URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2016, 15:06

Judoka Larisa Florian, pentru a cincea oară cea mai bună sportivă a judeţului Bihor! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judoka Larisa Florian a fost desemnată pentru a cincea oară sportiva judeţului Bihor. Distincţia pentru acest an i-a fost acordată în cadrul Galei Sportului Bihorean 2016, eveniment organizat miercuri seară la Restaurantul Vandana din Oradea de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.

Cu această ocazie au fost premiaţi cei mai buni sportivi ai judeţului pe anul care se apropie de final, plus alte personalităţi care şi-au adus aportul la susţinerea şi dezvoltarea sportului bihorean pe perioada acestui an.

Componentă a Clubului Sportiv Municipal Liberty Oradea şi antrenată de Aurelian Fleisz, Larisa Florian a ocupat un loc II în acest an la Campionatele Europene pentru Tineret (U23) de la Tel Aviv, s-a situat pe prima poziţie la categoria 52 kg la Cupa Europeană de Seniori de la Bratislava, a participat la Campionatele Europene de Seniori de la Kazan, din Rusia, a fost campioană naţională de seniori (la Iaşi) şi campioană naţională de tineret (la Oradea) şi a ocupat locul III cu echipa de senioare la Naţionalele pe echipe de seniori de la Oradea.

Larisa i-a devansat în clasamentul sporturilor olimpice în probele de individual pe atletul Laviniu Chiş, de la LPS CSM Oradea (anttenor Robert Olah) şi pe colega ei, judoka Lorena Podelenczki, de la CSM Oradea (antrenor Aurelian Fleisz).

Au mai fost laureaţi la această secţiune a Galei Sportului Bihorean – Sporturi olimpice individual – şi Eliza Molnar (tir sportiv – CSU Oradea, antrenoare Adriana Floruţa), Francesca Pop (tir sportiv – CSU Oradea, antrenor Vasile Leţ) şi Bianca Benea (scrimă – CSM Oradea, antrenor Nicolae Ille).

În clasamentul similar al sporturilor neolimpice, pe primul loc în acest an s-a situat Cătălin Topai (taekwondo-ITF), de la CS Tae-Kyon Oradea (antrenor Alexandru Sas).

Cătălin a fost în acest an campion naţional la luptă individual seniori (categoria 78 kg), la Vaslui, vicecampion naţional la tehnici speciale individual seniori, vicecampion european la tehnici speciale pe echipe seniori masculin, la Tampere, în Finlanda, unde a ocupat şi un loc III la tehnici speciale individual seniori.

Pe locul II la Sporturi neolimpice individual s-a clasat anul acesta la Gala Sportului Bihorean, Raul Tudorică (karate tradiţional), de la CS UAMT Univ. Agora Oradea, iar pe poziţia a III-a, Marius Ilaş (karate kyokushin) de la CSU Oradea (antrenor Warris Wallmen). Au mai fost laureaţi la această secţiune însă şi Vlad Andrei Găvruţa (taekwondo-ITF) de la CS Tae-Kyon (antrenor Alexandru Sas) şi Laurenţiu Ionuţ Avram (karate tradiţional) de la CS Todome Oradea (antrenor Mihai Turla).

La jocuri sportive, aşa cum era de aşteptat, cea mai bună echipă bihoreană a anului a fost declarată formaţia de baschet masculin CSM CSU Oradea (antrenori Cristian Achim – principal şi Milan Mitrovic – secund), devenită campioană a României şi situată pe locul II la Cupa României. Componenţa echipei de baschet CSM CSU în cuprinde pe: Andrei Mandache, Bogdan Ţibârnă, Sean Barnette, Martin Zeno, Miha Zupan, Rareş Paşca, Wiliam Franklin, Uros Lucic, Cătălin Petrişor, Radovan Markovic, Salih Nuhanovic, Bogdan Nicolescu, Silviu Lupusavei şi Sergiu Pop.

Pe locul II s-a situat echipa de polo CSM Digi Oradea (antrenor Kadar Kalman), vicecampioană naţională de seniori, câştigătoare a Cupei României şi participantă în grupele principale din Champions League. Componenţa echipei de polo CSM Digi i-a cuprins pe: Pjetcovic Gojko, Creţu Dorin, Szabo Roland, Szabo Iştvan, Markovic Dusan, Chioreanu Mihnea, Popoviciu Alexandru, Georgescu Ramiro, Cupic Vojislav, Creţu Andrei, Kovats Viktor, Gheorghe Mihnea, Remeş Bogdan, Negrean Tiberiu şi Dunca Gheorghe.

Poziţia a III-a i-a revenit unei alte echipe de polo, dar de juniori I, CS Crişul (antrenor Eugen Băjenaru), devenită campioană naţională. În componenţa acestei formaţii s-au aflat: Gavriş Raul, Alexandrescu Antonio, Gabor Norbert, Pop Aron, Mureşan Şerban, Szabo Istvan, Kovats Victor, Remeş Bogdan, Czirjak Kristof, Gui Zoltan, Seichei Cristian, Podina Andrei, Drăghici Cristian, Dobre Cristian, Oltean Sergiu şi Abrudan Şerban.

În cadrul galei au fost acordate şi câteva premii speciale, pentru tânăra baschetbalistă Orban Nicolett (CS CN Mihai Eminescu, antrenoare Suzana Onaca), componentă a lotului naţional, cu care a câştigat Cupa Balcanică, a ocupat locul II la Campionatul European Divizia B, unde a fost şi nominalizată în cel mai bun "cinci" al Campionatului European U16, dar şi pentru Raul Cherecheş (karate shotokan – CS Shogunul Oradea, antrenor Ioan Vaida), sportiv care a cucerit două medalii de aur la probele de kumite individual cadeţi şi kumite individual U21 la Campionatul Mondial de Karate intercluburi   în versiunea open, desfăşurat în Italia.

Alte premii speciale au fost acordate fostului judoka Alexandru Lungu, care în Mix Martial Arts, în perioada 2005-2015 a înregistrat 14 victorii şi 4 înfrângeri, arbitrului internaţional de polo pe apă Adrian Alexandrescu, care a oficiat la Campionatul European de la Belgrad în semifinalele şi finala Champions League de la Budapesta, la Word League China (în sferturi, semifinale şi finală), precum şi la Jocurile Olimpice de la Rio.

De asemenea, a primit un premiu special din partea DJST Bihor şi arbitrul internaţional de fotbal Octavian Şovre, cel care a avut în acest an 28 de meciuri în Liga I, a oficiat la finala Cupei României, în Europa League şi Champions League, dar şi la turneul final al Campionatului European din Franţa, precum şi la Jocurile Olimpice de la Rio.

Un premiu pentru întreaga activitate a fost acordat lui Szász László, care începând din anul 1973 s-a implicat activ în dezvoltarea handbalului bihorean şi care în perioada 1998 – 2004 a fost secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor.

Au fost premiaţi apoi şi colaboratorii, dar şi sponsorii pentru sprijinul acordat sportului în acest an, jurnaliştii sportivi. Aici un premiu special post-mortem a fost atribuit lui Szanto Sandor (Bihari Naplo), trecut recent în nefiinţă.

La Gala Sportului Bihorean din acest an, alături de oamenii de sport, conducători de cluburi şi asociaţii sportive, au fost prezenţi şi prefectul Claudiu Pop, europarlamentarul Emilian Pavel, precum şi viceprimarul Florin Birta.

Printre premieri, un moment artistic a fost suţinut de grupul vocal "Corinteii" de la Liceul de Arte, cei care au adus spiritul sărbătorilor de iarnă şi al Crăciunului, prin colindele cântate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON