URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2013, 15:27

Strada Alecsandri, închisă. Festivităţile de Ziua Oraşului restricţionează circulaţia în zona centrală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea se pregăteşte de chef! Începând de vineri dimineaţă, de la ora 8, până duminică seară, la ora 23, strada Vasile Alecsandri precum şi strada Mihai Viteazul, pe tronsonul cuprins între străzile Independenţei şi Traian Moşoiu, sunt închise traficului auto.

Excepţie de la această interdicţie vor face, dar numai vineri, maşinile de aprovizionare a localurilor din strada Alecsandri.

Astfel, societatea de transport local şi-a modificat şi ea traseul în perioada menţionată. "Staţia Parcul 1 Decembrie (lângă Făt Frumos), cap linie pentru liniile 13, 15 şi 16 nu va fi în această perioadă operaţională. Circulaţia autobuzelor care utilizează această staţie va fi deviată pe str. Independenţei - P-ţa Unirii- str.Traian Moşoiu - P-ţa 1 Decembrie cu staţii la Biserica cu Lună şi P-ţa. 1 Decembrie (în dreptul parcului)", arată o informare transmisă vineri de OTL.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, măsura sistării circulaţie auto în această zonă a fost luată din cauza festivităţilor de Ziua Oraşului, care vor demara încă de vineri, cu un spectacol folcloric care va avea loc de la ora 19. Printre artiştii care vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor se numără nume sonore precum Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean Brudaşcu. Spectacolul va fi prezentat de îndrăgitul cântăreţ Aurel Tămaş.

Întrucât biletele la spectacol s-au epuizat, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor va fi instalat un ecran de dimensiuni mari, pe care se va transmite în direct concertul desfăşurat în sală. Accesul publicului în zona transmisiei este gratuit.

Sâmbătă, de ziua oraşului, începând cu ora 18, pe scena amenajată în Parcul 1 Decembrie, vor avea loc concerte în aer liber susţinute de Anysound, Magneton, Nagy Fero şi Beatrice, Sherby, CRBL şi Smiley.

De la ora 19, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor vor fi lansate 900 de baloane care vor simboliza cele nouă secole de atestare documentară a oraşului. Seara se va încheia cu focuri de artificii, în jurul orei 22.40.

Festivităţile vor continua duminică de la 19 cu concertul în aer liber susţinut de Electric Fence urmat de concertele formaţiilor Cargo şi Direcţia 5.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: "Ultima săptămână a Toamnei Orădene: Biletele la spectacolul folcloric şi la opera Tosca s-au epuizat"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bolo cand va arata si Alecsandri civilizat?
Bolajane cand va fi reabilitata Alecsandri? la Pastele Cailor cred ... ca si Piata Unirii parca arata ca o strada din Azerbajan desi cred cai jignim la cum le arata orasele mai nou ... cladirile cad pe pietoni, pline de plase, vopsite in cele mai ciudate culori si plina de masini ... in rest e bine Oradea 900 de ani ... Bolovan for ever
Postat 11 Octombrie 2013, 23:51 de gelu
j
is durex boloanele?
Postat 11 Octombrie 2013, 15:54 de j
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON