Aproximativ 40 de studenţi orădeni şi 15 companii de IT locale vor participa miercuri la seminarul "Programming as a state of mind", ţinut de un senior architect al Microsoft, Danny Pronk. Acesta va sosi la Oradea la invitaţia companiei de IT Qubiz România.
Seminarul face parte din evenimentul Qubiz Academy, organizat de Qubiz în colaborare cu AIESEC Oradea şi Universitatea din Oradea.
"Se vor purta discuţii despre noutăţile din IT, iar companiile prezente vor interacţiona cu studenţii, vor afla care sunt necesităţile acestora", a explicat pentru BIHOREANUL Răzvan Isai, vicepreşedinte AIESEC Oradea.
Tinerii se pot înscrie la seminar începând de vineri, pe siteul organizaţiei studenţeşti, www.aiesecoradea.ro, înscrierea fiind gratuită.
Seminarul se va ţine pe 14 aprilie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii din Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.