URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 August 2016, 19:20

PNL Bihor: Senatorul Ghilea rămâne cel mai activ parlamentar bihorean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul PNL de Bihor Găvrilă Ghilea rămâne şi anul acesta cel mai activ dintre parlamentarii bihoreni, a anunţat miercuri un comunicat transmis de biroul de presă al PNL Bihor.

Citând site-ul Senatului, comunicatul arată că în sesiunea parlamentară încheiată la finele lunii iunie 2016, Ghilea a semnat sau co-semnat 54 de iniţiative legislative, a prezentat 86 de declaraţii politice, a adresat 265 de întrebări şi interpelări parlamentare, a luat cuvântul de 110 ori în plen şi a susţinut 7 moţiuni simple sau de cenzură.

„Din punct de vedere al portofoliului de întrebări şi interpelări parlamentare pe care îl are la activ, adresate primului ministru, miniştrilor, conducătorilor unor agenţii naţionale sau altor instituţii aflate în subordinea Executivului sau Legislativului, senatorul bihorean se situează pe primul loc la nivelul întregului grup liberal care activează în Camera Superioară a Parlamentului. De asemenea, în cadrul aceluiaşi grup liberal din Senat, care numără 47 de parlamentari, Găvrilă Ghilea ocupă un onorant loc 2 după numărul declaraţiilor politice susţinute, precum şi locul 14 din punct de vedere al luărilor de cuvânt în plen”, se arată în comunicat.

De altfel - arată informarea - în ultimii 3 ani, Ghilea s-a remarcat la finalul fiecărei sesiuni ca înregistrând cel mai ridicat indice al activităţii parlamentare (IAP) dintre toţi aleşii bihoreni în Legislativ. Din acest punct de vedere, arată PNL, Ghilea a devenit „cel mai activ parlamentar bihorean, poziţie pe care o păstrează şi în prezent”.

IAP reprezintă un instrument de măsurare a gradului de implicare și activism politic al aleșilor în activitățile curente ale forului legislativ al României, fiind calculat ca medie ponderată a principalelor activități parlamentare, după cum urmează: inițiative legislative (30%), luări de cuvânt în plen (25%), declarații politice (20%), întrebări și interpelări (15%), moțiuni (10%).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON