URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iulie 2017, 16:41

Să se vândă! Ioan Mang crede că fosta Policlinică ar trebui să devină "hotel de 5 stele"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, susţine soluţia propusă de preşedintele Pásztor Sandor privind vânzarea clădirii fostei Policlinici Mari, trecută definitiv în proprietatea judeţului după o luptă juridică de peste 10 ani.

Mai bine hotel de lux

Răspunzând întrebării BIHOREANULUI pe această temă, Mang a afirmat luni că ar fi "o mare greşeală" ca imobilul din Republicii nr. 35 să devină sediu al Consiliului Judeţean şi entităţilor subordonate.

"Este o clădire în centrul oraşului, o clădire monumentală. În primă fază am militat pentru mutarea Consiliului Judeţean acolo. Între timp mi-am dat seama că ar fi o mare greşeală pentru că am bloca centrul oraşului cu toţi cei care vin la Consiliul Judeţean şi la instituţiile din subordine", a argumentat vicepreşedintele.

Situaţia, însă, nu este cu nimic diferită acum, sediul CJ din Parcul Traian fiind situat tot într-o zonă centrală, cu parcări puţine. Pe de altă parte, la mică distanţă de fosta Policlinică Mare a fost deschisă prima parcare supraetajată din Oradea, cu sute de locuri, iar o alta, în vecinătatea magazinului Crişul, este în proiect.

Mang a spus că, oricum, în palatul fostei Policlinici s-ar preta un alt gen de activitate. "Cred că acolo s-ar potrivi mult mai bine un hotel de 5 stele, spre exemplu, sau un spaţiu comercial de un alt nivel, care să aducă turişti în Oradea, şi nu unul care să blocheze centrul cu probleme administrative", a spus acesta.

Declaraţii contradictorii

Vicepreşedintele a spus că a fost identificat un teren pentru noul sediu al instituţiei. "Avem un teren de 4.000 mp în zona în care se află astăzi Biblioteca Judeţeană, ITM şi AJPIS, pe care s-ar putea construi un sediu al CJ de exemplu pe trei nivele, cu câte 1.000 mp şi ceva pe nivel", a afirmat Mang.

Şeful PSD a lansat, însă, cu totul alte date decât cele prezentate, săptămâna trecută, de Pásztor. Astfel, Ioan Mang a spus că viitorul sediu ar avea "3.000-4.000 mp", pe când preşedintele spunea că spaţiul necesar ar fi doar de circa 2.000 mp, folosindu-se şi de aceste cifre pentru a argumenta decizia de a vinde clădirea fostei Policlinici, care are peste 5.000 mp, deci ar fi prea mare pentru nevoile CJ.

Mang l-a contrazis pe Pásztor şi pe tema banilor care ar fi necesari pentru reabilitarea clădirii. În timp ce preşedintele instituţiei susţinea că aceasta ar costa de două ori mai mult decât construcţia unui imobil nou, Mang a spus că diferenţa ar fi, de fapt, de un milion de euro.

"Această construcţie (noul sediu – n.r.) de 3000-4000 mp, cum avem şi terenul, nu ar depăşi, la un grad de finisare extraordinar de bună, 4 milioane euro. Reabilitarea clădirii din centru, după experienţa avută cu Muzeul, ne-ar costa 5 milioane euro. Mă rog, asta-i minim. Şi am bloca centrul oraşului. Nici pentru oraş n-ar fi avantajos", a argumentat acesta.

Citeşte şi: 

Soluţia preşedintelui CJ Bihor, Pásztor Sandor, pentru clădirea fostei Policlinici: "O vindem!"

Palat pe moarte: Şefii Consiliului Judeţean Bihor n-au niciun plan pentru clădirea Policlinicii Mari (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON