URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2017, 14:34

Show politic: Pásztor Sándor a ieşit în stradă să-i arate obrazul lui Ilie Bolojan că nu reabilitează şcoala Szacsvay (FOTO/VIDEO)

Supărat că primarul Ilie Bolojan i-a transmis din nou că ar trebui să reabiliteze măcar faţada Filarmonicii, preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a ţinut, miercuri, o conferinţă de presă în faţa şcolii Szacsvay Imre pentru a arăta că Primăria Oradea nu o reabilitează din aceleaşi motive, anume că imobilul este în litigiu.

Nici ei nu reabilitează!

Pásztor a explicat că a convocat conferinţa ţinută "pe picior" lângă Şcoala Szacsvay provocat de faptul că, marţi, Bolojan a afirmat din nou că reprezentanţii Consiliului Judeţean ar trebui să reabiliteze măcar faţada clădirii din strada Moscovei nr. 5, în care funcţionează Filarmonica orădeană, dacă de cea a fostei Policlinici Mari "fug".

Drept replică, Pásztor a vrut să-i arate lui Bolojan că şi Primăria Oradea are clădiri pe care le lasă în paragină, ba chiar aflate în aceeaşi situaţie juridică.

Preşedintele CJ Bihor a afirmat că situaţia celor două clădiri - cea a Filarmonicii de Stat şi cea a Şcolii Szacsvay - este exact aceeaşi. Sunt două imobile aflate în stare accentuată de degradare care nu sunt reabilitate din cauză că fac obiectul unor litigii, adică sunt revendicate de Episcopia Romano-Catolică de Oradea.

Înţelegere cu Episcopia?

"Cred că trebuie să găsim o soluţie pentru faţada Filarmonicii. În 6 iunie, am experiat o scrisoare către Comisia Specială de Retrocedare, în care le explic urgenţa problemei şi le cer să soluţioneze cu prioritate dosarul. După 30 de zile, simţind că nu se mişcă lucrurile, am formulat o scrisoare către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, unde i-am solicitat episcopului László Böcskei încheierea unei convenţii pentru stabilirea modului de recuperare a cheltuielilor pe care judeţul Bihor le va efectua pentru reabilitarea faţadei. Deci, vreau să mergem înainte cu această lucrare", a afirmat şeful CJ.

Deocamdată, a arătat Pásztor, n-a primit vreun răspuns de la Episcopie, însă crede că va găsi "bunăvoinţă" pe această temă.

Dacă faci şi tu…

Totodată, preşedintele a precizat că a fost averizat de funcţionarii CJ în privinţa posibilelor consecinţe legale privind investiţia într-un obiectiv revendicat. Pásztor spune că este dispus să o facă, dar aşa să procedeze şi primarul Ilie Bolojan.

"Eu lansez un apel. Sunt dispus să începem lucrările la Filarmonică, în paralel cu cele la clădirea Szacsvay. Deci, haideţi să măsurăm lucrurile cu aceeaşi măsură. Diferenţe nu avem, sunt 400 de metri între clădiri. Avem absolut aceleaşi condiţii. Haideţi să demonstrăm atunci oraşului că gândim la fel lucrurile", a spus şeful CJ.

Acesta a subliniat că în clădirea şcolii Szacsvay de pe strada Mihai Eminescu nr. 28 învaţă 600 de copii, iar părinţii au făcut, de-a lungul anilor, nenumărate apeluri pentru reabilitarea clădirii. "Li s-a transmis de la Primărie că nici măcar o plasă nu se poate pune pe faţadă şi nici o intrare pentru copiii handicapaţi, pentru că imobilul este în litigiu", a afirmat Pásztor.

Bătălie prin presă

Întrebat ce se aşteaptă de la Primăria Oradea pe această temă, Pásztor a spus că se aşteaptă "să mergem mână în mână (cu reabilitările – n.r.) fiindcă este fix aceeaşi situaţie".

Cât despre ping-pong-ul declaraţiilor şi mesajelor pe care primarul Ilie Bolojan şi preşedintele Pásztor Sándor şi le trimit prin presă, acesta din urmă a dat de înţeles că de vină ar fi intervenţiile edilului în treburile Judeţului.

"Deşi se susţine că Primăria nu se bagă în problemele Consiliului Judeţean, în fiecare săptămână avem câte o exprimare de genul: Consiliul Judeţean ar trebui să facă asta, asta, asta... Această întâlnire este rezultatul declaraţiilor de ieri (ale primarului Bolojan – n.r.) în care s-a reiterat problematica Filarmonicii", a spus şeful CJ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
zorro
Mister Sandor..a fost ani de zile sef la ANIF..unde a avut grija de toti "prietenii"..pe plan profesional nu afacut nimic...acum a trebuit sa-i treaca pe toti in alta barca...si a cam ramas in 2 luntre...macar sa latre mai putin....
Postat 26 Iulie 2017, 20:44 de zorro
...
Cum se zice pe ungureste la papagal? Dar la nesimtit?
Postat 26 Iulie 2017, 20:25 de titel
Szégyentelenek
Sa faceti curat intii in ograda voastra pe urma poti arata cu degetul,nesimtitule
Postat 26 Iulie 2017, 19:58 de tepes
corect
Asta nu a fost in stare sa realizeze nimic, in afara de angajarile pe care le-au facut si acuma nu mai au bani nici de salarii, dar e bun la dat din gura.
Postat 26 Iulie 2017, 16:38 de hateretards
Gargarist
Va este cunoscuta tactica? cand nu faci nimic dai din gura si arunci vina pe altii.
Postat 26 Iulie 2017, 15:33 de alexcuce
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON