URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
01 Decembrie 2010, 08:13

Alegeri cu miză: Vine Moşul la PDL

Alegeri cu miză: Vine Moşul la PDL NAŞUL. Membru fondator al PD, Ştefan Seremi (foto) speră să câştige cu sprijinul militanţilor, primari şi consilieri. "Multora eu le-am fost naş", spune Seremi, mândru că i-a convins să intre în partid şi că i-a ajutat să fie aleşi şi să primească fonduri
Alegeri cu miză: Vine Moşul la PDL PE INVERS. Dacă majoritatea colegilor care vor funcţii la centru se impun întâi la ei acasă, Radu Pentie jr (dreapta) vrea să avanseze invers: în Bihor după Bucureşti, unde s-a lansat şi a fost coleg cu Elena Băsescu (stânga) la şefia tineretului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Supărat că nici colegii de partid nu-i mai recunoşteau infailibilitatea, fostul "patron" al PDL Bihor, Petru Filip, le-a întors spatele, plecând la Bucureşti ca secund într-o organizaţie de sector şi deschizând astfel calea pentru schimbarea conducerii judeţene. Ca urmare, la alegerile de săptămâna viitoare, deşi a mărturisit că i-ar fi plăcut să-l bată pe Filip, deputatul Ştefan Seremi se va înfrunta doar cu unul din reprezentanţii "lupilor tineri", Radu Pentie jr.

BIHOREANUL vă prezintă starea PDL Bihor înaintea alegerilor. Miza e mare, căci de viitoarea conducere depinde cine va prinde în 2012 unul din puţinele locuri care vor mai fi eligibile sub flamura portocalie, tot mai zdrenţuită în urma unei guvernări sub pecetea sărăciei...

Truc dejucat

Filip.jpgChiar dacă până şi unii PDL-işti au uitat, degringolada organizaţiei îşi are originea în dezastrul din 2008, când a pierdut răsunător Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean. Pe mâna preşedintelui de atunci, Petru Filip (foto), plecat intempestiv ca europarlamentar în 2007, fără a-şi fi luat măcar rămas bun de la orădeni, dar revenit în 2008 să coordoneze din umbră campania pentru locale.

Sesizând pericolul că propriii tovarăşi i-ar fi putut imputa eşecul, Filip nu le-a dat timp să se dezmeticească, aşa că l-a aruncat în cârca Biroului Permanent Municipal Oradea, demis după locale. O jumătate de an după, constatând că pierde tot mai mult teren, a încercat să impună "alegeri anticipate interne", care să-l reconfirme preşedinte înainte ca în organizaţie să se coaguleze o opoziţie solidă împotriva sa. Tentativa i-a fost dejucată de secretarul general Vasile Blaga, care s-a opus categoric. Motivul? Înaintea scrutinului prezidenţial, partidul trebuia să se mobilizeze nu pentru realegerea lui Filip, ci a lui Băsescu.

Plecare din supărare

O vreme, Filip a rezistat, dar autosuficienţa i-a jucat o festă teribilă. La începutul acestui an, el a făcut imprudenţa să-l minimalizeze pe Ştefan Seremi, care anunţase că va candida împotriva sa, pentru a reface legătura între vârful şi baza organizaţiei. "De la voinţă la putinţă e cale lungă!", l-a zeflemisit Filip, fără a realiza că, între timp, în jurul deputatului se adunau tot mai mulţi nemulţumiţi. Ba, senin, senatorul anunţa că "după atâţia ani de condus această formaţiune nu cred că ar mai fi nevoie să îmi fac publică intenţia de a candida înainte cu 2-3 luni de alegeri". Altfel spus, pentru a rămâne şef era suficient doar să candideze...

Aroganţa lui Filip l-a făcut pe Seremi să răbufnească într-un interviu acordat BIHOREANULUI, în care a dezvăluit că fostul primar are un caracter egoist, permiţând oamenilor să se apropie de el doar pentru a-i folosi, pentru ca după ce îşi atinge ţelul să-i abandoneze. Mai mult, Seremi denunţa că fostul primar a minţit când i-a învinuit pe alţii de eşecul de la locale, întrucât Filip însuşi a coordonat campania, iar în Oradea PDL a obţinut cele mai puţine voturi.

Furios, Filip a demisionat subit, pe 30 aprilie, de la şefia organizaţiei, spunând că s-a săturat de "atacurile concertate" şi că nu i se pot face reproşuri după ce ani de zile nimeni nu i s-a împotrivit. El a anunţat nu doar că pleacă, ci şi că nu se mai întoarce, fiindcă nu va mai candida la şefia PDL Bihor.

Concurenţă târzie

Devenit preşedinte interimar întrucât avea prima funcţie după Filip (prim-vicepreşedinte), Seremi părea unic candidat, fiindcă alţii nu s-au arătat dornici de luptă. Nici Traian Abrudan, care şi-ar dori şefia, dar are handicapul de a fi fost cununat tocmai de Seremi, şi nici Mircea Matei, un ambiţios incapabil să ia voturile colegilor din simplul motiv că i-a jignit adesea şi pe mulţi.

Pentie.jpgAcum trei săptămâni, însă, a apărut pe scenă Radu Pentie jr (foto), un tânăr de 30 de ani aproape necunoscut marii mase a partidului. Fiu al patronului Grand Pallace, important sponsor al PDL, absolvent al Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, fost lider al studenţilor şi al tinerilor PDL-işti, în prezent comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Pentie jr. s-a lansat impetuos. Conducerea PDL Bihor "s-a plafonat" şi e "lipsită de viziune", a acuzat el, motivând că vrea partidul "unde era acum câţiva ani, cel mai important în plan local şi judeţean". "Am forţa, puterea de muncă şi tinereţea să construiesc o echipă care să dea viaţă partidului", este sloganul lui Pentie jr, la a cărui lansare au participat Mircea Matei, Dorin Corcheş şi Ionela Bruchental.

Marioneta

Matei.jpgReplica lui Seremi nu a întârziat. "Nu are capacitatea să conducă şi se bazează pe cineva din spate care vrea să-l propulseze ca să conducă prin el, deoarece acel cineva nu are curaj să candideze", a spus Seremi, "traducând" pe înţelesul publicului zvonurile din partid cum că Pentie jr ar fi marioneta lui Matei (foto). "Nu sunt marioneta nimănui!", a ripostat Pentie jr, adăugând că tocmai deputatul i-ar fi promis o funcţie de prim-vicepreşedinte, ca să nu candideze.

Ceea ce l-a făcut pe Seremi să revină, spunând că nu i-a oferit juniorului mită, ci şansa de a fi în echipa sa. Una în care, cum a anunţat săptămâna trecută, ar vrea cât mai mulţi "oameni din teritoriu", propunându-i ca prim-vicepreşedinţi pe primarii din Rieni şi din Sântandrei, ca secretar general pe Traian Abrudan, iar ca adjuncţi pe Adelina Coste şi Cristian Ile. Între vicepreşedinţi îi vede pe primarii din Marghita, Sânmartin şi Borod, dar şi pe consilierii judeţeni Ionel Avrigeanu şi Florin Oros, plus veterani ca Mircea Bradu, Ioan Pantea sau Dorel Luca. "Aş lăsa mai mare independenţă organizaţiilor. Politică în sediu vom face mai puţin şi vom merge mai mult între oameni", promite Seremi, mizând pe primari şi consilieri, pe care şi el i-a ajutat "să deschidă uşi la Bucureşti" pentru finanţarea proiectelor.

Sfat anti-Seremi

În ciuda negaţiei vehemente că ar fi "marioneta lui Matei", Pentie jr a recunoscut pentru BIHOREANUL că s-a decis să candideze abia după ce s-a sfătuit cu colegi care voiau o alternativă la Seremi "Se căuta o alternativă şi se vehiculau mai multe variante: Traian Abrudan, Mircea Matei, Ionela Bruchental, urmând ca în jurul celui mai bun să se grupeze şi ceilalţi. În urma analizei, a reieşit că eu aş obţine cele mai multe voturi". Şi, totuşi, tânărul continuă: "Nu sunt omul lui Matei, sunt Radu Pentie şi atât!".

Solicitat să explice dacă lipsa sa de experienţă nu va slăbi poziţia PDL în negocieri cu liderii UDMR, PNL sau PSD, Pentie jr. crede că ar putea face faţă, pentru că "negocierile se duc între partide, nu între persoane". În ce priveşte şansele de câştig, e încrezător. "Sunt foarte optimist. Nu vreau deocamdată să dau un pronostic în procente, pentru că mai am de vizitat câteva organizaţii", afirmă Pentie jr, care şi-a şi luat concediu pentru a-şi face campanie în judeţ.

Cuvântul lui Blaga

Că el mizează în special pe colegii de generaţie reiese şi din faptul că la alegerea delegaţilor care vor vota noua conducere se fac aranjamente, mai ales în cele trei colegii din Oradea, pentru a fi desemnaţi cât mai mulţi din cei care l-ar susţine. Manevra n-ar fi nouă, fiind patentată la alegerile de la municipiu de Dorin Corcheş, care a tras sforile aşa încât în sală să intre cât mai mulţi suporteri ai săi. Şi Pentie jr acuză că la fel ar proceda acum, în judeţ, susţinătorii lui Seremi.

E clar, desemnarea delegaţilor poate fi decisivă. Din cei 700 care vor vota noua conducere, 200 sunt delegaţi de drept: membrii Biroului Permanent Judeţean, cei cu funcţii la Bucureşti, consilierii judeţeni, primarii şi parlamentarii membri ai organizaţiei (deci nu şi Filip, care e vicepreşedinte la PDL Sectorul 2). Ceilalţi 500 delegaţi vor fi aleşi în teritoriu, după numărul de voturi şi procentele obţinute la locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Oradea va avea 78 de delegaţi aleşi, astfel că poate răsturna balanţa.

Un cuvânt greu de spus îl va avea însă şi Vasile Blaga, mentorul după care PDL-iştii bihoreni îşi fixează şi ceasul. Nu e o metaforă căci, programate iniţial pe 3 decembrie, alegerile au fost amânate cu o săptămână, pe 10, tocmai pentru ca Blaga să poată fi de faţă. Şi, probabil, să-i convingă pe bihoreni că Seremi le merită votul mai mult decât oricine. Aşa ar putea conta şi el că la anul, când va candida la şefia partidului, va primi la rându-i susţinerea filialei, chiar dacă adevrsarul va fi unul de calibrul Elenei Udrea...


INTERVIU DECISIV
"Filip se foloseşte de oameni şi îi uită"

03 facsimil_2.jpgDespărţirea apelor în PDL a urmat după ce în aprilie BIHOREANUL a publicat un interviu în care Ştefan Seremi descria faţa nevăzută a lui Petru Filip, aceea de individ vanitos, egoist şi răzbunător, care nu admite să fie contrazis, care se foloseşte de oameni şi apoi îi abandonează. Seremi dezvăluia că Filip "a dat o importanţă puţină, sau deloc, militanţilor, s-a folosit de ei în campanie, când le-a cerut să muncească zi şi noapte, iar apoi a uitat că există".

"Am rămas surprins când, după alegerile locale, domnul Filip a declarat că nu s-a implicat în campanie şi că de aceea am pierdut. Adevărul e că s-a implicat chiar foarte mult şi că am pierdut Oradea pe mâna lui. 22.000 de voturi am pierdut faţă de alegerile precedente, din cauza greşelilor lui", a spus deputatul, care a criticat şi "tălpile" puse de fostul primar actualei administraţii din Oradea şi Bihor: "E o prostie să pedepseşti oamenii pentru că nu-i conduci tu. Dacă putem să ajutăm, trebuie s-o facem. Nu trebuie să oprim proiectele pentru că nu ne aparţin".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Opinie apolitica.
Alegeri cu final cunoscut. Seremi merge pe mana alesilor locali si nu greseste,deoarece primarii fac jocurile in teritoriu, iar deputatul stie, mai bine ca oricine, acest lucru. Cat priveste sansa PDL in 2012, numai naivii pot considera acest partid invins. Prietenii stiu de ce!
Postat 01 Decembrie 2010, 09:15 de SAFE
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON