietari să se simtă mai puţin patrioţi.

"Ştiţi cât e taxa de înmatriculare? Mai trebuie să strâng vreo câteva luni bani ca să o pot plăti", a declarat stăpânul unui Mitsubishi cu număr bulgăresc. "Şi eu am un Nissan Vitara, dar nu-l pot înscrie în circulaţie la noi, pentru că politicienii se lăcomesc, punând taxe mari, aşa că o să mi-l înmatriculez în Bulgaria", a spus şi Mihai Mateiaş, unul dintre membrii Asociaţiei "Descoperă România 4x4".

După circa 30 de minute de organizare, membrii Asociaţiei, dintre care 12 cu maşini all-terrain, plus alţi circa 20, membri sau simpatizanţi, conducând maşini "mici", de oraş, s-au încolonat pentru a-şi începe turul de-a lungul şi de-a latul Oradiei.

În aplauze şi claxoane

Convoiul a traversat bulevardele Nufărului şi Cantemir, a trecut prin Centrul Civic şi a continuat pe Tudor Vladimirescu, pe lângă Primărie, de unde - pe Decebal - a cotit-o spre Rogerius, pe Moldovei şi apoi pe bulevardul Ştefan cel Mare. De aici, coloana a virat la stânga, pe bulevardul Dacia, apoi din nou la dreapta pe Decebal şi pe Calea Aradului, de unde s-au întors la capătul cartierului Nufărul tot prin oraş, pe Iuliu Maniu şi pe Horea şi Cantemir.

Din loc în loc, pentru că în mod evident nu aveau experienţa deplasării în coloană prin oraş, "patrioţii off-road" au încetinit ori chiar au oprit pentru a se regrupa, iar pe tot parcursul traseului au fost claxonaţi, în semn de salut, de către ceilalţi "participanţi la traficul rutier", care nu au părut deloc deranjaţi de faptul că ar fi fost încurcaţi de ineditul marş, ori aplaudaţi de pietoni.

Asociaţia "Descoperă România 4x4", condusă de Ciprian Piţ, este cunoscută în Oradea nu doar pentru pasiunea membrilor săi în ce priveşte maşinile tot-teren, ci şi pentru câteva acte culturale şi caritabile, precum renovarea, în 2010, a monumentului lui Horea şi Cloşca din Munţii Gilăului, ori pentru donaţiile făcute locuitorilor unor cătune izolate, cu ocazia Crăciunului şi a Revelionului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
soso
video eveniment: ?v=sEpfSTEveeo
Postat 01 Decembrie 2013, 21:04 de soso
descopera Romania
Buna tuturor,gestul vostru e unul de luat in seama.Dar un singur lucru nu mi-a placut.Va rog sa il treceti la critici constructive:cum poti sa zici ca esti roman,cand masina ta e inmatriculata in Bulgaria?(Nu ma refer la dvs Domnul Ciprian,nu va cunosc,vorbesc la general.)Am vazut si la stiri si in foto,masini inmatriculate in Bulgaria.Unde e loialitatea voastra fata de tara?ori suntem romani ori nu mai suntem.O zi placuta va doresc,si numai bine.
Postat 08 Decembrie 2011, 17:14 de adrian
Descopera Romania 4x4
Da, suntem o gloata de tampiti fara nici o valoare dar asa tampiti cum suntem am facut ceva pt tara asta care geme de intelectuali ff activi pe tastatura... As vrea sa intreb tu geniule care ne faci idioti ce ai facut pt tara ta? Si daca nu ai facut nimic de ce tara ta sa faca ceva pt tine?
Postat 06 Decembrie 2011, 13:36 de Ciprian
invidiosiii
invidiosiiiiii!!!!!!!!!!!! Descopera Romania "la pas" zice el, PE JOSSS!!! Bravo bah romanu mezei. Cat de idiot poti sa fii in sinea ta mai DARAMUS?? Ca sa poata stapani "un motor tare", "gloata aia de offroaderi" au bagat niste banuti DIN BANUTII LOR nu din ai tai, si ei chiar merg sa Descopere ROMANIA sa ajute oamenii nevoiasi din catune in care tu nici in "4 labe" nu o sa ajungi, sa duca cadouri copiilor sarmani ca sa simta si ei caldura sarbatorilor TOT DIN BANUTII LOR de cele mai multe ori(iti mai pot da exemple cate vrei), nu se plimba ca si tine sa descopere pietonala !!! O zi mirobolanta :)
Postat 03 Decembrie 2011, 09:39 de cupy29
Huidu?
Huidu nu a venit sa descopere Romania din ML-ul lui? Ca avem si aici tot felul de masini si pietoni pe care "adrenalienatii", cum ii numea cel de dinainte, ii pot ciocni intr-un frumos joc de popice. In cinstea zilei nationale a celor care au "valoare"...
Postat 01 Decembrie 2011, 22:08 de palm
ADRENALIENATII
Romania trebuie descoperita la pas, pe jos. Adrenalienatii cred mereu ca descopera ceva din masinile lor 4x4: natura, Romania etc. Descopera de fapt , pentru cei care stiu sa vada, propriul lor vid spiritual, identificarea cu un motor tare, cu o gloata de offroaderi, in lipsa altor virtuti, talente si har reale. Banala soferie, ridicata la rang de virtute spirituala, prin banii dati pe o "pasiune" costisitoare si zgomotoasa. Altcumva spus, substituirea valorii prin pret si adrenalina.
Postat 01 Decembrie 2011, 21:27 de Nicolae R. Daramus
jeeeep
indei monstru din cantemir??
Postat 01 Decembrie 2011, 17:08 de anca
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON